Scrisoare deschisă către Florinel

Dragă prietenă, În primul rând aștept cu nerăbdare să-mi confirmi că ai ajuns întreagă și nevătămată acasă, altfel îl dau în judecată pe prietenul Norică& familia, pentru grave daune și prejudicii aduse prozei umoristice românești. C-am văzut eu cum te-u înghesuit între bagaje, de parcă nu era suficient că te acoperiseră cu cărți toți autorii de la Festival, începând cu ambasadorul nu știu cărei ambasade pensionate și terminând cu mulți alți pensionari, care, în prezența ta, se străduiau să nu-și trădeze nici reducerile bugetare, nici pe cele de natură moartă… E drept, am avut și eu partea mea de succesuri în aripa veteranilor, în special la domnul Nicomah, pe care l-am tratat cu nitroglicerină și urări de sănătate, încât, de câte ori mă descoperea în apropierea Domniei Sale, i se dilatau brusc pupilele și părea nerăbdător a găsi luminița de la capătul tunelului. Unul din cele mai frumoase momente pentru mine a fost cel în care am făcut eu duș cu Norică în camera noastră, fiecare de altă parte a ușii, că ai văzut și tu ce ușă aveam noi două, la tine nu se mai închidea, la mine nu se mai deschidea, așa încât am fost nevoită să-i răspund „Ocupat!” lui Norică, iar celor de la Recepție să le amintesc de ușa cortului… Ei, dar ce frumos a fost în prima noapte, aia cu bere și micii care nu ne mai ieșeau la numărătoare, cred că vreo unul dintre domnii care ne însoțeau își trecuse și propriul mic la socoteală, c-altfel, de unde naiba le tot ieșea unul în plus, când fiecare și-l mâncase pe-al lui, cu tot cu scobitoare?! Bașca, domnul Lucian Perța, care venise c-o scobitoare de la Vișeu și-a plecat înapoi cu două…Apăi, să mai crezi că bărbaților le iese întotdeauna socoteala în prezența doamnelor…Se pare că epigramiștilor le iese numai între ei, bărbații, iar noi două nu prea le-am venit la socoteală… Îmi amintesc cu bucurie și ce succesate am fost când le-am citit cu intonație și tremurături din proza noastră scurtă, mai mult lungă decât umoristică, bine că nu s-au prins de ea, ai văzut și tu că toți erau numai ochi și gură spartă, că urechile și le-astupaseră cu vată, pesemne ca să nu fie trași între ele de curenții umoristici diferiți. Câtorva, chiar am apucat să le spun că-s mult mai practice și mai discrete tampoanele Tampax, iar celor cărora n-am apucat, o sa le trimit mail, scrisori și mostre… Dar, trebuie să recunosc, spre invidia mea că tu, cel mai mare succes l-ai avut în fața doamnei Elis, când te-a rugat insistent să citești tot fragmentul, nu doar toată cartea...între noi fie vorba, nu știu de ce-ai refuzat-o, că numai de supărarea provocată de refuzul tău ne-a cântat la cina festivă acel cântec de dor și jale, încât mai tuturor epigramiștilor le curgeau lacrimile în paharele alea mereu goale…Nu mai spun de cei care-au dat buzna în camerele lor, care după batiste, care după frânghie și săpun. Cel mai afectat mi-a părut a fi dragul de Ghiocel, încât până și domnul Udrea nu s-a mai putut ține pe el și i-a spus franș: - Laurențiu, tinere, din două, una: ori te lași tu de fumat, ori nu mai iese Elis din Atelier! La care Laurențiu Ghiocel a răspuns cu lacrimi în ochi că nu mai este editor și deci n-are cum s-o scoată de-acolo și s-o bage în altă parte, motiv pentru care și-a mai aprins o țigară. Ce poate face disperarea din om! Măcar noi două am fumat puțin, nu ne-am consumat decât rezervele pe cinci zile înainte, bine că n-a ținut Festivalul mai mult, altfel ar fi trebuit să procedez ca Nae Bunduri, să-mi beau trofeele, în loc să mi le fumez… Nu-ți mai spun că, la întoarcere, noi, moldovenii, am trecut prin mari emoții, fiind dați în urmărire de-un individ de la o stație Peco, pe motiv c-am fugit cu cheia lui de la buda stației, chestie total neadevărată, că nouă nici nu ne-a trebuit, era așa multă verdeață pe malurile șoselelor…Doar bietul Ionică Diviza a fost mai stresat din punct de vedere fiziologic, că pe măsură ce înaintam spre șes, lui îi trebuiau tot mai multe izvoare de munte…cică îi fac bine la bere…Ciudată fiziologie mai au și băieții ăștia ai noștri, de peste Prut! Bine că nu i-a trebuit și Steaua Kremlinului, altfel risca un glob vezical… Iar azi, dragă Florinel, nici nu-ți mai spun cât m-am bucurat când am văzut ce faine poze a postat Vali pe Agonia, în care eu ori nu eram, ori eram strâmbă și fără dinți, de unde trag concluzia că de vină o fi sau luna chioară sau succesul orbitor, norocul meu cu tine c-ai văzut că aveam toți dinții, cel puțin la Festival, la întoarcere al meu soț s-a hotărât să mi-i mai pilească puțin…c-așa e el, grijuliu cu alții… Acum te las, tocmai îmi pregătește soțul o nouă ședință stomatologică, așa că sunt nevoită să-mi închid gura la timp…adică, pentru un timp…adică, până la un alt festival, unde, prin bunăvoința vreunui prozator N. Bun după mine, o s-o fac iar pe nebuna…și-o să ies pe podium… Cu drag, VIP-era din Iași, M.