File de necredință

Nu cred în nimic. Nu cred în tine, în lacrimi, în pietre, în cuvinte. Obișnuiam să cred în El, dar într-o zi a murit. Stătea în față cu o cafea din care ieșeau aburi rânjind și mi-a spus că i s-a șters chipul de pe zidul exterior de la Voroneț. Plângea, dar nu m-a mai durut. Nu mai cred în libertate. Mi-o fură mereu ăia de îi vezi cu lanțuri la gură și cu o cruce mare de lemn de compromis în spate. Nu cred în valurile mării. Mă cheamă și mă mint. Mă ademenesc, îmi promit și mă uită. Valuri-bărbați. Nu cred în salvare. Au venit apele și copiii nu se mai vedeau de nămol, de frică, de nenorocire, de urât, de putoare. Nu cred în carne. Putrezește. O mâncăm și putrezim și noi. Nu cred în lei. Își omoară puii unii altora. Nu cred în oameni. Își omoară mamele, frații, nevestele, surorile, unchii, bunicile și copiii. Leii au motiv. Le e frică de dominația altora. Oamenii n-au. N-au. Nu AU. Agonie-Ură. Anormalitate – Urât. Nu mai cred în speranță. N-a ieșit din cutia Pandorei, dar a ieșit din sufletul oamenilor care nu mai au stomac, oameni care nu știu ce culoare are laptele, oameni care cred că portocala e un bibelou. Nu cred în iubire. Am iubit și mi-a fost greu când mi-au spus că el a rupt contractul de închiriere pe sufletul meu. Porcărie. Tic-Tac. Nu cred în timp. E un gigolo. Se vinde doar când are nevoie. În rest puturoșește pe o bancă pe care scrie IULI+ANCA=IUB.........Acolo a sărit vopseaua. Nu cred în destin. Fug după el și îmi râde în față. Îmi pune piedică și apoi mă ridică doar ca să îmi dea apoi un pumn în gură. Mă scoate apoi de acolo și mă așează în mijlocul drumului. Trec mașini de culoarea oului de rață și mă gândesc că ar fi păcat să mor. Acum. De ce nu acum? Atunci când? Nu cred în întrebări. Au mai multe răspunsuri. Sau nici unul. Niciodată. Nu cred în răspunsuri. Mă dor. Mă sfâșie fiecare cuvânt, îmi taie carnea până când se aude lama hârsâind pe os și atunci plâng. Nu cred nici în lacrimi. Mă doare pielea când plâng. Mă ustură cearcănele. Joacă Ciuleandra. Da. Cearcănele s-au adunat în bătătură și bat hora în fața mea. Mi se zbat ochii. Cad. Îi ridic. Nu mai încap la loc. Nu cred în tine. Nu-ți mai simt tâmpla pe pulpele mele și te urăsc. Eu nu cred nici în ură, dar o simt. De când nu te mai simt pe tine, o simt pe Ea. Mă apasă, mă înconjoară, mă ceartă și mă lovește. În piept. Tic-Tac. Nici nu știu dacă ai fost. Scriu o poezie cu sâni și mă uit spre ai mei. Să știu despre ce scriu. Scriu o poezie despre tine. Tot la sânii mei mă uit. Ca să știu despre ce scriu. Nu cred în sânii mei. Nu cred în inimă. Nu cred în ochi. Nu mi le găsesc. Se revoltă împotrivă-mi și le găsesc mereu scuipând coji de semințe pe ăla de l-au uitat în mine. M-au operat și mi-au lăsat cruci pe mine. Pe aia din spate o susțin cu dinții de la coloană. Îi spăl cu bicarbonat. Dar celelalte mă strivesc și nu pot să urlu. Nu cred în sistem. Sunt sistem. Suntem. Fibră optică, fire, conexiuni. Nu cred în Sufletele noastre să Vorbească. Nu cred în Stai lângă mine mereu. Nu cred în Ești frumoasă. Nu cred în M-am pierdut în tine. Nu cred în Iubesc pe altcineva. Nu cred în Am nevoie de tine. Nu cred în Hai să rămânem prieteni. Nu cred. Ger. Flori sugrumate de o brumă grea. Gol. Nu cred în Dumnezeii mă-tii de femeie că te ia mama dracului. Oare mama dracului are icoană? Nu cred.