Aurora Luchian

Un berbec ajuns Primar, Mâncând icre și homar, S-a înscăunat adânc. ”Nu mă deranjați, mănânc! Striga oilor sărace, Sorbind mâluri din băltoace, Ce aveau doleanțe multe... Mama voastră de

Poate-i ultimul tău zâmbet, poate nu te mai întorci, Vei rămâne în masacru, printre lacrimi ce-o să storci Celor ce te-au strâns în brațe...schingiuit prin locuri noi, Unde-ncenușat pământul se

Culmea culmilor: să faci gaură în apă și să te ascunzi în ea; Culmea gospodinei: să-și scuture costumul Evei, pe dos; Culmea ghinionului: să mori de râs și chiar să se întâmple; Culmea avarului:

Frații, lacomi, nu erau, Însă nu se digerau. De-ar avea și iz prostia, Ar făta și muscăria. Dacă nu-l iubești, Defecte-i găsești. Strâgeți cât puteți, De-aveți nouă vieți. Eu îl bag

Resemnare Cioara, acuzând colită, A scăpat în zbor, - nu oul - M-a stropit, și-mi zic zburlită: „Noroc...că nu zboară boul!” Roadere / Șoarecul și molia „Ce mănânci în zi de

Am o temere în mine, și port doliu în cuvinte, Că în voal de primăvară, eu voi scrie la morminte, Noaptea, când eroii dorm, somnul veșnic întru pace, Slove sacre, mișcătoare, într-un iad ce se

De Moș Nicolae Omicron și o lescaie, A venit Moș Nicolae. Mâța face hărmălaie, Fiindcă mi-a adus…o laie! Speranță deșartă Am ieșit sperând, pe străzi, Să iau de la câini, din

Un amurg, ca o maramă, Se depune peste sat, Un copil, pe braț de mamă, Adormise alinat. Ține într-o mână mică, Un bănuț și crede el, C-o să-și cumpere pisică Sau un hamster mititel. E

N-o să țin o pledoarie când sfârșitul toamnei geme, A intrat în metastaze și n-am leac, nici stratageme Ca să o rețin domoală, doar să fie lângă mine, Cum a fost întodeauna când mi-a fost și rău,

Sub ramuri ce trosnesc scheletic, într-o îmbrățișare dulce, Trec doi iubiți, nebuni de drag, ce văd prin toamna sfâșiată, Beteală presărată-n susur, când pleacă frunza să se culce, Și mă găsesc

Toamna asta-i zdruncinată, Vin facturile-n ”taior”, Mă țintesc superior, Da nu-mi pasă,-s vaccinată! Pofta mea e înfrânată, Știu să fac economii, N-am organe lăcomii… Mă bucur că-s

Greierașul Cărbunaș, Mestecând un colțunaș, Se foiește, n-are stare, E răpus de întristare, Că de-o zi și jumătate, Ploaia cade, vântul bate. De sub scaiul ciufulit, Iese un hârciog

Biciul ploii furibunde mă lovește fără milă, Peste trup se scurge apa, tălpile frământă lutul, Pământeană temporală o primesc pașnic, docilă, Iar din cap până-n picioare parcă mă botează

Sună toamna la fereastră cu o ploaie fandosită, Rezervată, cu fioruri, cu alura plictisită, N-a adus nici vestejirea, și nici galbenul șofran, Dar prudentă-și croșetează o podoabă-n

De pe un ogor, sonor, Vine-n foșnet un mohor, Să anunțe printre ierburi, Să își lase tihnă, treburi, Și să fugă cât mai pot. Mătrăguna în capot, Mestecând într-o oliță, S-a dus ca o

Să-mi recapăt regăsirea, scotocesc al meu destin, Pe furiș ca o pungașă, rup croitul clandestin, Șterg de praf o înzestrare și îngrop profund o jale, Și-mi cer drept de libertate în dureri

Nu credeam că într-o zi, vara va pleca-n suspine, Și am alergat s-o caut, șovăind să-i spun, ”Cu bine!” Dar o negură asupra-mi mi-a delimitat vederea, Și o boare parfumată mi-a sporit cumplit

Deși-i vară-n calendare, parc-o toamnă mă apasă C-un pustiu și-o ploaie deasă, ce mă țin captivă-n casă. Plumburiul bolții crește, fulgerul îi dezertează Cu un trăsnet ce țâșnește când o strună-și

În mijloc de codru rar, Domnul Geo, pădurar, În cantonul lui străbun, Trage-o dușcă și tutun. E mâhnit că-i singur, cuc, Derutat, pasiv, năuc, Decând soața a plecat Și codrul e

Pământul e-n clocot, arde, doar în iad e veselie, Salvatorii se sufocă de la masca pe figură, Pădurea-i la ATI, intubată, grijulie Că nu poate să mai nască din tăciune, fum și zgură… Sfinții

Calmă, tainică, străină, Cânt tăcerile din mine, Ce mi-au devenit cămine, Eu în ele, rădăcină... Și m-aș smulge cu putere, Să mă reîntoarc în larmă, Fără reazăm, fără armă, Da am frică de

Cât am stat sub coasa morții, sub blesteme de jertfire, N-am putut să-mi șterg din lacrimi, brațele-mi erau zidite; Le-am lăsat să curgă-n mine, în străfund să se răsfire, Și-am răbdat tăișul