Andrei Horia Gheorghiu

mă trezeam vorbind cu omul acela jumătate Sisif un cap-de-mort odihnea pe pieptul lui eu, plecat la vânătoare de echilibru îmi exersam la apus buzele „doi zece doi zece” microfoane proaste, blonde

ajutați-mă să-mi înfig în piept urlete cârlige uriașe ale tăcerii clepsidre pocnind sub talpa libertății; m-am săturat să iubesc cu ochii închiși cu palmele lipite de cer să visez spaime

da, și mie mi se pare că ne ducem dracului că nu mai mai e nimic de făcut foamea, cuibărită undeva în stomac foarte rar, dă o raită prin suflet vin ploi, trec duminici și noi noi stăm aici

începutul nu contează spuneam pe vremea când tot ce ne doream era un sfârșit autentic hrăneam incertitudinile cu spaime le priveam crescând pe la colțuri un fel de ruletă rusească deși

În partea stângă, sub nisipul ars adus de briza nopților pierdute, o îndoială își găsește umblet. Ai fost aievea sau un basm? Eram noi doi, o stradă fără nume, o bancă, două căni amare un

noi eram cei buni, cei puternici alergam cu buzunarele pline de busole dereglate le foloseam ca argumente spre apus soarele atârna nepăsător în raza de rezervă aruncam sulițe le număram apoi pe

pe atunci totul părea atât de simplu trasam cercuri în jurul lumii în așteptarea primului copil urma să-i spunem adam sau eva sorbeam înghițeam cuvinte aveam obiceiul ciudat de a descrie

față-n față cu marea eu încordat ea furioasă e în avantaj e mare nu degeaba i s-a spus mare cu lucrurile mari nu te joci decât dacă ți s-a urât cu binele ce bine e ăla dacă nu te bucuri de el?

se întâmplaseră mai multe lucruri decât încap în mod normal într-un apartament obișnuit zațul prinsese contur pe buzele ceștilor îngălbenite prin metoda sărutului mecanic sorbeam mai

mă trezesc asediat de gemetele umbrelor strivite sub talpa întunericului amintirea degetelor tale îmi sufocă visele învelit în pleoape bântui fără să întreb încotro brațe enorme așteaptă

[Personajul stă singur în centrul unei scene goale, prea goale, în fața unei săli tot goale, dar numai pe jumătate.] Da. Eu. Eu sunt drept în mijloc. Nu știu cum, dar voi o să mă întrebați oricum.

Ne scurtcircuitam aleator cu falange mai lungi decât stropii lipiți oblic                de cealaltă parte a lumii; îți era teamă                de adâncimea peisajelor,                de

cădere frântă liberă între două păreri lipsă de comunicare                o plecare mâine                o altă plecare admirabila aspirație a focului mii de ființe ard mie îmi

Briza îți recompune-n joacă amprenta, în nisip apoi se cațără pe stâncă privind în jos, contemplativ. M-a întrebat și soarele de tine spunea că ți-a croit o umbră nouă era nerăbdător să vadă

Într-o baie de ulei, o natură se zbate între viață și moarte după toate regulile artei abstracte de ocolire a subiectului în sens invers acelor înfipte la întâmplare în domnul respectabil,

Câteodată îmi doresc să mă lepăd de mine ca de o piele uscată, uitată pe covor, să zicem, șopârla noastră e probabil moartă de sete sau poate fără un picior, nici florile nu mai râd atât de

Tu mă faci să mă simt de parcă aș avea o viață întreagă înainte. Și tot tu mă faci să fâstâcesc uneori anumite verbe, dar cred că ne putem înțelege și prin pronume: eu, tu, noi...

Am îndoit o sârmă-n fel și chip, am îmbrăcat-o-n lut și mi-a bătut apoi în palmă, intimă, inimă, sub ploaia zilelor de vară ce-au trecut. Sunt ud până la piele mă plimb desculț, mă-nțep, alunec și

Îți căutam înfrigurat sudul voiam să devin pasăre călătoare aveam nevoie disperată de-o migrație tu îmi spuneai că nu ai puncte cardinale, doar patru găici și-un nod la spate. Þi-am oferit un

Sângele apă nu se face, îmi spuneai întizându-mi rece o cană. Așteptam o vară caniculară cuibăriți unii în alții prin peșteri pictate cu trudă, palme și degete, desenam orice, mai puțin