manuscrisul strămoșului necunoscut

Sper ca perioada a fost prolifica in alte planuri. Oricum, poezia ta acum, la revenire, imi pare tot mai expresiva si mai aproape de cel care o citeste. Tine-o tot asa, maestre! Succes si sa auzim numai de bine!
P.S. La fel si tie! :-)

Excelenta atmosfera creata de poem. Esenta coboara precum un fluid greu printre versuri si odata ce-si atinge destinatia formei, isi atinge si destinatia in inima. Intr-adevar, la nivel rational, poemul pune un mare semn de intrebare...
M-a atins poemul acesta, in special versul: \"foarte rar, mai da cate o raita prin suflet\"

Interesant scris, gandit si oarecum trait... De m-as fi dat iubirii pe un cantec, m-ar fi trezit amar al tau descantec, si-as fi plecat in alta lume poate cu umbra aspra a lutului in spate... Dar am ramas sa vad cam pana unde viteaza lasitate se ascunde... Ne meritam soarta, gandim mult, frumos uneori..dar stam de milenii sa ne treaca valurile, de migratori, de amarati cu ifose, de hoti... ne minunam si stam... si-i gazduim in suflet pe toti acestia... si nu simtim ca ni s-a stricat sangele, vorba vine...caracterul...ne-am duce... dar stam, fiindca oriunde ne-am duce, ne-am lasa trecuti de valuri..Doar apa trece si pietrele raman...Nu? Nisipul n-o fi oare dovada trecerii pietrelor in vesnicia lacrimilor ploiilor, oamenilor?!!!