Târziul toamnei

Pe un vers de ploaie lină, Într-un ritm șovăitor, Toamna-și face insulină Și trece tânguitor. Ar pleca, da nu e timpul, Cară mantia udată De-a înfiorat și câmpul... Și în zdrențe, și-ntinată. Sună frunza vlăguită De un vânt păgubitor, Și purtată, și rotită, Se lasă răscolitor. Solu, - pături de aramă - Moleșit și întomnat, Nicio iarnă nu-l destramă, Se-nvelește resemnat. Versul ploii, murmur dulce, Scade lin, și calm, și tace... A plecat ca să se culce Sub un deal sau prin răstoace. E târziu, târziul toamnei, Sărut-mâna, îi spun doamnei.