Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Balada porcului de rând

Vizuală – des!

3 min lectură·
Mediu
Balada porcului de rând de autor (încă) necunoscut Cic-ar fi în țară un porc, fermecat Pe când sărăcuțul dormea încă-n pat, Prin osu-i domnesc sânge-albastru curge, Iar șoricu-i plânge, vai, ce tare plânge, În timp ce mirat, se-ntreba în sine: Duduia prințesă, oare când mai vine?! Se temea grozav de-a nu deveni Caltaboș domnesc și salamuri mii, Poșetuțe mici, ce vor fi purtate, Sângerete bun sau tobă…de carte. Plânge în tăcere. Crunta lui durere I-a zdrobit din fașă orișice plăcere… Dar prințesa, iată, vine de îndată Și pe porcul nostru pe umeri îl saltă, De-ale lumii guri fug și-adăpostiți Pân’ la bătrânețe, trăiesc fericiți. Balada porcului nu este, cum greșit ar putea crede cititorul, o baladă despre simbolul nostru național, sau despre alegerile electorale, în urma cărora unii porci au câștigat, iar alții au pierdut și, nici măcar despre gripa porcină. Balada porcului, surprinzător, are ca personaj central un porc de rând care, chiar dacă prin venele lui curge sânge albastru e, totuși, un biet porc fără pedigree, căpătând această culoare în timp nedefinit, prin contopirea lui cu mediul înconjurător și-n care situația e albastră, rău. Mai mult decât atât, eroul a mai și fost fermecat negativ, farmecele neputându-i-le face nimeni altcineva, decât o vrăjitoare rea, cu draci. Ne întrebăm, deci, cum e și firesc, ce simbolizează în poezie vrăjitoarea sugerată subtil?! Ei bine, ea simbolizează Puterea puternică a Puterii, care vrea să-l sacrifice pe porc! Motiv pentru care, fiind vorba de Putere, în poezia de mai sus, aceasta este doar sugerată, ca să nu-i treacă prin cap să asculte telefoanele mobile ale eroului, care și-așa este suficient de îngrijorat de posibilul său destin, ee reprezentând aici o pătură socială, dar nu din păr de cămilă că, oricum, n-ar fi încăput în text, nici măcar sugerată. Frământările personajului principal sunt metaforizate intens, poetic, șoricul simbolizând finețea ființei noastre, caltaboșul si salamurile reprezentând temerile legate de hrana cea de toate zilele, pielea - de îmbrăcăminte, toba – de învățământ, iar durerea – de sănătate. Cuvântul „fașă” face o trimitere poetică la pensionari, dați în mintea copiilor, mai ales de când punctului de pensie se pare că i se va pune punct. Și de la capăt… Dar iată, prințesa – simbolizând lumina viitorului, se arată porcului la capătul tunelului, iar ridicarea pe umeri e metafora înălțării eroului porcin din mocirla mocirloasă în care se zbătea, nu din vina sa, ci din dorința Puterii. Finalul este de-a dreptul deosebit, prin apariția nesperată a fericirii dar, mai ales, prin cuvintele „ pân’ la bătrânețe”, care ascund pe față ideea că, în sfârșit, poporului nostru i-ar putea crește, în viitorul luminos, media și speranța de viață. Surprinzătoare este, însă, ideea de bază a baladei: în orice porc putem găsi os domnesc, așa cum în orice os domnesc putem găsi ditamai porcul. În concluzie, balada aceasta merită să vadă lumina agonică a stelelor verzi, ba chiar și lumina tiparului. Autorul merită și el, să-l vadă pe dracu, devenind astfel foarte cunoscut. n. b. Recenzie literară realizată de critica rațiunii pure, pe numele ei de fată, Ana Liza Poietică. A nu se citi înainte de a fi vaccinați împotriva tuturor virușilor românești.
0127.654
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
525
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Atropa Belladona. “Balada porcului de rând.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/atropa-belladona/proza/13923705/balada-porcului-de-rand

