Papagallo Romanus

A avea papagal e un semn clar de prosperitate, de aceea mulți dintre români au papagal. Papagalul este o pasăre inteligentă și frumos colorată, care aparține clasei Aves, încrengăturii Chordata, familiei Psitacidae. Cea mai interesantă specie a papagalilor este Romanus în-Chordata, sau papagalul românesc, specie care se trage din maimuță și a fost obținută de români prin încrucișări succesive de limbi romanice. Este o specie ceva mai țipător colorată și gălăgioasă, dar la fel de inteligentă ca și celelalte specii de papagali. Inițial, se găseau în arealul țării noastre foarte multe exemplare dar, între timp, multe din aceste exemplare au zburat peste graniță, cele rămase fiind în pericol de a fi depășite numeric de subspeciile Politicus în-Chordata și Arapina în-Chordata. Când este pui, Papagallo Romanus se ține scai de papagalii adulți de la care învață mecanic, prin imitație, să dea bine din plisc. În general, este alintat cu numele de Coco, dar se poate numi și Mitică, Ion, Gheorghe, Adrian sau Traian. Are mare afinitate pentru apă, în special cea sfințită, de aceea-i place să se aghesmuiască des. Extrem de curios din fire, își bagă ciocul peste tot, uneori în alcool și unde nu-i fierbe oala. Cum alcoolul se găsește la noi pe toate crengile, mulți papagali scăpați din cușcă umblă creanga. Un astfel de caz a fost și cel al papagalului unei familii de cunoscuți, care, toată ziua, bună-ziua, se îmbăta ca un porc și înjura: Băga-mi-aș! Cum treceai prin zona cuștii lui, cum papagalul: băga-mi-aș! Azi așa, mâine la fel, până când stăpânul lui, exasperat, l-a băgat într-o oală cu apă fierbinte, ca să-l învețe minte! Bietului papagal i-au căzut toate penele, încât primul lucru pe care l-a zis când și-a revenit din șoc a fost: Ce pana mea! Expresie intrată rapid în patrimoniul național papagalicesc. Oricum, de atunci n-a mai zis niciodată: Băga-mi-aș! Acum spune continuu: Băga-te-aș! Destul de longeviv, Papagallo Romanus este sensibil, totuși, la boli fizice cum ar fi: gripa aviară, gripa porcină sau boala vacii nebune, dar și la boli psihice ca mitomania, cleptomania, grandomania sau scleroza. Ultimele patru boli afectează în special subspecia Polliticus. Scleroza, de exemplu, debutează insidios, determinând bietul papagal să tezaurizeze obiecte inutile, precum bijuterii, imobile, automobile și papagalițe. Care papagalițe, dacă sunt bune de plisc, se fac VIP-uri sau se cuplează cu exemplare din subspecia Polliticus. Când sunt rele de plisc, devin vecine bârfitoare și neveste cicălitoare, făcându-le papagalilor cu care sunt împerecheate capul calendar, încât bieții papagali se izbesc cu el de gratiile cuștii, până sucombă prin sinucidere. Dacă sunt mai rezistenți, își iau cușca-n cap sau, dacă mai au penele la ei, se fac scriitori. Când scleroza avansează, papagalul începe să arunce cu găinaț în cuștile vecine, sau în celelalte partide. Din păcate, în țara noastră nu există decât două sanatorii pentru papagalii atinși de această boală: Camera Deputaților și Senatul, unde, deja, nu mai sunt locuri libere. Băga…Pardon! Am vrut să spun: Ave(s) Papagallo Romanus în-Chordata! Păi, nu?! Ce pana mea!