Solfegiu în <i>Re mediu</i> pentru șapte falange

Ciao nu brublem! Cu poezia asta m-ai facut sa ma gandesc mai mult la dialectica termenului \"dincolo\".Eu i-am cautat de mult semnificatiile.Tu ce crezi, ce inseamna pentru tine?

\"Cate bordeie, atatea obicee\".
Fiecare are un dincolo al sau, care poate fi mai dincolo de dincolo in functie de capacitatea de a cuprinde si intelege propriul univers.

Sau, daca vrei o exprimare mai exacta, universul fiecaruia este infinit in ambele sensuri. Spre exterior si spre interior. Daca am fi perfecti, am putea sa ne exploram si sa ne cunoastem infinit, insa imperfectiunea ne limiteaza.
Dincolo de limite este... dincolo.
Cred ca asta inteleg eu, generic, prin dincolo.
Dar dincolo de aceasta delimitare a sensului lui dincolo se afla universul sensurilor sale in toata perfectiunea si splendoare lui.

Poezie frumoasa, superba,interogativa la final.Raspunsul exista\" daca dragoste nu e nimic nu e\".
Muzica de dincolo:\"cristale lichide
încremenite în vacarmul corzilor
interminabile \" cred ca e in ton cu poezia.
Mi-ar place sa ascult si muzica:))
cu ganduri bune
Sanda

Eu nu am văzut In the mood for love.
Dar am să-l văd.
Am în schimb, muzica. De fapt am doar acest mic pasaj intitulat Yumenji\'s theme.
Însă cel mai mare compliment la adresa scriiturii mele, aici de față, sau poate, la adresa compozitorului acestei teme a fost comentariul cuiva care a văzut filmul și mi-a spus: ai surprins perfect ideea filmului. Nu i-a venit să creadă că nu îl văzusem.
Abea aștept să-l văd. Chiar, îl are cineva pe DVD?

am de dat cateva pareri, Andrei.

ma intai obervatiile :-)

daca as fi scris eu textul, as fi acordat timpul din primul vers cu cel din al doilea, in felul asta nu aparea disonanta dintre obiecti si actiune in timp: viorile nu stiu sa rada, dar sopteau. aici mi se par o ruptura.

\"erau cate unii care...\" , \"cate\" mi se pare in pus in text, il impiedica.

apoi
\"vigoarea lor ondulată se cerea plescăită ostentativ\", iarasi reflexivul verbului, probabil incercand sa arati starea ta de detasare...

imi place, in schimb trecerea in registrul color la asteptarea zilelor adevarului si sunetele care pandesc ne dau ocol, iar noi, atenti doar la zgomote... sunetele tale sunt muzici ce SUNT prin ratiunea frumusetii.

de unde atata dragoste? da, buna intrebare. invacarmul sta de ganduri cine sa mai auda muzica iubirii?

cu respect, Mag

Mulțumesc Dan. Îți dau dreptate în legătură cu aproape toate observațiile.
În legătură cu prima, însă, am nevoie de această trecere dinspre prezent înspre trecut, undeva între primul verb și al treilea. Problema este că ruptura între al 2-lea și al 3-lea ar fi prea mare dacă aș spune:

\"viorile nu știu să râdă
șoptesc ochii tăi printre cristale lichide
încremenite în vacarmul corzilor
interminabile

carnea își strângea oasele
prin mulțime\"

poate că ai să-mi spui că sunt distanțate și că merge, dar pentru mine nu merge.
Pe de altă parte, nu e neuzual atunci când povestești o vorbă, să o reproduci la timpul la care a fost folosită în momentul respectiv. Nu am folosit ghilimele pentru cursivitate vizuală. Aș putea să folosesc însă italice. Ceea ce am să și fac.
Acolo am vrut să prezint un tablou al unor sunete care îți fac carnea să se strângă pe oase și ochii să șoptească printre cristale lichide, de neoprit.
Prefer să intru brusc în toată scena, brutal chiar, prin prezent, ca apoi să iau un pic de distanță, să dau adevărata măsură, perspectivă a tabloului. E ca un film care începe cu un prim plan pe un detaliu apoi cadrul se lărgește până cuprinde toată scena.
Cu \"câte\" sunt de acord, l-am scos.

Mulțumesc, te mai aștept pe la mine.

Avem in fata un traveling excelent.

Nu am vazut filmul \"In The Mood For Love\" insa senzatia de evolutie (\"out of limits\"!)dintr-un tablou in altul este palpabila. Poezia are o muzicalitate aparte, ca o codare cromatica, ce transcede cuvantul printr-o senzatie de caldura in plexul solar. Are ceva din fracturism datorita trecerilor, relativ bruste, de la un cadru la altul.

Mai calatorim cu Dvs., domnule Andrei Horia!

Andrei, este ciudat ca vorbeam intr-una din saptamanile trecute cu o cunostinta comuna despre poezia ta si despre unele din teoriile tale. Emiteam atunci o parere care vad ca, printr-o stranie coincidenta, s-a adeverit. Poate ca noile tale atributiuni de cenzor sau proiectele de arhitectura te-au tinut mai departe de masa de scris, cine stie? Mie insa imi place sa cred ca un gand s-a strecurat in mintea ta si te-a adancit in Poezie... care nu are de-a face aproape nimic cu inteligenta, ci mai degraba cu trairea, sau poate desigur cu amandoua, dar atunci trebuie sa stii precis care e distanta intre tine, Ion Barbu si Dan Barbilian. Eu astept sa te citesc din nou. Cu respecte, domnule ganditor!
P.S. Oricand, disponibil la polemici despre termeni pe care a trebuit sa-i inventam doar ca sa ne intelegem (eventual sa putem intelege fiecare altceva...), cum ar fi \"dincolo\". Eu as zice ca mai degraba splendoarea acestui \"dincolo\" sta tocmai in imperfectiunea, in ambiguitatea sa. Dincolo de limite, spui, iata paradoxul: daca traiesti in interiorul acestora, precum un sir, \"dincolo de limita\" nu poate exista decat in imaginatie (daca termenii acestui sir ar fi oameni si ar poseda asa ceva), iar daca traiesti in afara sirului, ii vezi limita finita, iar \"dincolo de limita\" e chiar de acolo de unde tu vezi ca incepe altceva :-)

Mi-a plăcut dincolo de cuvinte.
Dacă vrea cineva să îl (re)vadă, îl am pe CD.

andrei@poezie.ro

p.s.: Thank you, Cors.