Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@aurora-luchianAL
Aurora Luchian
@aurora-luchian
Poezie

Atașament

Poezie

2 min lectură·
Mediu
Sunt copilul pe care
îl strâng încălțările
și nu îndrăznesc
să-i cer mamei altele.
Voi aștepta Paștele,
docilă, răbdătoare…
atunci îmi va lua
și rochiță cu floricele,
la fel ca a surorii mele.
Până atunci
voi fi ascultătoare,
și voi ruga ploaia
să-i ude mamei
plantele,
iar dacă va fi secetă
le voi uda eu,
cu lacrimile copilului
din mine,
pe furiș,
doar să rodească.
Uite, am strâns
în poalele rochiței
verdeață pentru
iepurași,
și țărână…
De această țărână
nu am mai scăpat,
o car și astăzi
pe urcușurile
și coborâșurile vieții.
Fac un dialog cu mine
în timp ce îmi cos
rochița cu genele căzute.
Am agățat-o într-un cui…
Ar fi cusut-o mama mai bine,
da nu am vrut să o supăr,
să o deranjez
când tocmai potrivea
ciulamaua de sare.
E gata rochița!
Uf…din greșeală
am cusut și o pietricică,
și a crescut odată cu mine,
căci am rămas în aceeași
rochiță.
Pe rochița nouă,
cu floricele,
o păstrez
pentru duminici.
Despre încălțări
n-am spus nimic.
Au fost noi,
le-am purtat
toată copilăria,
adolescența…
chiar și acum.
Mă strâng
și îndur,
sunt papucii
copilăriei mele,
ca și rochița
cu pietricica
cusută din neatenție
pe poalele uzate,
m-am atașat de ea…
00925
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
202
Citire
2 min
Versuri
65
Actualizat

Cum sa citezi

Aurora Luchian. “Atașament .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurora-luchian/poezie/14163340/atasament