Nici nu știam că ești!

un poem extrem de liric si plin de imagini frumoase, un poem pe care il simt din plin, in ciuda catorva mici defecte pe care nu le mai exprim, pt ca sunt subiectiv.

S-avem pardon, dar le-ai putea exprima, mai ales ca \"brațele-mi își\" e un defect cat se poate de obiectiv.

\"-mi\" vine de la (mele) \"ÎMI\", în care \"Î\", pentru a evita o alăturare de două vocale ori pentru ritmicitate, este înlocuit de cratimă. Prin urmare, forma folosită este echivalentă gramatical cu cea în care cratima lipsește, mai exact
\"brațele îmi își ....\", ceea ce e un defect obiectiv. Qud erat demonstrandum.

*quod

\"și luna se oglindea în ochii tăi
cum în scuturi plecate peste ape\"

Un poem cu multă lumină și poezie. Am citit cu plăcere. Ioan.

poezia aceasta e o corabie purtătoare de cîntece – lira și liricul, două scuturi nescuturate de timp.

e corect „brațele-mi își adunau aheii”, fiindcă „mi”e atribut pronominal, în dativ posesiv. e ca și cum ar fi spus „brațele mele își adunau...”, și nu „brațele îmi își...”

Cratima leagă împreună două cuvinte. Mi nu vine niciodată de la mele, ci de la îmi.

N. eu
Ac. (pe) mine
D. mie, îmi, mi
G. al meu, mea, respectiv mele la plural

Daca înlocuiește forma \"mele\" nu poate fi în dativ, ci în genitiv (ale cui brațe? - ale mele), iar apoi \"își\", ca și \"îmi\", ajută la formarea diatezei însă cred trebuie să fie în acord cu forma pronominală ce formează diateza pasivă.
Imi pare rau, dar ma tem ca nu ai dreptate.

duce frumos în lumea poeziei pure. În vremea cînd oamenii aveau gleznele în pietre. Imagini de o mare plasticitate și veritabilă poezie. Comentariile privind unele incorectitudini gramaticale sînt de prisos. Gramatica e perfectă, precum și muzicalitatea deosebită, ritmul interior ce nu se lasă căutat, vine de la sine. Plăcut.
LIM.

„-mi” ≠ „mele”, asta în limba literară, sigursigur

o fi regionalism, who knows :)

v-ați gândit vreodată că, de exemplu, în poezia \"Înger de pază\" al lui Eminescu, sintagma din primul vers: \"când sufletu-MI noaptea veghea\" nu înseamnă: \"când sufletul îmi noaptea veghea\" ci mai degrabă \"când sufletul meu noaptea veghea\"??

În literatură, mi poate veni și de la mele.

Vă rog să nu considerați lucrul ăsta un atac la persoană, însă observația dumneavoastră privitoare la \"defectul\" din poemul stimatului domn Sibiceanu vădește o lipsă de lecturi clasice.

V-ați putea gândi să luați Eminescu. După ce veți citi câteva poezii, o să vă dați seama la ce m-am referit.


Domnule Aurel, remarcabil poemul. Felicitări!

Rețin: \"pentru că nu știam că ești,
nu știam de ce în fereastră
atâta neliniște încape.\"

Daniel.

scuze că mă bag, nu-i iau apărarea ilincăi, dar cred că a trecut perioada în care în poezie se permitea orice greșeală etc, pentru că dacă, în termenii actuali - sau cel puțin aici - se corectează pleonasme, dezacorduri etc (mă refer și la poeziile cu rimă, desigur), atunci clar s-a depășit cumva acea etapă, sau cel puțin așa îmi place mie să cred. și dacă cineva ar fi atras atenția asupra unui pleonasm, spre ex., ai fi spus la fel, că observația vădește de o lipsă de lecturi clasice? - în definitiv, și Eminescu a avut astfel de greșeli, voite, ce-i drept.

