Vasile Alecsandri

A trecut iarna geroasă, Câmpul iar a înverzit Rândunica cea voioasă La noi iarăși a sosit. Dintr-o creangă-n alta zboară Sturzul

Pe Argeș în gios, Pe un mal frumos, Negru-vodă trece Cu tovarăși zece: Nouă meșteri mari, Calfe și zidari Și Manoli - zece, Care-i și

În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună, Ca s-asculte-o cântăreață revenită-n

Frunză verde de mălai; Cine merge sus la rai? Merge Dan, șoiman de plai, C-a ucis el mulți dușmani, Un vizir și patru hani. Frunză verde lemn de

Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. Râul luciu se-ncovoiae sub copaci ca un

Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură, În curând și el apare pe-orizontul aurit, Sorbind

Penes Curcanul Plecat-am noua din Vaslui, Si cu sergentul, zece, Si nu-i era, zau, nimanui In pept inima rece. Voiosi ca soimul cel usor Ce

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă; Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de

Mezul iernei In paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! Stelele par inghetate, cerul pare otelit, Iar zapada cristalina pe câmpii

I Românul nu piere. Din vârful Carpaților, Din desimea brazilor, Repezit-am ochii mei Ca doi vulturi sprintenei Pe cea vale adâncită Și cu

Oaspetii caselor noastre, cocostarci si randunele, Parasit-au a lor cuiburi s-au fugit de zile rele; Cardurile de cucoare, insirandu-se-n lung

Rândunică, rândunea Ce bați la fereastra mea? Du-te-ți pune rochița, Că te arde arșița, Te suflă vântoaiele Și te udă ploaiele. Mergi în câmpul

Lie, Lie, Ciocârlie, Zbori în soare Cântătoare Și revină Din lumină Pe pământ Cu dulce cânt! (Poporal) I De când erau ca iarba anticii

Bradul Sus pe culme bradul verde Sub zapada albicioasa Pintre negura se perde Ca o fantasma geroasa. Si priveste cu-ntristare Cum se

Sergentul Pe drumul de costise ce duce la Vaslui Venea un om, cu jale zicind în gindul lui: \"Mai lunga-mi pare calea acum la-ntors

Gerul aspru și sălbatic strânge-n brațe-i cu jelire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre

Vară, vară, Primăvară! Primăvară, mama noastră, Ia zăpada de pe coastă, Să răsune floricele, Tămâioare, viorele, Să culeg eu chiricele Și să

Tara Din umbra deasa-a norului Intins pe tari straine Cu aripele dorului Voios revin la tine, O! cuib al fericirilor, O! tara

Perdelele-s lăsate și lampele aprinse; În sobă arde focul, tovarăș mângâios, Și cadrele-aurite ce de păreți sunt prinse Sub palida lumină apar

Baba Cloanta Sede baba pe calcaie In tufarul cel uscat, Si tot cata nencetat Când la luna cea balaie, Când la focul cel din sat. Si tot

Noaptea-i dulce-n primăvară, liniștită, răcoroasă, Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasă, Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de

Român verde ca stejarul, Râd de dușmani și de moarte! Să-mi trăiască armăsarul Și prin glonți să mă tot poarte! Sai, voinice, și

Pe cărarea înflorită, care duce la fântână, În ștergar și în catrintă, merge-o sprintenă română; Ea la brâu-i poartă furcă și la sân un

Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie, Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie. Valuri albe trec în zare, se așază-n

Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie Răsună-n dimineață o tainică-armonie. Sunt zâne ce se scaldă în fragedele ziori? Nu-s zâne, dar copile,

Scumpa tara si frumoasa 0, Moldova, tara mea ! Cine pleaca si te lasa E patruns de jale grea, Căci, plutind în visuri line Pe-al tau sin ca

Stelele De la mine pin\' la tine Numai stele si lumina! Dar ce sunt acele stele? Sunt chiar lacrimile mele Ce din ochii-mi au zburat Si

