Mihai Eminescu›Poezii

Ce cauți unde bate luna Pe-un alb izvor tremurător Și unde păsările-ntruna Se-ntrec cu glas ciripitor? N-auzi cum frunzele-n poiană Șoptesc cu

Povestea teiului - Blanca, știi că din iubire Făr\' de lege te-ai născut; Am jurat de la-nceput Pe Hristos să-l iei de

Amica mea, Îți mulțumesc pentru trimiterea fotografiei. Nu ți-am răspuns la cea din urmă scrisoare și n-am dat mai ales urmare cererii pentru

Vântu-o foaie vestejită Mi-au adus mișcând fereastra - Este moartea ce-mi trimite Fără plic scrisoarea-aceasta. Voi păstra-o, voi

Când însuși glasul gândurilor tace, Mă-ngână cântul unei dulci evlavii - Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei? Din neguri reci plutind te

La moartea principelui Știrbey Turnurile mișcă-n doliu a lor inimi de aramă Și un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini, Cu cântarea-i

Mănușa (după Fr. Schiller) Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei

Cu pânzele-atârnate în liniște de vânt, corabia străbate departe pe pământ. Iar stolul rândurelelor trece-ntre cer și mare... O,

Iubind în taină... Iubind în taină am păstrat tăcere, Gândind că astfel o să-ți placă ție, Căci în priviri citeam o vecinicie De-ucigătoare

Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă, Prin care trece albă regina nopții moartă. O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mie Și în

Lumea toată-i trecătoare. Oamenii se trec și mor Ca și miile de unde Ce un suflet le pătrunde, Treierind necontenit Sânul mării

Răsai asupra mea, lumină lină, Ca-n visul meu ceresc d-odinioară; O, maică sfântă, pururea fecioară, În noaptea gândurilor mele vină! Speranța

A l\'étoile qu\'on aperçoit Il y a un si long chemin Que la lumière traversa Par les millénaires sans fin. Peut-être est-elle éteinte

Il n\'est pas de mystère qui ait pour moi le prix De celui par lequel tes charmes ont fleuri; C\'est que j\'ignore une autre merveille pour

Si les branches frappent les vitres Et tremblent encor les peupliers, C\'est pour t\'avoir dans mon esprit Et doucement te rapprocher.

-Un vieillard, oui, Sire, mais si vous voulez bien, Il n\'est pas un manant, mais prince des Roumains , Et je ne voudrais pas que vous

Regarde, les hirondelles nous laissent, Du noyer, les feuilles s\'abaissent, Et sur les vignes, la brume s\'attarde, Pourquoi tu tardes?

T\'aimer secrètement fut mon larcin, Pour être à ton goût, car j\'ai cru lire En tes regards un éternel empire De rêves voluptueux et

Si les ans passent... Si les ans passent comme ils passèrent Mon amour pour elle augmentera, Puisque dans sa créature entière Il y a un

De la vétuste cloche l\'airain frappe minuit, Mais le sommeil, grand maître des douanes de la vie, Refuse mon péage, refuse mon passage. En vain

O Mère, douce Mère, du brouillard du temps Tu m\'appelles vers Toi par le vert bruissement Des acacias perdant leurs feuilles, avec détresse, Sur

Je pense à toi et j\'ai le coeur qui crève... Si tout moment de joie m\'était ravi, Que me vaudrait encor une telle vie : Toute d\'amertume et

Toute cervelle maigre Se croire génie, toute cervelle maigre Le peut, de même les sots qu\'elle charme Avec ses vers tout creux, et son

Jai cru qu\'elle attendait que je la serre Contre mon sein, pour qu\'elle aussi m\'enlace Et que l\'on reste ensemble, face à face, Dans ses