La iarmaroc

Aș vinde-o pe bucăți, ba aș dona-o toată, La negustori hapsâni, pe moartea idioată ! S-o ia un precupeț, - necruțător - s-o care Prin clocotul din zi pân* la evaporare. Am dat anunț și, dornici, cumpărătorii toți Mi-au spus s-o-mpart frățește, că restul nu-s baloți... Să-i iau coasa din mână, s-o feliez egal, S-o vând cu bucățica pe-ascuns, că-i ilegal. Ce îmbulzeală-n juru-mi, parcă-s descreierați ! Se calcă în picioare, se mușcă între frați, M-aș furișa ca hoțul, ca să dispar subit, Da negustori ciorchine aproape m-au zdrobit. Încerc să mă ridic și nimeni nu m-ajută, Apoi zăresc un braț, o mână cunoscută; Îi flutură în doliu o mânecă fâșii, Era cucoana Moarte, cu ochii cenușii. M-a înălțat deasupra, iar peste tămbălău, Îmi spuse printre dinți: ”Încă nu-i rândul tău...”