De Paști în satul vesel căsuțele-nălbite Lucesc sub a lor malduri de trestii aurite Pe care cocostârcii, înfipți într-un picior, Dau gâtul peste

Noaptea-i albă, luminoasă, Ceru-i boltă de opal. Toată zarea-i scânteioasă, Tot izvoru-i de cristal, Căci pe lume-acum domină Spaima vechilor

Pe coastele Calabrei vaporu-naintează În unda luminoasă ce noaptea fosforează; El taie-o brazdă lungă pe-al mării plai senin, Și luna, vas de aur,

I În rai nici o minune plăcută nu lipsea. Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea, Căci albele potire în veci tot înflorite Scoteau din a lor

Hora Unirei Hai să dam mâna cu mâna Cei cu inima romana, Să-nvirtim hora fratiei Pe pamintul Romaniei! Iarba rea din holde peara! Peara

Doina Doina, doinita ! De-as avea o puiculita Cu flori galbine-n cosita, Cu flori rosii pe gurita ! De-as avea o mindrulica Cu-ochisori de

15 mai 1848 Fratilor, nadejde buna ! fiti cu toti în veselie ! Cerul insusi ocroteste scumpa noastra romanie ! Azi e ziua de-nviere a

De pe plaiu-nstrăinării, Unde zac și simt că mor De amarul disperărei Si de-al țării mele dor, Văd o pasăre voioasă Apucând spre răsărit Si o

La poalele Carpaților, Sub vechiul tău mormânt, Dormi, erou al românilor, O! Ștefan, erou sfânt! Ca sentinele falnice Carpații te păzesc Și de

Voi ce stați în adormire, voi ce stați în nemișcare, N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător, Ce se-nalță pân\' la ceruri din a lumii

Romanta de toamna De-as fi-n a tineretii floare, Când toate zilele sunt bune, Pe când din inima cu soare In veci lumina nu apune, Multe-as

Cuza Voda Vazutu-te-am în pace suind scara marirei Si-n pace luand calea augusta-a nemurirei, O! scump amic, domn mare, o! nume cu

Sania Zi cu soare, ger cu stele!...Hai, iubita, la primblare, Caii musca-a lor zabale, surugiul e calare; Saniuta, cuib de iarna, e cam stramta

Strunga In padurea de la Strunga Sint de cei cu pusca lunga Care dau chioris la punga ! Sint de cei ce-mpusca-n luna, Care noaptea-n frunze

Tu care ești perdută în neagra vecnicie, Stea dulce și iubită a sufletului meu! Si care-odinioară luceai atît de vie Pe cînd eram în lume tu

Multe flori lucesc în lume, Multe flori mirositoare! Dar ca voi,mici lăcrimioare N-are-n lume nici o floare Miros dulce, dulce nume! Voi

De-ar vrea bunul Dumnezeu Să-mi asculte dorul meu! De-aș avea un copilaș, Dragul mamei îngeraș! Cât e ziuă, cât e noapte, I-aș șopti cu blânde

Toamna mândră, harnică Și de bunuri darnică A-mpărțit a ei comori: Frunza-i dat-au vântului, Iar roada pământului Dat-o-au la

Urieșul Strâmbă-Lemne cu-al său gemin Sfarmă-Peatră Au văzut căzând potopul ș-au trecut potopu-not. De când sunt povești în lume și se spun pe

Două suflete Două suflete amice de copile pământene Se-ntâlnesc în steaua lunii, se privesc duios prin gene, Apoi stau într-o uimire, una alteia

Andrii-Popa Cine trece-n Valea-Seaca Cu hamgerul fără teaca si cu peptul dezvalit ? Andrii-Popa cel vestit ! Septe ani cu voinicie Si-au

De-aș trăi cât lumea-ntreagă, Gândul meu la tine, dragă, Vecinic, vecinic va zbura, Ș-orice e mai sfânt în mine, Dulce înger! pentru

