Dincolo
dincolo de biserică e dumnezeu în mâinile mamei în pipa eternă a tatei în razele ce împung fereastra dincoace de altar e dumnezeu în pântecul femeilor în aripile desenate de copii în aburii
Apoi răsare soarele
un scriitor nu moare niciodată un Isus de caramel da în coaste am înfipte aripi acelea de au zis toți că nu le am le am le simt le întind dincolo de moarte în zori le scot prin geamuri le
Desen imposibil
cineva vorbește eu am început să mă schițez acum îmi desenez sufletul ca un abur de la o locomotivă veche se ridică deasupra orașului apoi îmi desenez gândurile trenuri lungi, nesfârșite cu
Noaptea fără constelații
în noaptea asta fără constelații sărutul tău nu ajută poeme fără număr țâșnesc din mine ”inima ta e un poem muribund” același reproș întunecat eu mânjeasc perna cu iluzii apoi așez un disc
Nopți
nopți de dragoste nopți de uitare nopți cu lună plină nopți fără lună nopți cu gânduri despuiate nopți cu gânduri iele nopți cu tine nopți fără tine nopți cu Miller, nopți cu Steinbeck nopți
Melodia de la radio
sunetul unei melodii iese din radio ca un abur cald tălpile tale goale ating ușor tristețea vântul ăsta demonic dintre noi nu se mai domolește suntem aripi de libelule a ta zboară dincolo de
Blue Jeans
în rochie de mireasă printre mii de tăceri ninsori mă acoperă în înserarea asta fără cuvinte azi port pelerină de hârtie prinsă în ultimul tău gând viscol greu dincolo de o carapace
Ziua internațională a poeziei
Ziua Internațională a Poeziei niciun text în vene niciun gând nicio literă am devenit cumva un text dadaisto-amărui vreau să scriu despre Islam și cum libertatea nu stă cuminte sub hijab sau
Apropie-te
lasă cerul, apropie-te învelește-te cu roua dimineții îmbracă-te apoi cu pielea mea când lumina crește în jurul nostru tu trage obloanele inspiră aerul proaspăt de Monet lasă nuferii să crească
nu mă vrei azi
nu mă vrei azi nimic mai puțin important dau jos porțelanul curăț bine marginile alb-gălbui desfac cu grijă mâinile deșurubez inima mă simt așa de bine Chirilă îmi cântă nu am chef azi nici
În noaptea cu lună
mă trezesc în orașul rece simt cum sub podeaua de lemn rădăcinile mi se mișcă greoi deodată nu mai sunt așa tânără deodată am suflete care se hrănesc din mine deodată orașul mi-e haină îl trag
Fotografie
o fotografie pe retină un suflet cald stă de mână cu un gând nostalgic sufletul unei femei e lipsit de celulită trupul de cele mai multe ori nu în pielea ei cu miresme de oleandru intri numai
Să dansez
tot ceea ce ar fi trebuit să fac urlă acum în carcasa asta goală care a rămas stau și mă întreb de ce nu am dansat atunci atunci erai acolo lângă mine umărul tău îmi atingea rochia privirea
Cu vin de liliac în păr
știam că e doar vorba de timp până când îmi vei aduce tristețea pe pâine neagră, groasă astăzi te ascunzi dincolo de o veselie mimată eu te cunosc de aici drumul coboară acum chiar s-a
Ramă din copilărie
ce șoptești dincolo de lumină? cum să te aud dacă afară plouă cu dureri? te apropii de pielea tatuată cu mâhnire apoi pașii te poartă la poarta bunicii ce șoptești dincolo de lumină? fratele
O palmă de ciment
o nouă viață doi oameni mici așezați într-o palmă de ciment m-am întrebat mereu câte vise încap într-un metru pătrat aș vrea să existe o hartă a lor să poți vedea câte vise mai există dincolo
Ultima licărire
în curtea mea se scrie romanul unei iubiri sufletul meu stă pe un șezlong iar destinul îi dă mereu târcoale ”ai obosit, ești ultimul fraier simțitor într-o lume de balauri veseli” sufletul își
Identificare
n-am așteptat niciodată momentul potrivit mereu m-am îndrăgostit de el nu iubesc bărbații numai unul imperfect îi ador defectele sunt ale mele toate i le mângâi în zori când păsările încă nu
Un singur chibrit
un singur chibrit o flacără cât de mică un artificiu o licărire dar nu, nimic nu-mi mai aprinde visele acum am doar niște cutii goale de bere atârnate de gânduri când am să învăț? când am
În oglindă
unde găsesc cuvintele? în tăceri iubirea unde se ascunde? în singurătăți mai e puritate? în începuturi și eu? eu ce trebuie să găsesc? pe tine unde? în cuvinte simple în singurătăți
Otrava și sângele
cântecul cu vântul printre arbori e vechi dar mie îmi place mult și mai îmi place cum îți dai sufletul în chirie când sunt alții chiriașii te urăsc dar nu știe nimeni cred că nici eu dor nu
Vorbesc fără cuvinte
poate azi ar trebui să vorbesc fără cuvinte să te ating cu altă piele să te privesc cu priviri de dincolo acele priviri care nu mor azi gândul meu la tine e un gol de memorie tu tu care mă
Gânduri în lesă de mătase
gândul la tine nu are simțul măsurii mă pândește ca un asasin la colțul străzii azi îmi spun de la micul dejun că nu mă mai gîndesc deloc la tine înghit măslinele simt cum gândul se strecoară
Livada de lămâi
limbile ceasului călăreți negri eu o femeie din pânzele neterminate ale lui Picasso ochii, obrajii, buzele, inima se întrepătrund mă lupt cu senzația asta de gri cu ieșirea din pântec nasc sau
