coincidență fără cai verzi

Mai Andrei, eu vad ca poeziile tale sunt pline de lucruri frumoase, ca sunt bine lucrate si limpezi. Simboluri.
M-a amuzat intrebarea de la sfarsit; coincidentele sunt lucruri minunate, fascinante, sunt un fel de punti intre oameni. Eu cred:)
Continua sa scrii poezie, ma ai de fana:D


p.s. sa-l saluti pe inca nenascutul Vladimir:)

cam asta voiam sa spun. nu trebuie sa i se atraga atentia. pianistul ar trebui sa aiba grija sa il acordeze inainte de concert. ca sa se auda bine. la fel mi s-ar fi parut aceea si daca sareai in bombeuri peste poetica acelui comentariu. era in calcatura moale. asta este in calcatura tare, chiar daca inteleg ca are un mesaj tintit. are deschidere, coerenta. este altceva. trimiterile pot pacali frumos un public neinteresat de relatiile interumane specifice. imi place conditionalul. imi place atmosfera. ramane, totusi fragmentat si incert, la nivelul semnificatiei, datorita unei vizibil voite confuzii.

pentru că eu cred destul de mult în coincidențe
pentru că mi-a plăcut coincidența fără cai verzi
pentru că treaba merge ca pe roate aș putea să-ți povestesc
mai multe despre copilul din mine
pentru că am fi putut să alergăm împreună

pentru că în acest poem ne vorbești despre sfere cercuri și alte lucruri înalte

pentru toate aceste lucruri, pentru că eu cred în coincidențe, am îndrăznit să-ți dedic poemul meu de azi.


Madim

Chiar! le-as intreba si eu, pe toate comandantele de detasament, acelea, stii, cu snurulet galben impletit pe camasa alba de pionier si pe toate comandantele de grupa, acelea, stii, cu snurulet rosu pe camasa alba de pionier

Ce mai stiti, ce-ati mai aflat intre timp? despre singuratate

\"tu erai silitoare, invatai despre singuratate...\" a ... aha

andrei, multumesc pentru amintiri

De presupus că \"paliandru\" ar fi, de fapt, palisandru. Căci, altcum, confecționarea unor rochii din materiale neindetificabile ar deveni o operațiune imposibilă. Mă tot gândesc la \"lemnăria mamii ei de viață\" și mă tot întreb cine e acea \"silitoare\" care \"învăța despre singurătate\", căci singurătatea nu se învață, ci se descojește în doi, uite-așa, cum se descojește un \"șarpe în pustiu\", peste onduleele mișcării de înaintare. Mișcare ce \"desenează cai pe gâtul arcuit\" al nu știu cui... Poate al dunelor fierbinți de pe pieptul deșertului și al deșartei.
Eu nu cred în coincidențe!

Livia,
Vladimir a răspuns cu un ghiont când i-am amintit de tine. Probabil are nevoie de timp, pentru acomodare. Nu văd altă soluție decât să vii mai des.
Și eu cred în punțile dintre oameni, în minunăția și în fascinația lor.

Ioana,
pe mine cineva la care țin mult, și care este foarte prezent în poemul de față m-a învățat că nimic din ce are legătură cu frumosul nu trebuie explicat. Numirea este finire, este egalizare. Or, poezia poate că tocmai aici își caută culcuș, în incongruență, în îmbinarea dintre sensuri incompatibile... în nelimitat.
Mai mult, poezia pentru mine nu e o ecuație. E o formă de auto-cunoaștere. Nu știu niciodată ce-o să iasă, dacă o să iasă. Scriu o dată pe lună, poate și mai rar. Totul se întâmplă într-un sfert de oră.
Asta e tot ce ține de mine. Restul ține de voi.
Sunt departe de a susține că nu am un stil, că nu există un mod specific de a-mi culege ulterior ce-am scris. Spun doar că totul nu este atât de controlat precum ar putea să pară sau precum s-ar putea înțelege din comentariul tău.

Mădălina,
îți mulțumesc.

Șerban,
cu plăcere. Au ieșit singure de undeva, \"nu-i vina mea\", ca să parafrazez o discuție recentă sub un text propriu. Și, până să o spui tu, n-am perceput atât de concret latura aceasta a poemului.

