Când nu mai sunt

Alaltăieri Mă îmbrac cu tine........ Habar n-am unde ești. Mi-e dor. Cât m-am săturat de vorbele astea: „Mi-e dor!” Nu mi-e dor de nimeni! Nu am nevoie de nimeni! Tu să vii totuși când poți, să nu uiți că în casa asta de la marginea orașului cineva se uită pe fereastră. Te așteaptă. Râde după perdea. Plânge după perdea. Mai bine nu. Lasă! Sa nu vii! Nu mai sunt femeia de atunci. Tu nu mă mai cunoști. Am linii care îmi trec fața nepăsătoare. Ochii îmi sunt îmbibați de întuneric. Te-am iubit mult.........Te mai iubesc. Te mai iubesc? Nici nu mai știu. Te simt în greutatea pleoapelor. Te am în vene. Nu știu dacă te mai vreau, dar te am în mine și nu mă pot scutura. Ieri Mă doare. Te urăsc. Iurăsc iubirea. Visez ochii copiilor noștri. Pe tine nu te mai visez. Nu te mai am nici în vis. Iubesc doar o amintire. Femeie patetică, mică, slabă! Să nu trăiești în trecut! Să nu trăiești în trecut! Să nu trăiești în trecut! Să nu trăiești în trecut! Unde să trăiesc? N-am mâine. Aș vrea ca ieri să fie azi și mâine să nu vină. Mă mint. Minciuna e realitatea mea. Azi Nu e ieri. E un azi proaspăt care vine fără mine. O să treacă! Trece și asta! La tine nu mă mai gândesc........... Doar un pic.......cred...... Beznă. Mâine Te aștept. Nu mai iau opium. Nu visez. Am mutat scaunul de lângă geam. Torn uitare peste litere. Torn și mă întorc tot la tine. La noi. La nimic. Să nu mai vii că nu mai sunt!