Poezie
Livada de lămâi
1 min lectură·
Mediu
limbile ceasului călăreți negri
eu o femeie din pânzele neterminate ale lui Picasso
ochii, obrajii, buzele, inima se întrepătrund
mă lupt cu senzația asta de gri
cu ieșirea din pântec
nasc sau renasc
mor sau mor din nou
habar nu am
aidoma unor culori neinventate
nu găsesc pânza potrivită
e întuneric dincolo de pielea asta strâmtă
de pielea asta veche
dincolo de fuga călăreților negri visez
pașii mei ating ușor un pământ reavăn, viu
îmi dau seama că mă plimb într-o livadă de lămâi
mirosul acru, galben apasă pieptul greu
acum pielea îmi dă drumul
poate de asta aveam nevoie
de liniștea asta de dincolo de timp
de liniște și de livada de lămâi
001323
0