poem mut

în general mă abțin să fac comentarii la comentarii dar...
sper să nu vă supărați dar se scrie \"e pur si muove\"

Mi se pare ușor amuzant. Nu pot să spun că nu ai dreptate în legătură cu \"muove\", dar mie mi se pare evident că e un \"typo\".
Când scrii repede se întâmplă să inversezi taste.
Adică mie mi se întâmplă.
Din păcate, comentariile pe poezie.ro nu sunt re-editabile. De fapt, din fericire.
Oricum, e bine că mai există și oameni vi(r)gilenți pe site.

„și totuși se învârte” șopteau vocile
în tăcerea cu două tăișuri
Mi se pare o imagine demnă de a fi semnalată...și memorată.

Of, mereu greșesc ceva, scuze. Am verificat textul comentariului dar la concluzie nu m-am mai uitat. Damn! Andrei, nu mi-am primit răspunsurile...

Speram să scap fără să-ți răspund, Oriana.
Mi-e greu să răspund. Poate mai greu decât să scriu un poem. Scrisul nu este o modalitate mai deșucheată sau mai teribilistă de a spune ceva ce știu deja. E un fel nou, fascinant, de a mă descoperi în primul rând pe mine.
M-am surprins recitind texte proprii și descoperind lucruri despre mine pe care nu le știam în momentul postării textului, care au prins contur și sens în lumina unor întâmplări ulterioare.
Cred din ce în ce mai mult că poezia este cea mai directă cale pe care o am spre mine, cel sumbru, cel tăcut, cel adânc. Cel pe care nimeni nu îl știe, nici chiar eu. Fără această permanentă aflare de sine, probabil că m-aș fi plictisit de scris după primele două luni.
De aceea nu cred că pot fi post-modernist decât în măsura în care post-modernismul se află deja în mine. Eu mă văd cel mult manierist, asta în cazul în care eul meu este inevitabil legat de anumite trăiri și implicit de reprezentarea lor în cuvinte.

Un poem reusit, o proiectie in alb-negru a unui Univers marginit de perceptii, mare si putin ostil, in continua miscare, doar atat cat cei doi sa se intrebe mereu unde si daca sunt cu adevarat.
Multzam de lectura, Mr. NuBru!