Autobiografie

M-am gândit să-mi scriu din timp autobiografia, pentru că, dacă într-o bună zi mă trezesc c-am murit, măcar să apuce lumea să știe ce fată deșteaptă și modestă am fost! Că eu, când eram mică, aveam multe calități, dar le-am uitat. Bine că nu mi-am uitat și defectele! E aiurea să te trezești pe lume fără nimic! Cel mai mare defect al meu este modestia. De exemplu, marea inteligență pe care-o posed, ar trebui s-o scot mai des în evidență, dar nu mai știu unde-am băgat-o….Ultima oară când am umblat cu ea, era într-o zi de luni, c-am vrut și eu să mă țină toată săptămâna…Sau, poate-așa am crezut, că-i luni, dar era sâmbătă și sâmbăta sunt trei ceasuri rele…De aia nu-mi plac mie calendarele, că-ncurcă zilele și-atunci mă uit în ele ca mâța neagră când îmi taie calea și m-abate de la drumul drept. Primul lucru care mi s-a întâmplat când m-am născut, a fost c-am venit pe lume. Mama zice că, de fapt, am venit pe burtă, nu încăpeam prin altă parte. Cred că aveam capul cam mare… Acum e mai mic, între timp a mai intrat la apă, din cauză de spălat des pe cap…Da’ mama nu vrea să mă mai nască. Cică, cine știe cu cine aș mai putea să semăn…I-ajunge că ultima oară semănam teribil cu tata, mai ales la numele de familie. Erau identice, ceea ce, în ultima vreme, nu mi s-a mai întâmplat… Da’ eu tot mă spăl pe cap, nu se știe niciodată ce-mi intră în el și dacă-mi mai iese… Și pe mâini mă spăl des și nu le bag niciodată în foc, nici măcar pentru mine. Am băgat eu odată mâna în foc pentru soțul meu, când o pârlea pe una, așa c-am tras-o bine de păr, ca s-o scap. Într-adevăr, am scăpat-o, inițial jos, că și-a spart un dinte. Dar de scăpat, mi-a scăpat cu viață! Că viața este ceva care ne este foarte drag, ca ochii din cap, când dăm cu ei de ceva care ne sperie de moarte. Da’ eu nu mă tem de moarte, că sunt voinică, am cam 55 de kilograme forță. Numai după Paști am mai multe, că mergem în vizită la rude și nu mă costă nimic…Pe rude nu știu cât le costă. Oricum, eu pun mare preț pe rudele mele, de aia mă înrudesc ușor cu tot neamul meu. Am avut odată și-un neam prost, care dădea prin toate gropile. Cică ar fi rămas în ultima în care-a dat. Da’ eu nu mă trag din el în linie dreaptă. Se pare c-am scăpat prin tangentă, așa c-am tăiat-o repede din zonă, care putea să fie una infecțioasă și mă mai umpleam de zoster… Zosterul ăsta e un fel de zonă crepusculară dosită în ganglionii din spinare, că de aia se numesc spinali și te umple de vezici paranormale, pline cu lichid și care te doare a dracu’ să mă ia, că iar am luat-o pe arătură… Din cauza lui tata, că era agronom și-acolo i-o fi venit lui prima oară să mă facă. Bine că s-a răzgândit și-a așteptat să dea de mama, că, altfel, cred că intram în pământ…de rușine și, cine știe ce mai ieșeam?! Așa, măcar am ieșit întreagă, deși n-am rămas la fel până acum. Al meu zice că-mi lipsește o doagă. Parcă numai una și parcă numai el! Cred că mi-o fi sărit în timpul mersului. Că plec mereu de câte undeva și-o iau către mai multe direcții deodată, să am de unde-alege. Odată am plecat și urechea și de-atunci am rămas într-una singură sănătoasă, cealaltă fiind cam pleoștită. Și nici nu era muzicală. Apropo de muzică, eu cânt foarte frumos. De aceea, toți care mă aud, îmi recomandă cu căldură să cânt și la altă masă. Hai, pa, văd că tocmai mi se cere asta! Mătrăguna p.s De-acum, pot muri liniștită. Dar… nu vă bazați prea mult pe asta!