Să trăiți!
Stimate domnule Comandant, Subsemnatul SGV-ist Corcoduș Fănel, din UM megieșă, cu domiciliu flotant la o vară de-al doilea de pe tatăl de-al treilea, cât m-o mai ține și flotatul ăsta, că, vorba
Scrisoare deschisă către Juriul de la Gura Humorului
Juriule, mânca-ți-aș premiul, Eu, actuală Madame Beatărfly, fostă Mama Omida, că între timp m-am eclozat, cea mai mare vrăjitoare de magie alba-neagra, conform culorii locale, cu puterile
Scrisoare deschisă către Florinel
Dragă prietenă, În primul rând aștept cu nerăbdare să-mi confirmi că ai ajuns întreagă și nevătămată acasă, altfel îl dau în judecată pe prietenul Norică& familia, pentru grave daune și prejudicii
Din necazurile Filofteii (III)
Stimate domnule guvern, Mă numesc Sfântu Filofteia și vă trimit această scrisoare par avion, par mașină nu cred că ajungea, doar am văzut eu bine că toate drumurile duc în gropi și nicidecum la
Noapte bună, domnule Serghei! (VI)
Serghei intră în dormitor cu o carte în mână și-l găsi pe Vasile în genunchi, cu capul băgat sub patul său, scotocind de zor nevoie și vorbind singur: - Aici trebuie să fii…c-aici te-am pus și doar
Noapte bună, domnule Serghei! (V)
Tudorița își agita voinicește mopul pe pardoseala încăperii: înainte, înapoi, înainte, înapoi, de parcă viața ei ar fi depins de luciul acelei pardoseli. Din când în când se oprea,, se sprijinea în
Noapte bună, domnule Serghei! (IV)
În dimineața următoare, în aceeași încăpere și pe aceeași canapea roasă, în timp ce Serghei citea ziarul, Vasile intră încetișor, se apropie de el și se lăsă moale pe canapea,
Noapte bună, domnule Serghei! (III)
Când fesul colorat al lui Vasile apăru în cadrul ușii încăperii principale a azilului, Serghei tocmai se așezase pe canapeaua roasă, cu un rebus în mână. Văzându-l, Vasile se îndreptă
Noapte bună, domnule Serghei! (II)
În dormitorul cu aspect sărăcăcios, deprimant, ca un salon de spital, Vasile își făcea gimnastica de dimineață, aplecându-se, răsucindu-se și agitându-și brațele descărnate. - Vezi că ți s-a dus
Noapte bună, domnule Serghei! (I)
Deși trecuse binișor de miezul nopții, bătrânul Serghei încă nu adormise. La un moment dat se ridică în capul oaselor, își luă bastonul ce-i stătea mereu în apropiere și-l împunse de câteva ori cu el
Balada porcului de rând
Balada porcului de rând de autor (încă) necunoscut Cic-ar fi în țară un porc, fermecat Pe când sărăcuțul dormea încă-n pat, Prin osu-i domnesc sânge-albastru curge, Iar șoricu-i plânge, vai,
Din necazurile Filofteii (II)
Stimate domnule ziar, Mă numesc Sfântu Filofteia și vă apelez pentru dreptul la replică prin care aș vrea să-i dau măcar una primarului din comuna noastră, care mi-a refuzat negativ ajutorul său
Ultimele știri (II)…
1. Ieri dimineață, o clădire încă neridicată a fost la un pas de a fi înghițită de un incendiu de proporții. Muncitorii aflați la locul de muncă, abia intrați în pauza de băutură, au intervenit
Ultimele știri…
1. După ce a violat un domiciliu, numitul Stambă Valeriu s-a trezit dat în judecată pentru pensie alimentară, deși ăla micu n-are nici măcar 1 an vechime în câmpul muncii, iar proprietara nu era
Din necazurile Filofteii
Subsemnata Sfântu Filofteia, cu domiciliu în două părți, o parte la concubin acasă când nu mă bate, că nu mă bate tot timpul, ci numai de când s-a îmbolnăvit de gripă porcină, că de-atunci se-mbată
Prostata lui nea Pandele și organele puterii
În curtea Primăriei, lângă un boschet, nea Pandele, care tocmai ieșise din crâșma de vizavi, urina senin. Deși era întuneric beznă, paznicul Primăriei, un tânăr de vreo 30 de ani, îl văzu și se
Alien(are)
În noaptea de 2 ianuarie 1990, mai multe ozn-uri străbătură cerul, aterizând cu zgomot undeva, pe un câmp din România. Temperatura a fost atât de ridicată, încât noroiul în care aterizară obiectele
David și Golia T.
