Poezii

anumiți oameni mor mai adânc limbaj subtil, însemne scrijelite în memoria copacilor din țările reci portocale și miros a copilărie anumiți oameni mor mai des liniște ascuțită, perfidă,

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

2

anumite tăceri sunt mai grele decât aerul se aștern implacabil peste gânduri îți străbat oasele, îți sparg timpanele anumite tăceri sunt mai rotunde decât pământul le duci sus, până aproape de „te

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

0

părea un om obișnuit nu s-ar fi remarcat prin nimic dacă n-ar fi fost privirea aceea pătrunzătoare o armă veritabilă — arunca, drept săgeți, semne de întrebare te-ai fi așteptat să nu

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

0

mai mult decât oricând, îmi doresc să nu curg în cuvinte să îți transmit ce simt și ce gândesc firesc să nu te pot minți nici de-aș putea să vreau ceva adânc îmi spune că nu pot că știi ce-ți spun

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

3

singur între lumi paralele învelindu-se una pe alta într-un joc surd fără atingeri, fără soare îmi caut latura întunecată singur între ziduri (ce ușor le ridic, ce greu le dărâmi) urăsc gustul

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

3

probabil derivata gurii de canal e cerul cărămidă suspendată între firesc și nepăsare pe care construim, sporadic, speranțe de parcă, lepădați de simțuri, am prinde lumea de margine și,

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

2

de parcă aș fi ascuns soarele în buzunar și tu te-ai fi cuibărit, ca un prunc, într-o lumină primordială pe care o desenam lipsă a întunericului de parcă m-aș fi trezit dimineața cu viața

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

0

unde se copseseră de ceva vreme nucile și ciuguleau rotindu-și ochii murdăriți pe un ecran sau poate prin stomacul pământului începeau apoi să zboare cu rândul acum vreau să dorm lăsați-mă să dorm

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

3

regret că nu-mi mai vine să borăsc când văd un câine împrăștiat pe asfalt precum dulceața pe pâine caldă regret că-n loc de gură am gaura-mpuțită a unei mese de snooker pe care cuvintele se

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

0

mă împrietenisem cu un pitic transparent (cred că era de cristal dar nu mă prea pricep) era vesel, atent și nu avea mamă îl suspectam de lipsă de sentimente îi spuneam tu nu ai sentimente dacă nu

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

1

despre mine se spune că sunt un om cu mâinile prea lungi probabil din pricina degetelor noduroaselor cu care scormonesc neobosit pământul căutându-mi rădăcinile

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

0

orizontul ascunde precum o pleoapă peste văz un șir nesfârșit de cortine în spate balast în față neverosimil de mic adevărul

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

5

o zi cu vânt, cu vorbe și fără gând prea mult o zi cu polițiști și-un kil\' de carte crud o zi de culoar unic și fără de culoare o zi cu nord, atlantic și-o românie tare (ca nuca-ntr-un perete

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

2

în timp ce îmi scot cuvintele în timp ce le privim strivite pe asfalt în timp ce preferăm sensurile unice în timp ce așteptăm rândul la viață privim înapoi nu o dată nu de două ori în timp

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

2

a fost odată ca niciodată căutam ziduri lumina crudă a dimineții la doi ochi distanță de tine iar tu iar tu doar tu uitată în altă parte amnezie absurdă pentru patru mâini, fără voce doi zece

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

4

lumina cădea refuza să se oprească în noi trecea prin pavajul încins se înfigea în istorie lumina lăsa urme drepte în aerul oblic unii le ștergeau cu perii de sârmă un zgomot rotund poate prea

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

2

mi-ai bântuit atât prin suflet încât n-ai cum să mai găsești drum înapoi

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

3

Fumez amintiri tari. Fără. Chiștoacele le sting într-o urnă plină de viață. Grea. Cenușie. Vâscoasă. Și atât de prețioasă încât nu o pot vinde. Păstrez, pentru orice eventualitate, câteva

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

7

fac parte din generația cu degete lungi și ferestre spre nord lumina o plătesc la negru și nu știu să visez sunt tipicar îmi număr falangele de două ori pe zi mă tem de inconsistența

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

0

de la o vreme nu mai număr cocorii nu mă mai întreb în ce se măsoară dragostea știu, nu sunt singurul dar îmi permit un moment de ne-singurătate într-o lume în care singuri ne naștem singuri

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

4

mă trezesc dimineața trag aer în piept urăsc mirosul de plastic ars al troleelor ele își văd mai departe de mersul lor pe sârmă e ceva în neregulă aici, n-am văzut nici un troleu căzând,

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

3

pentru tine e simplu împarți totul în lucruri și stări pe-alocuri presari câte-un zid și trenuri și gări de parcă viața-\'r putea fi redusă la o dreaptă și-un punct nu-i chiar așa în liceu aveam

AGAndrei Horia Gheorghiu

0

2