Poezie
Emoție / Moș Nicolae
Poezie pentru copii
1 min lectură·
Mediu
Ciufulită-n șosețele,
Zvăpăiată și bălaie,
Scotocește în ghetuțe,
-Ce mi-a pus Moș Nicolae?
Chipul i se luminează,
Chicotește bucuroasă,
E aievea, nu visează,
-Ce păpușă arătoasă!
Nicu, fratele mai mare,
Palid, cu o mină gravă,
Văzând că nimic nu are,
-Moșul, poate, e-n zăbavă...
Încurcat se tot foiește,
Cade-o lacrimă fierbinte,
Și îndurerat gândește:
"Cred că nu am fost cuminte..."
Intră mama zâmbitoare,
Inima-i bună nu rabdă.
-Pentru cine-i darul, oare?
L-a pierdut Moșul, în grabă!
Nicu, fâstâcit ușor,
Þopăi într-un picior.
-Eu, măicuță, n-am primit,
Am crezut că-s pedepsit!
001.877
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 90
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
