n

cam mult joc de vorbe în formulele introductive ale versurilor și ideea se răzlețește.
căci e un text de idee. poate nesufocată, cam ca în strofa finală, are șanse mai mari.
adică e o vreme când nu se mai bate același ritm cu degetele în masă. e o vreme. e o vreme. e o vreme.

În primul rând, mulțumesc pentru semn.
În al doilea, îmi asum critica privind răzlețirea ideii, cu amendamentul că, deși tu îl percepi ca pe un \"text de idee\", el n-a plecat așa de la mine, ci ca unul de \"feeling\" sau poate nici atât, mai degrabă unul de atmosferă, de stare. să spunem doar că, deși le încadrez generic la \"poezii\", textele mele sunt, de fapt, instantanee. Sunt momente pe care le-am trăit și care mi-au spus ceva. Dincolo de asta, sunt de părere că ambiguitatea într-un text nu e ceva de eliminat, mai ales că nu există un sens unic pe care îl putem atașa cuvintelor. Biblia este un exemplu bun în acest sens. Cu pasaje din cartea cărților putem argumenta aproape orice, bun sau rău. Pe de altă parte, nu cred că nu-și are rostul pribegeala din primele două părți, pentru că ultima parte, cea care pare să-ți fi plăcut, ar fi avut mai puține sensuri, mai puțină forță dacă primele două nu ar fi fost. Dar ce fac aici? Predic nevoia de preludiu unei femei?

Să auzim de bine.