epilog

singur
între lumi paralele învelindu-se una pe alta într-un joc surd
fără atingeri, fără soare
îmi caut latura întunecată
singur
între ziduri (ce ușor le ridic, ce greu le dărâmi) urăsc gustul fericirii
scurse printre degete
degetele tale întorcând pagini concrete, coerente
asta nu-i poezie, e părere de rău, de ne-bun
de singur
în căutare de repere aș bate-un cui în talpa fericirii mi-aș
agăța în el frica și speranța, și m-aș opri
(ar fi atât de simplu)
de nu m-ar încerca un sentiment lucid de avalanșă
fără munte. eu apă, tu piatră
lac fără unde, fără dinspre, fără înspre. promite-mi
că nu vei citi niciodată aceste versuri
"Please, please, please
Get up off your knees
[...]
So love is hard and love is tough
But love is not what you're thinkin' of"
obișnuiam să-mi termin poemele înainte
de venirea primăverii. mai știi?
n-am fost eu, n-a fost nimeni
singur
o vreme