Aurora Luchian

Aș vinde-o pe bucăți, ba aș dona-o toată, La negustori hapsâni, pe moartea idioată. S-o ia un precupeț, - necruțător - s-o care Prin clocoteala verii, pân* la evaporare. Am dat anunț, și

Pe un vers de ploaie lină, Într-un ritm șovăitor, Toamna-și face insulină Și trece tânguitor. Ar pleca, da nu e timpul, Cară mantia udată De-a înfiorat și câmpul... Și în zdrențe, și-ntinată. Sună

Ni s-au mutat părinții, pe rând, în cimitir, E satul tot mai jalnic, mâhnit ca un martir; Ne-au așteptat o vreme, cu sufletul hrănit De o speranță vie, și mult i-am mai rănit. E-așa pustiu pe drum,

În colțul meu tihnit, doar cât un peticuț, Liniștitor, curat, când rece, când călduț; Mă bucur de tăcere în traiu-mi cumpătat, Și mi-aș spăla obrazul, dar nu este pătat. Aici, m-adun cu mine, mai

E vânt, și e frig, iar frunzele mor, Copacii trosnesc de triști și de dor, Își văd goliciunea, pustiul urât, Și plâng, și oftează, cu foșnet...și-atât! E negură-n zori, da și-n asfințit, Pe bolta ce

În miez de noapte Și dac-aud bătăi în geam, Și este miez de noapte, - dacă știam din timp, fugeam - Că-s hoții...numai șapte! O mână de ajutor Și dacă ești bolnav cumva, Și nu încerci să

Vară-ncinsă pe cărbuni, Când din luturi te aduni Îți ștergi talpele de iarbă, Îți speli gleznele degrabă, În băltoace calde, noi, Care s-au sporit din ploi. Tragi de trena cu nămol, Și freci poalele

În răcoarea dimineții, Muști bucăți din raiul vieții. Nu-i nici vânt să ia din rouă, Ca un Mir în ziua nouă. Aș face rezervă-n taină, Într-un buzunar, la haină, Da mă tem că boarea rece Mi-o usucă

La măsuța veche, dragă și rotundă, Stau pe spuza verii, parcă stau la pândă… Am tot stat o vreme, am sperat să vină Tăticuțul meu, la prânz, din grădină. Motanul mă-mbie să-i dau de pe masă Doar o

Îmi scot șalul de pe umeri, pe o ploaie infernală, Să mă spăl de ura lumii, vorbă crudă și poveri, Voi păstra în amintire un blestem din primăvară, Unde tata și-a dat suflul, măcinat de boli, mai

Nu-ți mai irosi o viață ca să faci economie, Căci de-o năvăli războiul îți ia tot cu lăcomie. La ce-ți folosește truda când în moft barbar, nedrept, Pierzi familie și case? Hai, gândește

Am smuls culori din curcubeie, și ghemuită-n asfințit, Deși strigau îndurerate, le-am răsfirat și mărunțit. Le-am depănat ca amintirea...și dintr-un ghem scânteietor, Ți-am croșetat făcând risipă de

Cântă toamna dintr-o frunză Încă verde, încă fermă, Mici schimbări pe epidermă; Apoi zburdă ca o mânză. Ce frumos foșnește vântul Printre buruieni de ceară, Stau răsfrânte de aseară, Sărutând timid,

Saltă piciorușul, sus, Și te-nvârte ca un fus, Rezonant, vesel, vioi, Să nu calci pe mușuroi. Haide, sari, rostind un ”Pac!”, Și te cațără-n copac, După motănașul Tom, Hopa, sus! tu, pui

Ca mine, să fii, nu poți, De-aia mă bârfești la toți. M-ai hulit, ți-ai făcut voia, Pân* ai dat în paranoia. Te-ai căznit să sapi în mine, Și-ai căzut ca-n mâl în tine. Bârfitoare

Mănâncă răbdări prăjite…că nu dăunează ficatului. Fă-ți vara sanie și iarna…pune-o pe foc. A bătut apa-n piuă…până s-a stropit tot. Spicul bogat stă aplecat…și se rupe, risipindu-se. Când doi

Găina face atâta zgomot pentru un ou…și prostul pentru a ieși în evidență. L-a prins cu cioara vopsită…căci se zbătea împroșcându-l; Așchia nu sare departe de trunchi…caut-o atent. Capul pleacat…e