reflux

Submarinele îngropate în valuri; tăcerea sufocantă chiar de e lăsată să joace între bine și rău; cei doi oameni – pioneze ce definesc scara de unu la unu; fericirea, ah, fericirea o înțeleg aici cu miros de stejar; sicriul proaspăt ce se cască parcă bucuros să înghită; micile amănunte îngropate parcă în nevăzut, neluate în seamă; gloanțele oarbe ale răsăritului (pot ele oare ucide? – mă întreb) – toate astea se pot vedea. Restul e îngropat. Restul nu și-a găsit cuvintele. Sau poate nu există cuvinte, așa cum nu există nici nava amiral.
Pentru tot ce este îngropat și de arată doar la reflux...frumos spus.

Nava amiral există Elia. Altfel n-am vâna-o.
Și ar putea fi scufundată cu trei condiții:
1. să o întâlnim înainte de a rămâne fără combustibil,
2. să îi (re)cunoaștem dimensiunile exacte (lungime, lățime, tonaj, viteză maximă) pentru a putea calcula traiectoria optimă a torpilei.
3. să nu își schimbe direcția de mers sau viteza de croazieră de la lansarea torpilei până în momentul impactului.
Mai sunt evident și alte considerente tehnice. De exemplu, torpila trebuie să fie activă, vie.
Dar acestea au fost lăsate la \"latitudinea\" cititorului.

\" ... un sicriu proaspăt, mirosind a stejar,
aproape frumos și absolut inutil\"
imagine cu o mare putere sugestiva si concluzie pe masura!
nu masura la sacriu! nu nu!

bravos neica!
ps: ai un typo la \"aprope\" but..nu brublem:)
la recitire!

Imaginea asta e furată dintr-o lectură adolescentină.
Acolo se punea întrebarea dacă cineva ar închide brusc capacul, privirea ar rămâne înăuntru? Posibil Eliade sau Sorescu. Sau chiar Dickens. Nu mai știe moșu.
Miasmele și restul înfloriturilor (încrustațiile) sicriului îmi aparțin, totuși.
S-o zic p-a dreaptă, este singura imagine asupra căreia am stat să mă gândesc dacă am voie să o folosesc. Dar m-am convins spunându-mi că și restul, sunt probabil furate dar la alea sursa îmi scapă mai abitir decât la asta. Că doar nu m-am născut bancă de imagini. Deja seamănă a scuză. Cred că vreau să spun ceva de genul: poate că nu stațiile contează atât de mult, cât traseul.
Ba nu. De fapt, vreau să spun:

Mulțumesc, Andrei. Te mai aștept.

Ideea de a defini fericirea, mentionata anterior si visul \"noi visăm adânc și torpilăm dragostea
nava amiral care nu figurează în nici un manual de recunoaștere\" sunt cele doua elemente/imagini care m-au oprit aici.
In rest... las si eu tacere sa alerge si cine stie analiza... sa o faca
Ina

nu brublem,

uite, cand am luat-o pe dig
submarinele mele erau inecate
refuzand sa-si divulge secretul
atat de bine pastrat
hartile lumii \"dereticate\" ascundeau fericirea
pretins versatila
in fiecare patrat
au mai fost si acele mici accidente
din stanga, din dreapta,
zic unii: de Sus
culori violente, absolut inutile
cand rasaritul
s-a tras spre apus

dar cine mai are timp de vandut
cand dragostea s-a lasat torpilata
ca submarinul necunoscut

Îmi place varianta, Adrian. Se cunoaște periscopul când e... bine uns.
Ina, uneori cuvintele ne sunt atât de străine și oricum le învârți, zgârie. Alteori nu.

Vă mulțumesc că ați trecut pe aici.