Alina Maria Ivan

mă trezesc în orașul rece simt cum sub podeaua de lemn rădăcinile mi se mișcă greoi deodată nu mai sunt așa tânără deodată am suflete care se hrănesc din mine deodată orașul mi-e haină îl trag

Alaltăieri Mă îmbrac cu tine........ Habar n-am unde ești. Mi-e dor. Cât m-am săturat de vorbele astea: „Mi-e dor!” Nu mi-e dor de nimeni! Nu am nevoie de nimeni! Tu să vii totuși când

tristețea își caută iar adăpost în buzunarul meu stâng la limita dintre clipe viața își plimbă câinii în lese prin perdeaua de inimi cerul pictează neîncetat tablouri de Dali umbra ta caută

auzi? mai auzi firele de timp plimbându-se prin vieți stinghere? eu le aud ies dimineața pline de brumă apoi râd nebune de nebuni da sar ca ielele pe urmele unde cândva erau

azi mă poți iubi am chef între unu și trei ne face program de dragoste mâine nu știu habar n-am poate o să fiu stresată hormonii mei vor aștepta cu mine în stația de la Făget mă doare rău un

în noaptea asta fără constelații sărutul tău nu ajută poeme fără număr țâșnesc din mine ”inima ta e un poem muribund” același reproș întunecat eu mânjeasc perna cu iluzii apoi așez un disc

Habar n-am de ce nu zbor. Cred că nu pot. Știu că am încercat când eram mică și m-a durut când mama mi-a zis că noi oamenii nu avem aripi. Am crezut că aripile ne cresc mai târziu, când ne facem

seara tata punea cărămizi în pat îmi lipeam picioarele de ele ca de Duhul Sfânt nimic nu mai conta era ceva cald în patul nostru mama plângea lacrimile blocurilor gri lumânarea pâlpâia

gândul la tine nu are simțul măsurii mă pândește ca un asasin la colțul străzii azi îmi spun de la micul dejun că nu mă mai gîndesc deloc la tine înghit măslinele simt cum gândul se strecoară

Nu cred în nimic. Nu cred în tine, în lacrimi, în pietre, în cuvinte. Obișnuiam să cred în El, dar într-o zi a murit. Stătea în față cu o cafea din care ieșeau aburi rânjind și mi-a spus că i s-a

când nu mai știu cine sunt caut în toate cuvintele scrise vreodată pe fiecare vârf de munte pe care îl cunosc în orice fir de iarbă clătinat de vântul unei seri de vară când inima mea se zbate

lasă-ți trupul să adoarmă în culori închiriază-ți privirea inimii mele strânge în brațe un nor apoi să pășim încet pe toamnă ridică frunzele moarte în mâna stângă prinde-mi aripile în

vorbește. da. vorbește cu mine de ce nu spui astăzi nimic? știu. de multe ori m-am simțit și eu ca tine. da. singur. trist. speriat. mic. da. acolo în lumea aceasta mare care nu mai are nevoie

noi habar n-avem cum din pământ cresc culori cum gândul de pe urmă naște fluturi mă întorc în sărut mă mișc între tine și ploi apoi iubesc stingher un ultim nor inimile de dincolo de

când nu mai poți să scrii nimic pentru că totul a fost spus, simțit, gândit, scris, comentat doare dacă iubești, cineva înaintea ta a mai iubit dacă urli, cineva înaintea ta a mai urlat dacă

arbore nemuritor din coapsele mele crește peste tine să nu smulgi rădăcinile ca atunci când făceam dragoste cu visul să faci valuri din părul meu să mă chemi de unde nu mai eram când făceam

încătușată în libertate mă leagă cuvinte goale de durere înconjurată de uși imense nici o cheie nu se potrivește te caut ca într-un joc de-a baba oarba ochii tăi dincolo de garduri

astăzi îmi curăț rănile împachetez ura și pun fundă roșie destinatarul nu mai contează oricum nu-ți mai știu numele adresa o am scrijelită în piele undeva pe coapsa dreaptă dar am turnat

iubirea e o hologramă prima dată ți se pare reală, puternică plină de substanță apoi îți dai seama că e o iluzie o pasăre care cântă doar când are chef Dumnezeu e în detalii într-o ceașcă de

nu mai spune nimic dă-mi aripile agățate în cuier și pleacă o să respir prin nările altei lumi una fără tine cuvintele-s monștrii între noi intră în mine rămân acolo unde aveam înainte

vorbesc cu mine într-o toamnă fără frunze...sărut mâna care îmi mângâie tâmpla și mă îmbăt cu fumul de cireșe care aleargă între noi........ între cearceafuri de tămâie te respir cât încă te

ceasul s-a oprit limbile lui veștede refuză să se mai clintească astăzi nu e încă toții oamenii așteaptă în zadar pe mine pe tine pe cineva mereu pe altcineva ochii văd picioarele merg inimile