Comentarii (12)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@emilian-valeriu-palEPemilian valeriu pal
Stimata donsoara Ana Liza,
Editura Cantacuzino ar fi deosebit de interesata de o colaborare cu aceasta maiastra cercetatoare a spiritului ancenstral porcesc in vederea aducerii in lumina agonica(boii de la Electrica au zic ca s-a luat curentul din cauza chiciurii de aia lumina agonizeaza)a acestor cabodobere de neuitat.
Volumele tiparite intr-o editie de lux si invelite in soric fin, cu prajeli personalizate vor fi puse in vinzare la toate chioscurile in fiecare dimineata, la prinz si seara(pentru un stil de viata sanatos respectam principalele mese ale zilei) si vor fi gasite la pretul de 10 Ron, numai impreuna cu ziarul Jurnalul Porcesc, care continua traditia colectiilor care au facut fericiti mii de godaci.
Al dvs, etnograf, filosof, profesor doctor docent magna cum costita,
Kant Grip.
0
@liviu-nanuLNLiviu Nanu
Analiza făcută baladei, se vrea exhaustivă, dar nu este. Se pierd nuanțe, sensuri, adăvăruri și tendințe, idei. Înțelegem din primele versuri că porcul este fermecat, trăiește în țară (autoarea nu specifică unde anume, rămâne să deducem că ar fi în mediul rural, deși eu am văzut și porci crescuți pe balcon) și are sînge albastru/os domnesc. Dar atunci apare și prima contradicție: dacă este un prinț fermecat, ce caută în mediul rural? un prinț, fermecat sau nu, stă într-un castel, de obicei. Sau asta e valabil doar pentru prințese? dar să nu ne îndepărtăm de temă. Personajul nostru porcin are angoase, vise urîte, gînduri negre cu privire la viitorul său apropiat, frumos exprimate în versul \"Iar șoricu-i plânge, vai, ce tare plânge\" unde rolul repetiției, ca figură de stil, accentuează emoția și dramatismul textului. O posibilă comparație cu balada Miorița (prin discursul liric) și Ana lu\' Manole căreia îi plînge țîțișoara. Dar iar ne îndepărtăm de subiect și doar nu vrem asta, nu? Angoasele eroului nostru capătă pe parcurs un chip, ele nu rămîn în ireal, ca niște fantome. Ele se materializează în caltaboși, poșetuțe, sîngerete și alte produse specifice, care duc la un dezechilibru metabolic, creșterea colesterolului (LDH) și a trigliceridelor, ceea ce ar putea fi interpretat ca \"răzbunarea porcului\" în totală contradicție cu \"pomana porcului\", care are doar un rol de ecran, după teoria lui Freud, adică să ascundă adevăratele subînțelesuri în subconștient.
Finalul este dramatic, aproape ca meciul de fotbal Steaua-Iași, cînd bucureștenii au întors scorul în ultimele minute de joc. Sau era meciul Dinamo-Tîrgu Jiu? Voi cerceta, nu-mi plac confuziile. De la plîns, porcul sare la rîs, trecînd probabil prin faza oximoronică rîsu\'-plînsu\'. Avem prin urmare un final fericit, de tip ginere și mireasă care nu poate decît să mă bucure. O singură întrebare mă chinuie însă, drept pentru care am și scris acest comentariu. Cum dracu\' l-a luat prințesa în spate? Ori era o prințesă războinică, ori frecventa săli de pilates și fittnes, ori avea puteri supranaturale? Efectul este asumat și sigur: cititorul rămîne perplex și plin de indoieli existențale și dureri metafizice de șale. Propun editarea textului și difuzarea lui în mediul școlar și universitar, cenacluri și analize (biochimice, filozofice, macro/microscopice și de altă natură) pe text pînă la rezolvarea dilemei.
Am zis!
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru
\"Balada porcului de rând
de autor (încă) necunoscut\"

Regret că autorul pomenit
E anonim și nu știu cum îl cheamă
Că tare mult doream să îi transmit
Urări de sănătate. Și de mamă.
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Regret că autorul pomenit
E anonim și nu știu cum îl cheamă
Că tare mult doream să îi transmit
Urări de sănătate. Și de mamă.
(Florin Rotaru)

Ca iubitor de animale,
Citind catrenul dumitale,
Intruna creierii mi-i storc:
Te-a supărat cuvantul porc?
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru
Cum nu doresc să mă complac
Declar că porcii chiar îmi plac
Și-n felul tău, ușor flegmatic,
Și tu, Neluțu,-mi ești simpatic

:)
0
FAflorian abel
Analizând stilistic, sintactic, morfologic și picioristic această capodoperă, ar fi o mare greșeală, întrucât intrăm pe teritoriul minat al d-lui Rodean ș, la cât de înverșunat rodea dânsul diverse verdețuri marca \"Mătrăguna\", catalogate uneori drept bălării de vegetaurianul Alber to!, nu-i exclus ca și la trufandalele crăciunifere ale Bellei să dorească întâietate.
Așa că analizăm doar logica demersului pro porcul, adică este vizibilă afinitatea autoarei pentru personajul principal, înflăcărarea (lui sigur nu-i surâde termenul) cu care aderă la temerile lui privind soarta șoricului din dotare.
Dat finnd că se fac trimiteri la puterile Puterii, un astfel de porcușor și-ar dori tot românul să-i fie prezent în bătătură la sf. Ignat, știut fiind că aceștia sunt oameni de paie, ceea ce rezolvă problema părpălitului prin autocombustie.
Și mă opresc aici, ca nu cumva autoarea, in lumina criticii națiunii pure, să aibă de ce să mă-njure.

