Andrei Horia Gheorghiu

mă trezesc dimineața trag aer în piept urăsc mirosul de plastic ars al troleelor ele își văd mai departe de mersul lor pe sârmă e ceva în neregulă aici, n-am văzut nici un troleu căzând,

pentru tine e simplu împarți totul în lucruri și stări pe-alocuri presari câte-un zid și trenuri și gări de parcă viața-\'r putea fi redusă la o dreaptă și-un punct nu-i chiar așa în liceu aveam

uite, am putea merge pe dig să privim submarine sub dansul dement al valurilor am lăsa tăcerea asta sufocantă să alerge în voie între bine și rău două pioneze înfipte în harta lumii scara unu

sunt câinele ipotetic al unei vecine urâte am obosit să latru uneori îmi aduc aminte casc mă visez pisică neagră în echilibru precar pe-un teanc de cd-uri visez să ajung sus pe monitor dar cel mai

vânăm fantomele fericirii fiecare pe corabia sa adevărați stăpâni peste oceane de incertitudini navigăm repede ne întâlnim rar poate sunt de vină busolele poate că nu mai arată nordul decât o

eu nu mă uit înapoi uneori mai uităm și noi, ce să facem locuim în orașul puțin câte puțin - nu, nu e sticlă se numește templul lui Telur zeul spulberat de credință de credință eu cred

acei lupi cu foame de lună cu foame de spaimă de cal oprit, călărețul privește-napoi aprinde tăcut o țigară nu mai urla, lup singuratic te caută focul în ochii lupoaicei iar luna-nghețată

Dimineață. De fapt, prânz, pentru că abia dimineață m-am culcat. Radioul cu ceas (de-ăla rusesc, comunist) urlă ultimele știri despre situația numărării voturilor, un pic prea tare, chiar și pentru

Vineri, Teatrul \"Ion Creanga\" va gazdui, incepand cu ora 16.30, un eveniment cultural cu scop caritabil dedicat Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilitati, organizat de Fundatia Preasfanta

i-ar fi plăcut să zboare, lui, dar nu suporta lipsa de demnitate a semnelor de întrebare. de aceea, dădea o importanță neobișnuită exclamațiilor. și claxoanelor. păstra, totuși, cioburile

din toate obsesiile tu ești cea mai suavă cu părul tău mustind a mângâiere cu degetele tale cu unghii urcând pieptiș prin barba mea albind îți spun \"drag\" și te înjur de cele mai

nu e nimic nou în culoarea compromisului îmi spuneai decojind somnul tău cu mirosuri abrupte somnul tău de mumie angelică îmbrățișand aer si plânsetul acela exersat, exact îmi încâlcea nervii într-un

pe atunci ne rodeam visele până la sânge sub pretextul unor frustrări oarecare aparent nepăsători argumentam sfârșitul lumii și alte lucruri mărunte tăcerile se măsurau cu glasul

Mă! Mă gândesc la tine și știu. Știu că ai să zâmbești la gândul că îți scriu. Nu, nu prea des. Aș vrea să îți des_scriu zâmbetul cald, tăcut, adânc, dar poate n-aș putea să leg nici un

Ce bine că seara adormi la pieptul meu îți pot privi în voie visele jucând sub pleoape jocul lor răzleț, oftându-ți buzele în zâmbet galeș. Ce bine că în fiecare dimineață te trezești cu fața

într-o noapte sufeream pentru tot restul vieții în alta pentru rostul ei cu bătaia pleoapelor stăruindu-mi în palme neagră, ca un dor crunt ardeam în jumătatea mea de templu mărunt înaltul -

Aseară a nins, fără tine, cu bucăți mari, rupte parcă din nori sau din altceva, mai curat. Stăteam pe trotuar, nemișcat, cu sufletul în palmă, privindu-l cum îngheață.