Citindu-l pe Miller

stau în canapea cu picioarele așezate cu grijă pe un scaun și citesc Miller îl ador pe Miller, e ca un pahar de suc natural, sucul acela pe care dacă îl lași afară se borșește atât de dezinhibat e dau fiecare pagină și râd și plâng și înțeleg și cred și sper și văd scriu de 15 ani îmi place enorm să scriu nu îmi redactez niciodată textele și nici nu le gândesc prea mult vin pur și simplu din mine când scriu îmi fac timp pentru ceea ce simt îmi plac cuvintele ele vin spre mine ca un tsunami și mă roagă să le așez undeva, să le dau un pic de concretețe nu mă iau deloc în serios, doar scriu și citesc enorm pentru că așa simt stau în canapea cu picioarele așezate cu grijă și citesc jurnale multe, multe jurnale Oana Pellea, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Pia Degermark și multe altele trăiesc o mie de vieți pe lângă a mea și iubesc viața oamenii sunt frumoși în suferința și disperarea lor sunt mari când iubesc și mici când devin meschini am tot ce își poate dori un om viață iubire nostalgie frumusețe familie suflet nimic nu contează fără cel de pe urmă nimic nu se transformă în ceva fără cel de pe urmă nu știu dacă Dumnezeu numără lacrimi, nu știu dacă ne dă măcar importanță vreo clipă (sincer eu cred că e prea ocupat să-l citească pe Miller) dar știu că e undeva în fiecare câteodată îl observ în pagina unei cărți stă cocoțat pe cuvinte și le dumnezeiește e caraghios cum sare de la un rând la altul apoi adaugă unele litere și totul capătă sens alteori îl găsesc într-o privire mă observă de acolo și știu că atunci cumva sunt mai eu câteodată e într-o bucățică de ciocolată e mic și mare e bun și dulce de cele mai multe ori stă la fereastra mea e o mierlă care aduce primăvara ieri era în îmbrățișarea fiicei mele l-am simțit el e bogat și sărac stau în canapea și văd lumea de dincolo de perdeaua mea vișinie cu picățele văd cum un tren oprește în Japonia la Osaka stă exact 59 de secunde în stație și apoi dispare ca și când în fața lui e un aspirator enorm care îl trage zâmbesc sunt în tren ajung la birou și seara dorm într-o mică celulă să nu mai iau trenul în aceeași zi înapoi văd apoi cum trei tineri aleargă după un mic vas pe marginea unui canal din Amsterdam eu sunt tipul cu raiați gri pantalonii sunt căptușiți, Martie e rece în Amsterdam stau în canapea cu picioarele așezate cu grijă pe un scaun și citesc Miller cât de bine e să ai un prieten care te înțelege căruia nu trebuie să îi explici nimic e un tip între două vârste extrem de neatrăgător poartă mereu o pălărie caraghioasă neagră care nu îi acoperă ochii niciodată nu te critică niciodată te înțelege și mai ales te ascultă știe totul despre tine fără să îți cunoască numele din buletin ce naiba e aia? o bucată de plastic cu poza unei tipe pe care chiar nu o știi tipul te ascultă îi povestești despre visele tale, apoi despre copii adoră copiii, are trei ai lui tu doi el trei puteți reconstitui lumea râde râzi mami? râzi singură? da, îl citesc pe Miller și râd