Mihai Eminescu›Poezii

Eu nu cred nici în Iehova, Nici în Buddha-Sakya-Muni, Nici în viața, nici în moarte, Nici în stingere ca unii. Visuri sunt și unul

De mult ma lupt catand in vers masura, Ce plina e ca toamna mierea-n faguri, Ca s-o astern frumos in lungi siraguri, Ce fara piedici trec sunand

Albumul? Bal mascat cu lume multa, In care toti pe sus isi poarta nasul, Disimulandu-si mutra, gandul, glasul... Cu toti vorbesc si nimeni nu

Patria vietii e numai prezentul, Clipa de fată numa-n ea suntem, Suntem în adevar. – Iara trecutul Și viitorul numai o gândire-s. În van

Gandind la tine fruntea-acum ma doare. Nu stiu ce rost mai are-a mea viata Cand n-am avut o clipa de dulceata: Amar etern si visuri

Lumea imi parea o cifra, oamenii imi pareau morti, Masti, ce rad dupa comanda, cari ies de dupa porti Si dispar - papusi maiestre, ce ca sunt nici

Din munți bătrîni și din păduri mărețe Se nasc izvoare, ropotind se plimbă, Deprind pe rînd oceanica lor limbă Și sunt în codri pustnici

La voi cobor acuma, voi suflete - amăgite , Și ca să vă ard fierea, o spirite - amețite , Blestemul îl invoc; Blestemul

Oricare cap ingust un geniu para-si, Cu versuri, goale de cuprins, sa placa Si, cum doreste, zgomot mare faca, Cununi de lauri de la plete

Satul de lucru caut noaptea patul, Dar al meu suflet un drumet se face Si pana cand trupul doarme-ntins in pace, Pe-a tale urme l-au impins

De-a nascoci noi ipoteze doi filosofi s-au dus Ca sa gaseasca ce catau in aer gol - in sus. Ast-o facuse ei ades si fara de balon, Acuma insa

Inzadar in colbul scolii, Prin autori mancati de molii, Cauti urma frumusetii Si indemnurile vietii, Si pe foile lor unse Cauti taine

Multe flori sunt, dar putine Rod in lume o sa poarte, Toate bat la poarta vietii, Dar se scutur multe moarte. E usor a scrie versuri Cand

Multe flori sunt, dar putine Rod în lume o să poarte, Toate bat la poarta vieții, Dar se scutur multe moarte. E usor a scrie versuri Când

S-a stins viata falnicei Venetii. N-auzi cantari, nu vezi lumini de baluri: Pe scari de marmura, prin vechile portaluri. Patrunde luna, inalbind

Noaptea potolit si vatan arde focul in camin; Dintr-un colt pe-o stofa rosa eu in fata lui privesc, Pan\'ce mintea imi adoarme, pan\'ce genele-mi

Sa tot torni la rime rele. Cu dactile in galopuri, Cu ganduri nemistuite Sa negresti mai multe topuri; Si cand vezi vre o femeie Sa te-nchini

Din noaptea vecinicei uitari In care toate curg, A vietii noastre desmierdari Si raze din amurg, De unde nu mai strabatu Nimic de ce-au

De vorbiti ma fac ca n-aud, Nu zic ba si nu va laud; Dantuiti precum va vine, Nici va suier, nici v-aplaud; Dara nime nu m-a face Sa ma iau

SE BATE MIEZUL NOPÞII... Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă, Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă. Pe căi

Se bate miezul noptii in clopotul de-arama, Si somnunl, cames vietii, nu vrea sa-mi ieie vama, Pe cai batute-adesea vrea mintrea sa ma

Nilul misca valuri blonde pe campii cuprinsi de maur. Peste el cerul d-Egipet desfacut in fos si aur; Pe-a lui maluri galbii, sese, stuful creste

Up to the star new-born in sight Such long a trail’s to fumble, Millennia had chased the light ‘fore it ‘on us did stumble… It might have

Never fancied, nay, I’d learn to die sometime; Forever young, all wrapped up in my mantle, Raised my wistful eyes with furtherance