Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Facerea…de bine

Extras din Biblia pentru copii mari

4 min lectură·
Mediu
La început, a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Făcând El astea pe întuneric, și-a cam băgat degetele-n ochi, a văzut că trebuie niște lumină și-a făcut-o. Fiind mare luminație, a văzut că e pustiu și-a făcut plante, legume și alte zarzavaturi proaspete. Apoi, a fost o pană de lumină și i-a venit ideea să facă luminători de rezervă, adică soare, lună, stele și, pentru orice eventualitate, pe Tesla și pe Edison. Mai apoi, a făcut animale, păsări și gărgăuni pentru cârcotași. În ziua a șasea, a făcut rachiul de mere și-a văzut Dumnezeu că e bun. De bun ce era, l-a umflat râsul și, ca să nu râdă așa, de unul singur, ca proasta-n târg, l-a făcut pe Adam și i-a respirat în nas, să aibă de cine râde. Atunci, Adam a deschis ochii, dar și gura și-a zis: - Auzi, Tataie, da’ vreo respirație contra mahmurelii, n-ai? De unde se deduce clar, că mai întâi n-a fost Cuvântul, ci mahmureala. Așa că, Dumnezeu i-a dat cetățeanului turmentat un cap în gură, nevenindu-i în minte altă metodă de inducere a somnului și, imediat, s-a apucat s-o extragă pe Eva, drept soluție contra mahmurelii, că tot îi stătea ea, lui Adam, ca o sulă-n coaste…Ceea ce a dus la niște costuri suplimentare, din care costuri se trag de șireturi crizele economice cu cele de nebunie. Toate acestea le-a făcut Dumnezeu în liniște și apoi s-a odihnit, că în Rai se făcuse deja duminică. Și cred că e duminică și astăzi… Între timp, Adam s-a trezit cu rachiul de mere în nas și cu Eva din/în coastă, două viitoare mari flageluri mondiale care, ambele, au avut urmări și urmași. Când Eva a dat cu nasul de Adam, a zis: - Pfui, ce duhnește ăsta!... Și a început imediat să frece menta, că era destulă prin apropiere, ca să îndepărteze mirosul. La care Adam a protestat și el, atât cât l-a dus mintea-i crudă și mahmură: - Da’ pe tine, duduie, cine te-a făcut așa deșteaptă?! Dumnezeu a auzit întrebarea, dar, fiind duminică, s-a făcut că plouă, urmând ca de luni încolo, să tune și să fulgere pentru că, deja, se adunau nori plumburii deasupra Grădinii Raiului și trebuiau să țină toată săptămâna. Așa că, Eva s-a apropiat de Adam ținându-se de nas și i-a dat un ghiont grațios: - Taie-o, mocofane, c-avem treabă!... La care îndemn, Adam a luat-o la pas, dar s-a oprit curând să caște gura sub un păr mălăieț. Văzându-l, Eva i-a spus, plină de tandrețe: - Nu acesta-i obiectivul, fraiere! Într-un final, au ajuns și sub mărul celebru, unde Adam a întrebat, debusolat, (că, între timp, își pierduse prin istorie busola, nefiind încă inventată de chinezi): - Și-acum, ce facem? - Așteptăm să se trezească șerpișorul, i-a zis Eva, sigură pe ea. - Ce-i ăla? A întrebat Adam, nesigur pe el. - O chestie lungă, cilindrică și mișcătoare… Adam a privit întâi în jur, apoi și-a privit trupul gol, ca să spună, într-un final: - Cred că l-ai putea trezi ușor, încălzindu-l la sân!... Adică…la dracu, a spus el o chestie chiar atât de deșteaptă, de-a rămas în istorie?! Atunci, curioasa Eva a încălzit șarpele la sân, până când acesta a crescut mare țap ispășitor, deoarece Adam avea gâtul strâmt și nu-i încăpeau pe el mere întregi, ci numai sub formă de rachiu. Înecându-se cu mărul, fiind și coleric din facere, a bătut-o măr pe biata femeie! Așa, de flori de măr…Că era măr plenipotențiar! Dumnezeu, auzind tărăboiul conjugal, se enervă tare, (cât de tare era El, xanax-ul nu-l inventase încă) și le-a dat un șut dumnezeiesc în partea dorsală, spunându-le să se care din Paradisul Lui și să se ducă de unde au venit… Fraierii, neștiind de unde au venit și nici pe ce lume sunt, au venit pe pământ, la noi. Și, uite-așa, s-a zis cu liniștea! Și sus, și jos! De unde se deduce clar, că Facerea…de bine, nu-i în avantajul mamei, cum se crede, ci în avantajul Tatălui nostru, care e în ceruri. Motiv pentru care a și rămas El, de atunci, în al nouălea cer… Că, nici noi nu suntem pe lume de ieri, de azi!...
0116129
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
693
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

Atropa Belladona. “Facerea…de bine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/atropa-belladona/proza/13911267/facereade-bine

Comentarii (11)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

RF
Rosca Florin
O narațiune pe o temă cunoscută, povestită mai altfel, cu o tentă umoristică care chiar m-a făcut să zâmbesc.
0
FA
florian abel
În cazul primului păcat
Știți de ce-i tristă Eva noastră?
Nu că, de proastă, a mâncat,
Ci că, mâncând, rămase proastă.

