Proză
Scrisoare deschisă către Juriul de la Gura Humorului
3 min lectură·
Mediu
Juriule, mânca-ți-aș premiul,
Eu, actuală Madame Beatărfly, fostă Mama Omida, că între timp m-am eclozat, cea mai mare vrăjitoare de magie alba-neagra, conform culorii locale, cu puterile mele difuzate de OTV în 415, 2 episoade, nu numai în acest univers limitat, dar și în altele paralele, cu ajutorul a șapte antene parabolice indexate la g-lobul meu frontal, de și-au luat o mulțime de extratereștri universul în cap și-au tăiat-o, care-n Spania după căpșuni, care-n Italia după macaroane și care am protejat-o și pe Ceaușeasca, până când a dat pântecăraia peste mine, pe bază de stres revoluționar, de mi se scurgeau toate puterile care pe unde apucau și-a fost aia împușcată, îți trimit această scrisoare magică să te apere de concurenți și reclamații, dar vezi de fă, mânca-ți-aș premiul, ce te învăț de bine și dezlegare de rele!
În primul rând, înainte de a te apuca de treabă și cu mâinile de cap, fă-ți matale o cruce mare cu ambele mâini, că mai bine ți-o faci singur la început, decât să ți-o tragă alții la sfârșit!
Apoi iei, mânca-ți-aș premiul, trei fire de păr din cap, dacă n-ai în cap, ia-le și matale de unde ai, arde-le și afumă bine textele, ca să alungi relele. Cel mai sigur ar fi să dai foc textelor, da’ vezi de adună cenușa într-o urnă și pune-o bine, să putem alege din ea următorii guvernanți, mânca-i-aș eu de vii pe ăștia!
După ce-ai dat foc textelor, poți să le citești. Cu autorii, nu-ți fă probleme, au ăștia o rezistență la atacuri și concursuri, mai ceva ca momâia lui Himenhotipul ăla egiptean!
Între timp, spui matale din când în când Tatăl nostru și, de câte ori îți vine, mama lor!
Apoi aghesmuiește masa cu niște Busuioacă, dacă n-ai Busuioacă, merge și Tămâioasă, dacă n-ai nici Tămâioasă, merge și la local!
După aia, iei o gură de aer în piept și-l ții acolo strâns, până-ți spun eu să-i dai drumul. Dacă vezi că uit, mai amintește-mi și matale, da’ fă-o înainte de a-ți da duhul, că după aia, degeaba îmi mai amintești.
Sper c-ai constatat că până aici am folosit trei spirite elementale, foc, apă, aer. Îți mai trebuie olecuță de pământ și-ncheiem ritualul.
Cum, la ce-ți trebuie pământ?! Să te dai, la sfârșit, cu fundul de el, că dacă concurenții e ofensați de jurizare, matale, mânca-ți-aș premiul, trebuie să fii și mai contra ofensat, ce naiba?! Ca să iasă bine ritualul!
Acum, după ce ți-am alienat toate aspectele, treci la treabă, că eu aștept să suni goarna de bal. La spital o să sun tot eu, să-ți trimită și ceva salvări…
Actuală Madam Beatărfly, fostă Mama Omida, că între timp m-am eclozat.
p.s Să nu care cumva să-mi faci publică scrisoarea asta că, nu de alta, da’ mi-or sări cât acolo antenele parabolice cu tot cu gloabele oculare! De cristaline, nici nu mai spun! Ne-am înțeles? Hai, pa, văd că mi se cere să mai predic-tez și la altă masă!
Tot eu, Fluturica…
054.260
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Atropa Belladona
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 497
- Citire
- 3 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Atropa Belladona. “Scrisoare deschisă către Juriul de la Gura Humorului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/atropa-belladona/proza/13951254/scrisoare-deschisa-catre-juriul-de-la-gura-humoruluiComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Multam de urari, Amelia, da, am halit un premiu, numai c-a incurcat juriul limbile si-n loc sa mi-l dea in limba rromanes, mi l-a dat in limba latina! Ca cica-i moarta, si n-am decat s-o dezleg si pe asta, ca tot le am eu cu dezlegarile!
Si...zici tu ca-i bun textul ista? Cred ca ti-o facut careva farmece!:)
C.
Si...zici tu ca-i bun textul ista? Cred ca ti-o facut careva farmece!:)
C.
0
O plăcere deosebită a oralității, a atacului, fie el și imaginat. Spontaneitate în exprimare, dorință de a completa lexicul literar actual cu variante de zicere spumoase, istețe ca un proverb. Faine aceste imprecații, aceste invective adresate de Madam Beatărflay - sau, de, vorba din serialele coreene, \"Omi da!\" (Măria Ta!)... Chiar te adreseyi cuiva anume? M-ar interesa pentru plusul de autenticitate a ideilor, pentru că zicerea-i tare originală, prin scrisorile deschise inventate de tine.
0
Am cetitit scresoarea mătăluță, cu multă plăcere și taare m-am veselit când am aflat că te- ai eclozat.Dar m-am și minunat că te-ai eclozat așa, d-a dreptul, adecă dă la stadiul dă Omidă, ai ajuns derect la ăl de Beatărfly.Spune-mi care e secretul că io una îs încă în faza dă Krisalidă și nu poci deloc să mă eclozez.
Hai pa, și... să mai scrii!
Hai pa, și... să mai scrii!
0
Bine ai revenit, Carmen! Cu acelaș aplomb și talent...Țin să salut revenirea ta printr-un catren doar-doar voi provoca vestitele replici spumoase ale lui Belladonna.
Belladonna, pană prea lucidă,
Multă vreme fost-a crisalidă
Dar finalizînd metamorfoza
E la cote \'nalte, tot cu proza.
0

Bun text, felicitări!