Hora de la Plevna Colo-n Plevna si-n redute Stau paganii mii si sute Stau la panda tupilati Ca zavozi de cei turbati. Las\' să seada mari

Hora Iata ! hora se porneste Sub stejar, la radacina. Iata ! hora se-nvirteste... Vina, puico, vina. Linga mine vin\', draguta, Să te pot

Pe cei munți pustii, sălbatici, Din Lombardo-Veneție, Unde noaptea în orgie S-adun demonii lunatici, Hoți de moarte doisprezece Stau în rond

Juni ostași ai țării mele, însemnați cu stea în frunte! Dragii mei vultani de câmpuri, dragu mei șoimani de munte! Am cântat în tinerețe

Tânăra creolă I În balconul de pe mare Rita, gingaș adormind, Printre gene-n depărtare Vede luna răsărind. Ochii galiș ea deschide Spre

Latina ginte e regină Intr\'ale lumii ginte mari; Ea poartă în frunte o steà divină; Lucind prin timpii seculari. Menirea ei, tot

Păstorul zise: \"Cinel-cinel, Copilei june de lângă el. Două steluțe cu raze line Lasat-au cerul plin de lumine Și pe-a ta frunte ele-au

Gondoleta Cu Ninita-n gondoleta Când mă primblu-ncetisor, Trecatorul din Piateta Ne priveste-oftind de dor, Atunci cerul se-nsenina, Lucind

Ștefan-Vodă rătăcit Intră-n codrul înfrunzit. Codru-i zice: \"Domn viteaz! Ce-ți curg lacrimi pe obraz?\" \"Ah! îmi plâng ostașii mei Morți,

Iubite amice, Iata-ne cu iarna-n țară!... Ea a sosit noaptea, pe furiș, și s-a grăbit să-și scuture cojoacele pe fața pămntului ca să afirmeze

Pe marea Ah! viata pentru mine, Scump inger! fără tine Nu are nici un bine, Nu are nici un dar. In cer fie lumina, Sau nori, sau noapte

Sub acest măreț castan Noi jurăm toți în frăție Ca de azi să nu mai fie Nici valah, nici moldovan; Ci să fim numai români Într-un gând,

Fluierul In poiana verde am gasit un fluier Si i-am zis în treacat: ,,O! Fluier perdut, Ai avut odata mult maestru suier Care uimea lumea,

Pe un album In zadar vuieste Cerna si se bate De-a ei stanci marete, vechi, nestramutate, Si-n cascade albe salta pe-a lor san... Apa-i

Fiind bolnav la Prinkipo Strein pe malul mării zac în singurătate, Pășesc pe-a morții cale. Ș-a zilei dulce raze îmi par întunecate Și mereu mă

Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește. Și prin flacăra albastră vreascurilor de

\"Dunăre! ce plângi tu oare?\" \"Plâng o floare de sub soare Ce din sânu-mi a răpit Ștefan-vodă cel cumplit!\" Pe cel țărm bătut de

Trei copile de-mpărat Stau într-un măreț palat, Înșirând la scumpe salbe De mărgăritare albe. Iar o pasăre măiastră Vine vesel pe fereastră Și,

Soarele, vântul si gerul Trei calatori fantastice cutiera pamintul: Soarele splendid, gerul ingrozitor si vintul. Unul da viata, altul da

Steluta Tu, care esti perduta în neagra vecinicie, Stea dulce si iubita a sufletului meu! Si care-odinioara luceai atât de vie Pe când eram în

Galben ca făclia de galbenă ceară Ce-aproape-i ardea, Pe-o scândură veche, aruncat afară, De somnul cel vecinic Groz-acum zăcea; Iar după el

Fratilor, nadejde buna ! fiti cu toti în veselie ! Cerul insusi ocroteste scumpa noastra romanie ! Azi e ziua de-nviere a romanului popor, Care

La Gent latine est la reine Des nations de l\'univers Son étoile, fixe et sereine, Scintille au fond des cieux ouverts. Vers d\'immortelles