Adrian Tarita

Toamnă, dă-mi din roșul tău Să-l așez pe-ai mei pomeți Și să circul cum vreau eu Printre arțari și oameni beți. Toamnă, dă-mi din arămiu Să mi-l iau peste cămașă Ca-n amurg în parc pustiu Să

N-am timp să scriu despre amorul ce s-a scurs La ușa mea o altă ruptă fantezie sumbru bate, Mă uit cu ochi haotici la vinul din carafă scurs Și mâzgâlesc pe-o foaie năbădaile necenzurate. De

Când pleci vei trage storuri peste privirile căprui Îți voi opri himera goală în mintea mea stresată Pe calea închipuirilor deșarte te voi purta haihui Și jur pe neuronii chinuiți să nu te las

Trenul toamnei ne culege pe traseul desuet Gândurile din vacanțe se înghesuie-n vagoane; Amintiri, căzute frunze într-un suflet de poet În amurguri vor vrăji urechiușe de cucoane. Pași lenți

Umbre din amurgul calm se înclină pe terasă Pășind agăț șezlongul larg de paie ca un scai Ochii cobor, o văd, e brună, fină, voluptuoasă Scuze îi cer, ea spune :salve amico, come stai? De sub

Adierea dimineții e de toamnă puerilă Ce în orele amiezii își inlătură taiorul Coana vara încă stă pe o bancă la idilă Și cu șlițul evident domină lejer decorul. Pe cărarea înrourată cu sacoul

Seară de august pe un curbiliniu drum În colb copitele de cal sunt doar himere; Din spate galopând cu decibeli duium Pe-o Honda neagră tu accelerezi mistere. Ești silueta fină ce se-înclină

N-am reverie, de lirisme nu mai am habar Golul din fantezie-i fericire de moment, Umblu pe străzi cu mâna înfiptă-n buzunar Și-s bucuros că din priviri mă simt potent. Pe dame le percep ca un

Când apăreai în mine freamătau maree Cu fusta lungă și batic culoarea indigo Erai misterioasă cu aspect decent, femeie Descoperind discret pantoful din șevro. Cu zâmbet simplu ce mereu mă

Pășind prin catifeaua nopții înstelate Mă simt atras de chipul tau de pe afiș Te-aș demonta din firava captivitate Să hoinărim departe de neoane pe furiș. Tu ca trezită dintr-un vis inert și

La ușa ta am fost oprit la doișpe fix pe ceas, Aveam în mână splendidul buchet de orhidee. M-a cenzurat urâtul bodyguard cu negi pe nas Și n-am putut să-ți sorb parfumul de femeie. Gorila ce-mi

În seri toride, asudat ducând gunoiul Pe aleea mai retrasă în cale îmi ieșeai Îmi arătai mereu rujată, decoltată, boiul, Dă țoale și ceva crăpare, tristă mă rugai. Dându-ți doi lei eu mă făceam

Gândind la tine la căderea serii Aduc pe coala albă valurile mării Din al țigării arse diabolic scrum Fierbinte plajă cu uman nisip adun. Acolo pescărușii țipa-vor solitari Cortegiu sumbru la

Ești singură pe bancă și–ar trebui să-ncepi Sufletul meu îți cade, alb flutur la picioare. De ochii tăi mă cheamă te-oi face să pricepi Că nu se merită să pierzi plăcuta zi cu soare. Cu

Ieșind pe inserat pe la vreo nouă Aveam in cap o tipă, poate două Dar amintindu-mi și de ochii ei Se poate să fi-avut chiar trei. În regretatul București de altădat' Din lecții de pian trăiam

E seara mea cu lună, ieșit-am la cules Pe calde străzi sunt craci, buticuri, E infernală promenadă cu fufe pe ales Sunt chiar soții si alte dulci nimicuri. Îmi umflu iute pieptul sub tricou

Ești Venus în bazin, te mângâie doar valul E greu cu piele arsă pe mal să stau de șase. Gândesc la seniorii spre iaz venind cu calul Dând roze și bezele domnițelor frumoase. Mi-s ochii foc și

În seara cea de farmec plină Pe o alee lungă din Copou Plimbam o înghețată-n mâna Tu o umbrelă și-un landou. Ne intersectam în du-te vino Și îmi doream ca tu să crezi Că ochii mei spun

O mimoză deșucheată cu jupon sub in topit Lângă Peco umblă beată cu ambiții de cordit. Claxonată de un tir care își făcuse plinul Ea un deget ridică și-njură sfidând cretinul. Bulangiul din

Nefiind pe-asfalt vreun superstar Din seara cu neoane o să dispar Pe-un câmp cu vaci smerit răsar Și badea Gheo-mi va cuvânta c-un par: Voi ăia de la târg bețivi și cam drogați Mai faceți bine

În seara cu noroi și vechi mașini stropite Rebel stârnite gânduri de om cu vis ratat Mă scot din letargia de rom și beri drojdite Aflând în puls haiducul de ani trecuți uitat. Parcă-l zăresc in

Nu știi tu jună blondă c-ai tăi ochi de cafea Sunt a înserării oază din care vise aș bea Iar în a nopții boare chin de nesomn eu port Să-ți duc himera goală în al iubirii cort. Deșarta

Râd nuferii în soare spre ochii tăi căprui Și vântul se strecoară sub ale tale poale De-aș fi o buburuză spre sânul tău să sui Și pe podețul veșted să ne plimbăm agale. Când pașii tăi alintă