Din ziua în care se zvoni că în păduricea din marginea orașului, pădurice situată în aproprierea blocului nostru, s-ar ascunde un violator în serie, proaspăt evadat din penitenciarul orașului, tot
Facerea…de bine
La început, a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Făcând El astea pe întuneric, și-a cam băgat degetele-n ochi, a văzut că trebuie niște lumină și-a făcut-o. Fiind mare luminație, a văzut că
Gură de slăbire
O soție iubitoare și dulce își ascultă întotdeauna soțul, chiar dacă el vorbește singur. Dacă nu mai are urechi să-l asculte, îl urmărește cu privirea. Dacă nu mai are nici ochi să-l vadă, îl
Spovedanie on-line II
Dragă Sfinția Ta, Nu știu dacă de la ultima noastră corespondență Sfinției Tale i s-a mai întărit vreo măsură sau nu, dar mie, de atunci, mi-a stat capul numai la măsuri, în special la cele gata
Interviu cu vărul Bulă (I)
În dimineața în care-am intrat pentru prima oară în biroul somptuos al conului Bulă, deși pe el îl știam de-o viață, ochii mi s-au oprit întâi pe pereții tapetați aproape în întregime cu fotografii
Pensia, mânca-o-ar puii!
În timp ce deschidea ușa, Maricica încerca să-și stoarcă o lacrimă din ochiul drept, pe care și-l freca de zor nevoie, în timp ce cu cel stâng își studia bărbatul: - Te-am sunat ca
Povești de dragoste
Povestea porcului A fost odată un porc. Porcul ăsta era dintr-o țară balcanică, numită Animal Planet. El fusese înainte om, dar acum devenise porc. Vinovată era mama Omida, care-l vrăjise cu
Divorț istoric
Domnule Președinte, Subsemnatul, zis Ion Chiperi din Pocreaca, județul Iași, în vârstă de fix 72 de ani (împliniți alaltăieri dimineața) vă rog să binevoiți a-mi aproba divorțul de numita Chiperi
M-orbul găinilor…și al altor orătănii
De parcă românilor nu le-ar fi fost de ajuns sărăcia și nevoile și neamul, ne-am mai trezit și stabiliment de boli stranii. Nenumărate studii de anatomie cumpărată au demonstrat că, în ultima
Sexul la români
Cuvântul SEX derivă din cuvântul sanscrit SEC, adică gol, pentru că sexul își are rădăcinile adânc înfipte în capul omului care, încă de la începuturi, a umblat cu el decalotat, altfel spus, cu
Spovedanie on-line
Moto: Noul context de viață cere Bisericii și creștinilor în general să-și adapteze metodele misionare și de apărare a credinței, prin folosirea tot mai intensă a sistemelor de calcul. (Măsuri
Papagallo Romanus
A avea papagal e un semn clar de prosperitate, de aceea mulți dintre români au papagal. Papagalul este o pasăre inteligentă și frumos colorată, care aparține clasei Aves, încrengăturii Chordata,
Pierdut mort în plină criză (III)
Când e să te lovească ghinionul, te lovește chiar și dintr-un sicriu total neînsuflețit. Mai ales, când ai parte de sprijinul colegilor sau al șefului, care ți-l și expediază cu mașina până-n
Pierdut mort în plină criză (II)
În timp ce nea Nae se instala tiptil, cu ambalaj cu tot, în subsolul clădirii, unde nu erau decât sălile Arhivei și încăperile Biroului de obiecte pierdute, nea Vasile, cum îi spuneau colegii
Pierdut mort în plină criză (I)
În dimineața geroasă de iarnă, de nu-ți venea să dai afară din casă nici măcar un câine, (darămite un om drag, mort la numai 90 de ani), în dimineața geroasă de iarnă, nea Nae porni, rece și
