Acasă

Ni s-au mutat părinții, pe rând, în cimitir, E satul tot mai jalnic, mâhnit ca un martir; Ne-au așteptat o vreme, cu sufletul hrănit De o speranță vie, și mult i-am mai rănit. E-așa pustiu pe drum, doar praf, ca altădată… Iar pomii, alte soiuri, nici dudul nu-i la poartă, S-a înnoit și gardul, - grădina e la fel - Iar câinele e altul, nu-i dragul Azorel. Ce liniște profundă e-n curte, peste tot…! Mă-ntâmpină zâmbind, un băiețel de-un cot, Îmi face semn cu mâna, vădit, că-i bucuros, E strănepotul tatei, nepotul meu frumos! Îi mângâi obrăjorul…doar tata m-aștepta Să-mi ducă din bagaje, bătrân, mă ajuta…