poem fără aripi

în părțile astea câinii abia născuți, cei în exces desigur, se înneacă

ai mai multe imagini dinsticte care se pot vedea aparținând aceluiasi mesaj, desi dintre toate cea mai sugestivă , care mi se pare mie că ți-a ieșit cel mai bine, e cea despre care iti spuneam
sacrificiul cainilor in plus
in rest ultimele două versuri sau revenirea la prima idee e oarecum inutilă, privit din punctul meu de vedere putea lipsi de tot prima si ultima parte
parerea mea desigur

ema, multumesc pentru semn, sfat
m-am gandit si eu daca e cazul sa inserez cele doua secvente... Cred ca am pus prea mare accent pe caini, ar fi trebuit sa mai scurtez acolo pentru ca se dilueaza mesajul pe care as fi vrut sa-l sugerez. dar cine stie? :). Voi mai lucra pe text, te mai astept,
numai bine,
alex

\"scâncetul ăla surd din momentul izbiturii îmi
răsună de fiecare dată când mă gândesc la moarte\" - este aici o imagine întipărită de care nu se scapă ușor. ai trezit în mine anii copilăriei, cu evenimente asemănătoare. ceea ce constat este iubirea pentru bietele animale nevinovate. oare nu degeaba în povești cele dintâi hrănite erau animalele?
Alex, chiar ai trezit anii copilăriei.

Cu plăcerea lecturii,

Ottilia Ardeleanu

desi mi-a fost greu sa-l citesc (iubesc si cainii vagabonzi, vorba cantecului...) mi-a placut mult.
trasezi niste linii de legatura foarte fine, dar pline de forta, in acelasi timp.

va multumesc pentru treceri...

otilia, ma bucur ca citesti constant, inseamna mult pentru mine... mi-as fi dorit sa trezesc anii copilariei cu alt text

adriana, ma bucura prezenta ta. Asa e, iti inchipui cat de greu mi-a fost mie sa-l scriu... Sunt amintiri care nu mor niciodata
va multumesc
numai bine,
alex

, e fain cum scrii despre păsări, dar vorbești despre oameni. Începutul și sfîrșitul măsoară de fapt acest zbor legat. Durerea ca o retină, ca un zid... ce mai, e totul așezat firesc.
E ciudat cînd plec întristată de lîngă un poem bun...

iarina, încântat că ți-a plăcut...

te mai aștept, dar dincolo de zidul ăla al morții din spatele căruia răsare un soare uimitor :)
numai bine,
alex

alexandru este un poet care nu practica cinismul,greata existentiala
versurile sale reflecta o mentalitate luminoasa ,o încredere utopica în umanitate ,în ciuda exemplelor uneori negative si neomenoase care-i otravesc amintirile,viata
poezia încearca sa corecteze cruzimea ,violenta,setea de sânge barbara
indirect autorul îsi pune neputincios de ce homo homini lupus est ?
nucleul narativ este impresionant si duce la un rau de nedescris care rascoleste constiinta lectorului
un text viu,dureros,un urlet care-si gaseste partial remediul în acest text plin de compasiune
\"ghetie nu e de gheata\"
corectati \"ala merge la george\"

poezie de stare, reușește să contrarieze. Imaginile acestea, ale cruzimii și arbitrariului le ducem cu noi pe parcursul vieții. Începutul și sfîrșitul poemului crează starea pe care poetul o urmărește. Și subtitlul e reușit, are sensul lui și dă sens poeziei.
LIM.

va multumesc pentru cuvintele generoase, pentru ca ati poposit din nou aici, de data asta intr-un segment al copilariei despre care mi-a fost tare greu sa scriu... trebuia insa s-o fac si a iesit un poem fara aripi, pentru ca de atatea ori m-am gandit, mi-am dorit sa prinda ne-inaripatele aripi... n-au facut-o. Poate o vor face. candva. va mai astept aici, cu mare placere,
numai bine,
alex

scuze, am primit com-ul tau tocmai cand raspundeam...

multumesc pentru semn, liviu. Ma bucur ca a placut si, surprinzator pentru mine, chiar a avut impact.

numai bine,
alex

Duritate, strigăt de neputință, un bestiar al jocurilor inconștiente, Moartea planând din pietre, imagini ale teatrului cruzimii artaudiene, de nu mai rămâne salut după o zi încărcată la joacă, ci o prăbușire spre înalțare personalizată. Lumea copiilor, cântată de Mihai Constantinescu poate ascunde găuri negre, găuri ale păcatului primordial, precum și în Porunca sau îndeosebi Pedeapsa lui Tudor Arghezi. Sunt niște infractori neprinși copiii ce aruncă puii de câini. Acel copil pus la zid, salvat în ultimă instanță de mamă, știe că Moartea are priviri inocente.

dragos, multumesc mult pentru timpul petrecut aici, atat de aproape de zidul acela, ai vazut tare bine... Asa e, sunt copiii-infractori... Era un profesor de relige pe la scoala unde predau si nu era zi de la dumnezeu, sa-l parafrazez, in care sa nu ne aminteasca faptul ca universul copilariei e mult mai negru, mai sumbru, mai CRUD decat cel al adultilor... Nu-i dadeam dreptate! Mereu!. Me mai citim,
numai bine,
alex

foarte buna prima strofa. are aerul unui rezumat de roman.

mădălina, mă bucur că ți-a plăcut prima strofă, aveam nevoie de o astfel de părere pentru că mi se sugerase să renunț la ea. Acum va rămâne :)
Mulțumesc,
numai bine,
alex