Adrian A. Agheorghesei

...Cred că, mai întâi de toate, acesta este un text de atitudine, poate (și) de aici tenta moralizatoare din final (nimic peiorativ aici).

...E pe placul meu echilibrul dintre "culoare" (tropi/imagine) și denotativul din spatele umor expresii pe care, inițial, am avut tendința să le cataloghez "artistice".

...Nu pot să dau enter până nu-mi exprim admirația pentru comparația de aici:

"respiri deasupra morților cu voluptate.
cum ai respira când e ger deasupra
unei oale de pământ cu vin fiert" - dimensiuni atât de bine surprinse...

err: de la

...Remarc modul în care descriptivul nu alterează sensul discursului; sau, dacă vrei, nu precede mesajul (fie el - mesajul - cât de ermetic), ceea ce, din perspectiva mea, este o reușită care ține de finețea talentului, de experiență și, de ce nu, de disciplina artistică. A mula sensul pe imagine (poetizare -->figură de stil --> curent literar) este, după a mea părere, un reflex pseudopoetic, pe care, din pacate, azi, îl întâlnim frecvent.

...Cum spuneam, la tine e invers - imaginea se mulează pe sens. Un argument ar fi acela că, dacă citesc textul dela coadă la cap, nu mai ințeleg absolut nimic. Așadar, textul trebuie citit vertical (iar prin 'vertical" înțeleg și conotațiile).

"e fâșia de-oglindă care habar nu ai când și cum se-nvechește
argintul căzut pe la colțuri, seringi
pe care începi să le aranjezi în formă de mobilă" - excelent.

Ar mai fi câte ceva de spus, dar mă opresc aici din rațiuni care țin de teoria bățului de chibrit :).

Pare-mi-se că unitatea doi este nițel, nițel din alt registru. Bun și ăla, dar altul. Aș vedea textul puțin mai condensat, de ce nu, mai ermetizat, și unitar. Oricum, ok.

(de corectat "așEază" - cred că e fără "e").

err: multe/ sunt/ sonore.
Scuze!

Și naiv și prost, în prima strofă, ultimul vers, e mult, poate și de aceea, "prost" se vede că-i pentru rimă. Prea mutle aritmii - vers 7, v 10, v 12, v14, v 16. De evitat (obligatoriu) comparațiile compuse pe axa "precum un orb lumină". "rost/moft" și "urme/minune" nu sutn nici măcar rime sonoare.

Eh, Raluca, sunt sigur că s-ar găsi câte ceva de reproșat, dar ești o amabilă :).
Felicitări și ție!
(Extrem de foarte sincer, chiar m-am bucurat să-ți văd numele între premianți. Poezia ta este una de bună caltiate - și, de felul meu, sunt cam bătut în cap cu pretențiile).

Da, Emilian - inversiunile, repetițiile, la mine, nu sunt altceva decât metode de accelerare/accentuare etc acolo unde chiar am nevoie. Altfel, în general, nu-mi stau in reflex. Mulțumesc!

Alina, finalul e jumi-juma - nu se referă strict la posesie (am/n-am), dar nici incipitul unei acțiuni (am făcut/am tăcut etc); mai degrabă e ceva din amândouă. Mulțam!

Acum, pentru că nu am altă cale ("scrisoarea către editor" nu-mi funcționează, altă adresa de contact nu am găsit), am să mă adresez aici cu niște nelămuriri: (vouă - Emilian, Alina ori editorilor): 1. nu pot să-mi completez biografia (de fiecare dată spune că modificările s-au salvat cu succes, dar atât, nicio schimbare). 2. Nu pot sa-mi modific adresa de mail. 3. Nu-mi pot modifica pseudonimul (poate acest aspect nu e permis).

"...o pauză
în care obiectele din jur se mișcă lent mai mult vag și
zgomotul revine cu o întîrziere de aproape o viață

după explozie numai curajul de a spune că am lovit
un aisberg sau un alt om ascuns între gînduri doar un cap
în ceață la suprafață ne transformă în insule
rupți de continent după ce mîngîierile au fost acoperite" - sau cum se poate obține forță în versuri fără să se apeleze la briz brizuri șocante.

Finalul, adică " inima e un proiectil ce se zbate în fiecare
clipă să rămînă în trup dar ne iese pe gură", e remarcabil.

Cred că textul conține prea multe verbe, de aici și un iz de poem în proză. Aș mai lucra la expresiile posibil clișeice, gen "urma mea sângerie/ umbra mea prelungă/".

un text incorsetat in fraze vrut filosofice...or fi, doar ca sunt nule din punct de vedere al logisticii existentiale.