Domnule Peia,
paliandrul este un vrej de fasole ne-mioritică, cu boabe de forme foarte diferite la fiecare descojire, ceea ce nu putem spune și despre palisandru care, deși tot ne-mioritic, nu este la fel de fasole și arată la fel la fiecare descojire.
Dacă dumneavoastră ați venit aici să descojiți palisandru, sunt aproape sigur că știați ce veți găsi.
Alții vin aici să descojească paliandru, fără să știe ce-i așteaptă.
Ne pare foarte rău să vă anunțăm că stocul de palisandru s-a terminat, nu mai avem decât câteva borcane de paliandru, pe care le dăm pe sub mână, din obișnuință.
Dacă doriți, selectați căsuța de mai sus pentru a vă abona la newsletterul aprozarului nostru on-line și veți fi anunțat în momentul reaprovizionării cu palisandru.

Încă o dată, vă mulțumesc.

dupa cum se spune, daca dupa 3 incercari tot nu a ajuns mesajul la receptor, ori sistemele de coduri din capete sunt complet diferite, ori canalul are defectiuni, ori este bruiaj, ori receptorul are sonorul dat la mute, ori fat-frumos nu trece proba.
adica, de cate ori imi raspunzi, esti in garda, iar feedbackul tau imi dovedeste ca nu reusim sa ne intelegem. nu venisem sa-ti fur merele de aur. nu trebuie sa sari la bataie :) stai linistit... spuneam ca-mi place... nimic mai mult.

o iau din loc

Mă tot învârtii în jurul com-ului meu ca să pricep ce te-a supărat așa de tare, bre Andrei! Bag samă ceva ce eu nu știu și spusăi cu gură de păcătos. Acu, ce să zic de vrejul ăla?! Prea e incognito ca să fiu obligat să dau google pe o buruiană. Mă gândii eu așa că nu orice vrej poate fi agreat de nasul sensibil al unei iubite. Și, mai ales, unul de fasole. Nu de alta, dar îmi evocă efuziuni sentimentale cu un oareșce iz mioritic, chiar dacă e plantă de import. Măcar de-ar fi fost rochița-rândunicii... Era la fel de exotic să o descojești. Cel puțin ca și descojirea palisandrului ăla - oricum, frumos mirositor și frumos arătător.
Dar, fiecare cu plăcerea lui... Mulțumesc pentru invitația de a folosi taraba cu semințe delicate, în vederea aprovizionărilor de sezon! Îmi mai trebuiau câteva pentru campionatul mondial de țintar în aer liber. Că la sală cred că ar fi imposibil...!
P.S. Poezia chiar mi-a plăcut, dar eu am obiceiul să nu rânjesc paliandrul când mi se întîmplă să mă extaziez....

Poate aberez, dar știu ce simt. (am sentimentul unui deja-vu ș
i nu-s tocmai fan Matrix...)

Este greu, în ceea ce mă priveș
te, să știi când vorbesc serios și când mă joc. Știu asta din sursă sigură. De fapt, nu are nici o importanță.

Pentru că nu toată lumea vine aici pentru același lucru. Unii vin pentru o vorbă bună, alții pentru o argumentație mai aprinsă. și, mă credeți sau nu, ador să-mi apropii oameni calzi cel puțin la fel de mult pe cât apreciez un schimb de replici, aparent tăioase.
Inevitabil, alternăm între simpatii și antipatii, între apreciere și adversitate. Nu facem altceva decât să ne cunoaștem mai bine unii pe alții și fiecare pe el însuși.

Ne primim, pe rând, partea de poezie, partea de agonie.
Pentru mine e mai mult decât suficient. Nu îmi doresc decât să am mai mult timp pentru asta.

p.s.: mi-au fost dragi ultimele două comentarii, Ioanilor, pentru că v-am simțit descojindu-vă mai mult decât în alte rânduri. Oricât aveți, fiecare din voi, oroare de sentimentalisme, nu mi-o luați în nume de rău când vă declar că v-am simțit aproape. Aberez?

Cu riscul să mă repet, vă mulțumesc.

...momentan nu gasesc ce sa mai spun...ai infiripat minunat imaginile si simbolurile...
aripi de culoare si de viata se zbat in privirea mea...atat de frumos si atat de galagios...
..frumoasa creatie...