Ștefan și Dunărea
de Vasile Alecsandri(2006)
2 min lectură
Mediu
\"Dunăre! ce plângi tu oare?\"
\"Plâng o floare de sub soare
Ce din sânu-mi a răpit
Ștefan-vodă cel cumplit!\"
Pe cel țărm bătut de valuri,
Sus pe zare, sus pe maluri,
Sunt trei cete de oșteni,
Turci, tătari și moldoveni.
Una-i ceata hanului,
Una-i a sultanului,
Una-i a Ștefanului!
Iar în câmpul cel turcesc
Mii de săbii zângănesc;
Iar în câmpul tătaresc
Mii de arce săgetesc;
Iar în cel moldovenesc
Doi luceferi strălucesc:
Ștefan-vodă cel frumos
Ș-o copilă, chip duios.
Fata plânge, fata zice:
\"Lasă-mă să fug de-aice,
O! Ștefane, scumpul meu!\"
Domnul zice: \"Nu! nu vreu,
Nu, pre sfântul Dumnezeu!
Că-mi ești dulce la privit
Și mai dulce la iubit,
Ca lumina soarelui
La lupta viteazului\".
\"De-ți sunt dragă, de-s frumoasă
Ia-mă, doamne, ori mă lasă.\"
\"Ba! de-a fi să lupt pe dată
Chiar cu Dunărea turbată,
Nu te las nici chiar de-un pas.
Nici chiar morții nu te las.\"
\"Apoi dar, rămâi cu bine,
Că tu n-ai parte de mine!\"
Fata zice și s-aruncă
Iute-n Dunărea adâncă!
Valurile clocotesc,
Pe copilă-o-nvăluiesc
Ș-o azvârl din val în val,
Depărtând-o de la mal.
Turcii stau încremeniți,
Moldovenii împietriți
Și tătarii înlemniți.
Stau și ulii în zburare,
Stau și caii-n alergare,
Stă și soarele-n mirare,
Căci deodată ce se vede?
Cine-n valuri se repede?
Domnul Ștefan cel vestit,
Domnul cel nebiruit!
El s-azvârle nebunește
Și înoată voinicește.
Taie-o brazdă, taie nouă,
Taie Dunărea în două,
Și pe fată mi-o ajunge
Și la piept cu foc o strânge
Și se-ntoarce fericit
Sus, pe malul înflorit.