Sper să nu fiu acuzat din nou de misoginism, tocmai eu care iubesc femeia cu toate componentele și utilitățile din dotare, dar mereu mă mușcă șarpele să chilibadesc câte o vocală mai diafană la adresa ei, așa, artă pentru artă.
Că Eva nu a rămas deloc proastă, o dovedește cu prisosință urmașa ei aici de față, mătrăguna greu comestibilă pentru cei ce ar dori-o gătită sau nu. Dar, serios, nu te temi dacă totuși, contrar a ceea ce a văzut Prunariu din codirla MIRului, EL există?
Sau o să zici că ai ajutat la facerea rachiului de prune și, \"ști tu Doamne, șoricelul când a mâncat boaba de strugure...\".


acum, ce-o da Domnul (sau ceordea domnii) F.
0
@emilian-valeriu-palEP
Replica cu sarpele e excelenta. daca tot a facut Dumnezeu rachiul de mere si Atropa e adevaratul profet al sau, poate am sa scriu si eu varianta barbateasca a Mariei Magdalena. Ori poate se aduna cei mai experienta in proza umoristica si continua povestea pina se transorma in Evanghelia dupa Matraguna. :)
Citit ris de unul singur facut deraiat de colegi.
0
@atropa-belladonaAB
Atropa Belladona
Florine, ma bucura zambetul tau, multumiri de semn...:)

Florian, multumescu-ti, frate, de semn si de ingrijorare, dar, daca El exista (si cred) are umor destul, dar n-are vreme de parodiile mele...asa ca, eu curat pusca in continuare si vorbesc si scriu...:)

Emilian, bucurie mare pe mine cand vad ca cei ce seamana se-aduna!:)Ca, vorba aia, deraiat la deraiat...:)

Cu prietenie,

Carmen Matraguna

0
@dorin-cozanDC
Distincție acordată
dorin cozan
f urat, f urat sa vb tu asa despre cele sfinte si fara prihana! m-am abtinut sa nu rad ca cand ma apuc de ras rad pana mi cade proteza si ochelarii si nadragii!
asa ca am bagat dus, palmuțe, un gat de apa, unu de rachiu, unu de apa doi de rachiu ...doi de rachiu...apa, posibil....
acum incep sa nemeresc butoanele sa aprind focoasele si rachetele. gata, am gasit fitilul!
asa text, asa com, asa barbati!

ps: emi, crezi ca opreste la bulivar trenu ista?
0
@laurentiu-ghitaLG
Laurentiu Ghita
E lucru de necontestat
Ce e-n această epopee:
Un șarpe te-a făcut bărbat
Și-un măr făcut-a pe femeie.
0
@garda-petru-ioanGI
Gârda Petru Ioan
\"Și cred că e duminică și astăzi…\"
Asta ar fi partea tragica, nu-i asa?
Restul e comédie. Buna!
0
@roxana-soneaRS
Roxana Sonea
Daca mitul creatiunii ar fi acesta s-ar invata mult mai usor, sa nu zic cat de usor s-ar intelege! :) Pana acum mi s-a parut oricum o poveste scornita de cineva demult.. dar aici sunt multe lucruri valide, care ar explica comportamentul uman mai bine decat un sarpe vorbitor (vai, ce-am spus :}).

Genial, ca de obicei! :) Te citesc mereu incantata.
0
@adrian-firicaAF
Adrian Firica
Belladona,
mie-mi plac mult distilatele. bine ne-a făcut Doamne-Doamne că ne-a pricopsit cu ele. așa mi se pare mie!

apoi, să știi că dumineca era zi lucrătoare, cum ar veni era prima zi a lucrării, și cred că Doamne-Doamne întâi a tras o dușcă... că d-aia a ieșit lumea așa de frumoasă, așa de cursivă, așa de plină de conținut și savoare.
apoi, văzând Doamne-Doamne cât e de bine, a dat liber sâmbăta, ca să poată și el să stea la un pahar de vorbă cu prietenii și cu potențialii delatori. și, uite-așa, din vorbă-n vorbă, s-a ajuns ca și dumineca sa fie o zi liberă.

pe de altă parte... nici Eva nu pare să fi fost ușă de biserică.
păi ... cu cine o fi făcut \"mult-iertatul\" ei copil (fiu!), Cain, copii?, că doar nu cu mine.

0
@nicolae-bunduriNB
nicolae bunduri
Bravo Carmen și felicitări pentru premiul de la Tg Jiu Ai stil fatăăăă Ne mândrim cu tine Succes mai departe și ține-o tot așa n.bun
0
@atropa-belladonaAB
Atropa Belladona
Da\' io, unde dracu, Doamne iarta-ma eram, cand s-au scris toate aceste comentarii, cu steluta in frunte?! Cred ca beleam ochii dupa marul palaiet din curtea Raiului...

Dorine, Laurone, Nelu, Roxi, maestre Firicel si Naica, va multumesc rusinata, nu visinata, pentru stea, comuri si rabdarea de a lectura.
Promit sa nu mai fac!
0