Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Gânduri în lesă de mătase

1 min lectură·
Mediu
gândul la tine nu are simțul măsurii
mă pândește ca un asasin la colțul străzii
azi îmi spun de la micul dejun
că nu mă mai gîndesc deloc la tine
înghit măslinele
simt cum gândul se strecoară sub piele
deodată apare în vârful genelor
stă acolo și îmi zâmbește cu dinți mari de tablă
apoi se duce spre piept
sare ca nebun și se ascunde undeva
nici eu nu știu unde
altă zi ratată
altă zi plină de clișee
cine ține gândurile într-o lesă de mătase?
nici nu le vreau, nici nu pot fără ele
acum se îndreaptă către nori
și știu
știu că astăzi pentru mine
cerul nu are inimă
001.523
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
111
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Alina Maria Ivan. “Gânduri în lesă de mătase.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alina-maria-ivan/poezie/14090716/ganduri-in-lesa-de-matase

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.