Alături de Mătrăgunas, ante porcos, F.Abel
0
@atropa-belladonaABAtropa Belladona
Dragi prieteni comentatori,

Deoarece comentariile domniilor voastre depasesc in savoare textul comentat, ma vad nevoita a-mi anunta demisia din postul de critic literar, fiind deja in asteptarea postului dinaintea pastelui cailor.
Pana atunci insa, voi fi cu ochii cat cepele pe textele domniilor voastre!
Ei, las\' ca vedeti voi! :)

Cu multumiri ptr rabdare si, mai ales, pentru zambetele largi ce mi le-ati daruit,

matraguna

0
@salvador-dali-0034635SDsalvador dali
Anonimatul porcului confirma tocmai descendenta lui din pasare,acea apritie nimfomana, cu pretentie de zbor suprapusa peste orice lucru greu de infaptuit.Ca un corolar al sfortarilor si scremerilor de tot felul, imposibilului i se da o aoreola angelica de tipul\'\'cand o zbura porcu\'\"...
0
@adrian-firicaAFAdrian Firica
Din nefericire autoarea studiului nu a avut bucuria să pună mâna și să se-nfrupte dintr-o variantă originală a baladei porcului – astfel de variante circulă încă pe sub mână, și chiar trec din mână-n mână, prin lumea inițiaților, indiferent de regiunea sau zona spațiului mioritic de pe unde-i culeasă.
Baladele originale, denumite și “din sânul cocinei”, conțin două elemente esențiale, pe care variantele “urbane” (din care face parte și varianta propusă nouă de cercetătoare) fie le desconsideră, fie, din ignoranță, nu le conțin.

În primul rând este vorba de elementele emblematice, trei la număr, ale oricărei balade originale a porcului: șunca, burta și ceafa. În absența acestor elemente, așa cum le-am denumit eu, “emblematice”, orice derivată imaginativă devine posibilă și conduce la alunecări în alte lumi ale poeticului carnal. Apelativele “scroafo” și “porcule”, ca să dau numai două mici exemple, nu mai au substanță – nici narativă, nici metaforică, nici simbolică. Faptul garav este că se pierde “originea”, dându-se curs unor elemente de decor și altor chestiuni neesențiale.
Așadar, dacă dați peste aceste elemente emblematice, este clar că vă aflați în fața unei variante plămădite în sânul cocinei.

Al doilea lucru pe care-l aduc în atenția celor interesați de aceste probleme, este că geniul creator din sânul cocinei a reținut și a pus în evidență – în variantele originale ale baladei! – integritatea ființei porcului deopotrivă cu emanațiile și continuitatea acestei ființe dincolo de corpul fizic al porcului. Foarte puțini acordă atenția cuvenită piftiei. Piftia nu este altceva decât axa de la râtul la coada porcului, cu extensiile auditive (urechile) și cele ale sustenabilității “eșafodului porcin”, am spus copitele. Toate acestea, după amalgamarea din creuzetul acela alchimic, sunt depuse în eșantioane reprezentative pentru ceea ce denumim: băgatul râtului, de la coada porcului, sau călcat în copitele porcului.
Tot în această categorie se înscrie rasolul de limbă de porc. Încă din timpul preparării el te învăluie cu o emanație divină. Nefericirea face ca oamenii să dea năvală, astfel încât în scurt timp nu se mai alege nimic, oamenii rămânând să tânjească după emanațiile limbii altui porc... cine știe când i-o mai veni și ăluia sorocul?!
0
@atropa-belladonaABAtropa Belladona
Pai, coane Firica, sa-mi faci matale autoru\' baladei de rasu\' porcilor?! Bine ca-i inca necunoscut, altfel toata floarea presei romanesti ar fi fost cu blitz-urile pe el!
ca ma si intreb, oare sa-i spun de contributia matale, sau sa nu-i spun?! Sincera sa fiu, i-as fi spus, daca bagai si matale contributia asta intr-un cont de banca, da\' ti-ai gasit s-o pui taman in contul Agoniei...
Rusinica, rusinica! Asa egzamplu dai matale celorlalti presati? Atacand tinerele condeie? Rusinica!
io

p.s. Multumesc pentru comul BETON! :)))))))))))
0
@doru-emanuel-iconarDIDoru Emanuel Iconar

Am râs în hohote citind textul, am mai tras o porție de râs parcurgând comentariile. Doamne cât vă invidiez! dacă aș avea doar a zecea parte din verva de aici aș primi la română zece pe linie.
Uf! Trebuie să-mi iau notițe. Sunteți mortali, cu Belladona La conducerea, normal!

Doruleț
0
@atropa-belladonaABAtropa Belladona
Dorulet, tucu-te-ar mama, tu esti de nota 10 pe toate liniile! Sa nu lasi niciodata pe cineva sa-ti zdruncine increderea in tine!

cu mare drag,
io
0