sunt

Poezia luminează de cele mai multe ori cuvintele ca într-o străfulgerare dându-le diverse nuanțe: sunt o ușă deschisă / n-o vedeți și / intrați

Poezia se lasă privită din toate unghiurile, din toate trăsăturile chipului ei, cititorul trebuie doar s-o privească de-a-ntregul, alteori trebuie să se oprească doar asupra unora: nu vă descălțați / doar năvăliți / vă faceți visele ghem le rotiți între palme ca pe / un burduf / și dormiți / nici nu dați vina pe invizibil

Din toate acestea doar poetul are de câștigat, fiindcă el rămâne cu cuvintele lui luminoase, dar și cu cele opace, care așteaptă și invocă raza care să le lumineze. Versurile de aici susțin poemul în toate ale lui, sunt ca niște coloane solide: da sunt o ușă deschisă / voi n-o vedeți / vă închinați îngenuncheați / vă închinați din nou / treceți mai departe

Uneori ca să privești un poem în adâncimea lui, nu trebuie să o luăm de la un capăt, ci trebuie să intrăm direct în centrul poemului:da sunt o ușă deschisă / vă privesc intrând / reci ca zăpada din clonțul brazilor / vă ascult bătăile inimii sau clopotul din piept; Desigur că se mai întâlnesc și imperfecțiuni dar de cele mai multe ori se pot repara în cursul travaliului și în reluarile momentului creator. Nu-mi place de exemplu acest: vă sortez, se poate găsi altă exprimare