Mens sa(ta)na in corpore sa(ta)no
Așezați la masă, Ion și Gheorghe stau și privesc lung în paharele cu vin roșu. Amândoi par a fi adânciți într-o stare aproape meditativă… - Auzi, măi Gheorghe, rupse tăcerea Ion, eu, tare mă
Relativitate ghiurghiulie
Bun îi vinul ghiurghiuliu, hâc Tari lari lari, tari lari la, Dacă nu-l bei prea târziu, Tari lari lari, hâc, șari lari ra, Bun îi vinul și frumos, Lari lari lari, tari lari la, hâc Când îl bei
Cerere
Subsemnata Cocuța Cocostârc, sau altfel zisă Coco, salariata dvs. de-acum doi ani, de când am venit la dvs. cu fustița mea mov, aia scurtă cu carouri și-n care m-ați pus să dau probă de lucru ca să
Povestea poveștilor, de I. Creangă
Lucrare de control Povestea poveștilor este o poveste lungă, de dimensiunea XXX, despre o minune care s-a petrecut pe vremuri și care, din nefericire, a ținut doar 3 zile, de n-au mai apucat
Din mail-urile Pompilicăi
Domnule doctor online Deoarece v-am găsit adresa pe google, că pe google găsești tot ce vrei și pe mine deasupra și unii au zis că trebuie neapărat să consult un doctor, m-am hotărât să vă acord
Scrisoare către editor
Domnule editor, Într-una din zilele trecute, pe când mă plimbam eu frumos și regulamentar pe trotuar, m-a lovit brusc din dreapta o placardă pe care scria mare și drept numele editurii dvs, drept
Autobiografie
M-am gândit să-mi scriu din timp autobiografia, pentru că, dacă într-o bună zi mă trezesc c-am murit, măcar să apuce lumea să știe ce fată deșteaptă și modestă am fost! Că eu, când eram mică, aveam
Para...normal
- Alo! Alo, mă numesc Bâlbâici Fănică, alo, m-auziți? - Da, domnu’ Bâlci, v-auzim, spuneți! - Bâlbâici, vă rog, m-auziți? Sunteți OTVeu? - Da, v-auzim, OTV suntem, ce problemă aveți? - N-am
Ce dracu o mai fi și criza asta, sau…
Criza este ceva rău și provine din America aia despre care se spune c-ar fi fost descoperită de mai multe ori, dar tot degeaba, că nici acum nu s-a hotărât cine-a descoperit-o și de ce. Înainte de a
Fritz
Dragă prietene, Află despre mine că sunt cât se poate de bine, ceea ce-ți doresc și ție. Dar acum îți scriu doar ca să te anunț că, împreună cu echipa de cercetători germani, alături de care
Ozn-ul din Secuia (II)
Pe toloaca localității, agitație mare! Doar văcuțele păreau imune, continuându-și nestingherite păscutul. Lângă ozn, cu microfonul în mână, reporterul Clăpăugu își drese vocea: - Bună seara,
Ozn-ul din Secuia (I)
Când ozn-ul ateriză pe toloaca din marginea satului, unde păștea liniștită cireada de vaci costelive, satul tocmai își unduia imaginea în arșița tremurată a verii. Speriate de zgomotul arătarii
Din memoriile Evei
A.B (ziarul Ziua): D-nă Eva, v-aș ruga să ne spuneți câteva cuvinte despre apariția dvs.în Rai. Eva: M-am născut prin geneză, varianta veche a ingineriei genetice. Mie mi-ar fi plăcut să ies din
Atenție! Trecere la nivel cu calea ferată!
Se spune că dragostea este înălțătoare! Pe dracu! Poate încălțătoare! Sau, poate, înălțătoare o fi la 20 de ani, nu știu, că nu-mi mai amintesc, dar la patruzeci și, trecute, fix, atunci când te
