Viața-mi ia și din puțin...

Viața-mi ia și din puțin, Aș mustra-o, da m-abțin... Mușcă, trage până rupe, Pune sângele în cupe, Să îl soarbă ca pe vin, Nu crâcnesc, mă rog, și-nchin. Ca o undă violet, Îmi trec zilele colet, Răsucite, tăvălite, Păgubite, pârjolite, De o soartă cu blestem, Dusă până la extrem. Calcă grav și zdrobitor, Cu fason de creditor. Prin nemeritată vină, Spăl o lacrimă virgină, De durere...și atât! Ea îmi ține de urât. Cu un ultim testament, Unde visul e absent, Trece...pe-un tărâm aparte, Îngerii mă strigă-n moarte, Și-n privirea lor, în zbor, Văd trecutul zdrobitor...