Însă, mizez pe faptul că în anul 2010, cei care scriu, o fac înainte de toate, corect. și aici nu mă refer neapărat la acest caz

fără prima și a treia virgulă din ultimul rând

dacă se poate spune că o astfel de \"greșeală\" e la fel de gravă ca un pleonasm sau ca un dezacord, atunci ai dreptate, laurențiu

nu. am vrut să punctez faptul că Eminescu, pe care tu l-ai adus în discuție, are și pleonasme, ceea ce indică ce spuneam mai înainte, dar tu ai omis acest lucru. și desigur, raportatându-ne la context și individ, nu există o greșeală mai gravă ca alta. există doar greșeli

Îmi cer scuze că nu pot menționa sursa... Nu știu din ce carte e. Nu am acasă o gramatică din care să pot cita, dar copiez aici asta, poate vă ajută să vă lămuriți:

\"atribut pronominal în dativ
Se exprimă prin forma neaccentuată de dativ a pronumelui personal sau reflexiv. Dativul cu rol de atribut pronominal este cunoscut sub denumirea de dativ posesiv. El poate apărea ca unitate lexicală independentă sau alăturat, prin liniuță de unire, altei părți de vorbire1, substantiv, adjectiv sau verb: dativul posesiv independent (Obrajii le ardeau de bucurie și ochii le scânteiau…I. Agârbiceanu. Se subînțelege obrajii lor, ochii lor.), dativul posesiv atașat substantivului (Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul/ Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc…M. Eminescu), dativul posesiv atașat adjectivului (Sub lungile-i gene se ascundea o privire tristă.), dativul posesiv atașat verbului(Și iute mi-a scos ciubotele din picioare, că se făcuseră bocnă…I.Creangă).\"


Observați că \"fiii-ți mândri\" înseamnă \"fiii tăi mândri\", iar \"lungile-i gene\" echivalează cu \"genele ei lungi\".
Sper să nu se supere nimeni că am intervenit cu aceste lămuriri. Mai conversăm și noi:)

Sunt doua probleme diferite>

Prima e daca e corect gramatical si ma pregateam sa spun ca poate fi o constructie gramaticala de felul celei pe care a sesizat-o Iarina, insa chiar si asa nu sunt sigura ca acest construct mai permite diateza cu acel reflexiv ptr persoana a doua.

Apoi, secunda problema, daca nu e corect, unde se trage linia intre licenta si greseala.
Daniel, crezi ca Vanghelie ar trebui sa nu fie luat la misto, caci face licente si nu o da aiurea cu almanahe, nu? Altfel, Eminescu, Sibiceanu, Vanghelie, cam tot un drac.
Si pana sa deschizi gura sa vb cu mine de literatura clasica (si de ce nu ma iei cu dosoftei, cu vacarestii, cu placutele de la tartaria ori mesajul lui decebal scris pe o ciuperca catre traian), iti sugerez sa mai studiezi ptr bac sau ce examene mai ai (aaa, nu, nu considera asta atac la persoana).
La Eminescu e o inversiune pe motive de ritm. Ritmul e cel care impune licenta si de aia e licenta si nu greseala. \"Sufletul îmi noaptea veghea\" vine fara inversiune, la timpul prezent \"sufletul imi vegheaza noaptea\", la timpul trecut \"sufletul imi veghea noaptea\". Dupa cum observi, insa, se pierde ritmul, caci altul e accentul in \"noaptea\" si altul in \"veghea\" si atunci inversiunea ptr patrarea ritmului, pe influenta germana (pe care Eminescu o cunostea bine - gen Ich habe eine kleine Nachtemusik gehoren, unde habe si gehoren formeaza verbul la trecut - ma rog, nu stiu cat de corect am scris), ce presupune si intercalarea unor substantive intre partile constructiei verbale.

Dar deja ma ambalez prea tare pentru un text, care, in subiectiva-mi (mi vine de la mireille mathieu, am si eu dreptul la licenta, da?!) opinie nu prea merita. Asa ca voi inceta.

Liviu Nanu - mulțumesc pentru aprecire. Cred că pârdalnica de stea are cel mai mare merit- a iscat o tărășenie uriașă. Secția de filologie a Academiei ar trebui să se sesizeze din oficiu, să tranșeze problema, că tot în coadă de pește a rămas!

Domnule Laurențiu Ioan - de acord cu Dumneavostră, dar cine nu greșește? Chiar dumneavoastră v-ați \"altoit la moalele capului\" un acord, la sugestia Iarinei, pară-mi-se.

Doamna Nistor - găina nu se omoară cu tunul! Uneori e prea mult și o gioarsă de cuțit.Felicitări pentru virtuozitatea demonstrațiilor. Aia cu \" Altfel, Eminescu, Sibiceanu, Vanghelie, cam tot un drac\", să v-o puneți Dumneavostră sub pernă, împreună cu un fir de busuioc; se spune că întărește spiritul pentru polemici, dispute, etc. Vă încredințez că nu sunt deloc supărat. Sunt, ca și Dali, în perioada mea roz, am ocupații tonice, dimineața îi povestesc visele lui Jung. Acesta mă privește bănuitor și desenează mandale în neștire! Sic!


Iarina,Irina, Leonard - ok, bătrâne, Ioan, LIM, Daniel,Laurențiu - important este ceea ce ne unește: Logosul. Restul se îndreaptă.

Cu prietenie, sibi

o iubire tonică, târzie și romantică, aidoma lui petrarca temându-se să nu striveaască pașii laurei

nu laurențiu ioan, vă rog.

eu am vorbit de limba literară și încă o pot face, ba chiar cu exemple cu tot cu surse

pah! doua zile nu am avut oarece timp de lirica agonistica si pac la razboiu!

dar atit poema cit si disputa sunt de nota unu, adica 10 in Romania!

am auzit noi cititori, a trebuit sa caut pe net ce mai face dl Vanghelie, am crezut ca nu mai e.....

imi pare atit de bine ca nu va opriti, nici din citit, nici din criticat, iara de scris vad ca se scrie nu gluma!

Hanne - Iată una din zicerile lui Jung: \"Arată-mi un om sănătos și ți-l voi vindeca.\" E o.k.? Mulțumesc pentru carte, am recitit-o spre ziuă. Bine ai revenit!

Cătălin AL DOAMNEI - Mulțumesc pt. cuvinte. Iubirea nu ține cont de gramatică; și nici poezia nu ține, uneori!

Laurențiu Ion - de data asta nu v-am greșit grafierea numelui. Sper. Atât.

Mi-a placut si mie. Va citesc cu placere mereu desi ma repet din placere mereu.

P.S. Este foarte corecta exprimarea. Este un atribut pronominal in dativul posesiv aici: \"brațele-mi își adunau aheii\". Probabil, prin fortare voita, simtim nevoia sa comentam acel \"isi\" in defavoarea intregului dar clar sunt personaje diferite acolo.


Mai dau si eu exemplu ca, ce sa-i facem, la Eminescu \"se gaseste\" de toate:
\"Se poate ca bolta de sus sa se sparga,
Sa cada nimicul cu noaptea lui larga,
Sa vad cerul negru ca lumile-si cerne
Ca prazi trecatoare a mortii eterne...\"

lumile-(si)

Felicitari,
Silvia

Onorat de distincție, de cuvinte...

Felicitări pentru carte și... la mai multe!
Aflu că în ea se cuprind semne
\"despre cuvânt, despre întoarcerea leului/
în cămașa de forță\"

Cu prețuire, Sibi

frumos poem ce traverseaza vesnicia ca pe un punct alaturi de care iubirea-i o biata virgula, restul vom trai...
retin :
\"nu știam de ce în fereastră
atâta neliniște încape.

și luna se oglindea în ochii tăi
cum în scuturi plecate peste ape… \"
cu respect, Di

Frumos poem. Felicitari!

tin sa subliniez aprecierea pentru poemul acesta si pentru imaginile din el. e un poem din a carui tehnici si idei se poate invata si care starneste profunzime. cu stima gabriel petru baetan

Măi fraților, mai putem vorbi de posesiv
și de dativ (ce dracii or mai fi astea)
cînd avem în față un poem-monument
(or sa ma ia si pe mine la rost ca am
făcut cacofonie)?

Iar punese cine în cap că particula \"-mi\"
poate veni f bine de la mie (mine) chiar
și într-o construcție pleonastică.