Poezie
Sufletul să nu mai plângă...
Personală
1 min lectură·
Mediu
Peste griji încărunțite de prea plin și de amar,
Stau de strajă îngeri vrednici, toți pe post de salvamar.
Îmi șterg fulgii de pe gene, cu un petec dintr-un strai,
Ciopârțit dintr-o rochiță, din copilăria-mi Rai...
Sufletul, să nu mai plângă, i-am lipit gura demult,
Nu-mi permite zbuciumarea să-l alin, să-l mai ascult,
Uneori se mai sufocă și îl las să mai inspire...
Și schimb ața tot mai dură, și m-apuc iar de cârpire.
În amurguri, tupilată, țipă lacrima și cade
Peste umărul lăsat, se usucă lent când scade...
O ascund de mamă, tată... O înăbuș mustrător,
Să nu-mi vadă slăbiciunea, niciun ochi răspânditor.
Verticală-n rădăcină, ieri și azi, ca un stejar,
Rabd cruzimea sorții mele ce mușcă cu dinți de jar.
009
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 122
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat