Lermontov Mihail Iurievici

Ma jur pe-ntaia zi a firii Ma jur pe ultimu-i azur Pe blestemul nelegiuirii Pe vesnicul adevar ma jur Ma jur pe chinul prabusirii Pe sacrul

1 Doar relele în el le-adună, Tăind întunecatul nor, Iubește groaznica furtună Și foșnetul pădurilor. Iubește nopțile

1 Îmi port pustiu prin noapte pasul meu Pe drumul cu pietriș lucind la stele. S-apleacă peste lume Dumnezeu Și stau de vorbă stelele-ntre

Las` gloata să disprețuiască Ascunsa taină dintre noi, Prejudecata omenească S-arunce-n cale-ți cu noroi. Naintea idolilor lumii Nu plec

Mi-e urât și sunt trist și n-am cui să dau ajutor, În ceasul când inima geme... Dorințe!... Ce rost ca zadarnic și veșnic s-adori?... Iar anii să

O,rege, răzbunare, răzbunare! Îți cad la picioare. Fii drept și pedepsește pe cruntul ucigaș Osînda lui în

Mă înconjoară-o gloată cu fel și fel de inși Cu vorbe și zorzoane în lumea lor deprinți, Cu muzică și dansuri și minciuni- Predicatori

1 Nu, nu te mai iubesc ca altădată. Nu simt a mea frumoasa ta ființă. Iubesc în tine vechea suferință Și tinerețea mea, azi

Pe ceruri, în noapte, un înger zbura Și-un cîntec din ceruri cînta. Și lună, și stele, și norii pe vînt Uimiți ascultau acel cînt. Cînta despre

Pe-oceanu-albstru-n noaptea neagră, Sub stele reci străluminând, Doar o corabie aleargă, Cu toate pânzele în vânt. Plutesc înaltele

Eu n-am să-ți stau umil în față, Salutul, vorbele-ți târzii Putere n-au peste-a mea viață, Sîntem străini de-acum, s-o știi. Tu ai uitat că

Mi-i dragă țara mea; e-o drgoste ciudată Pe care mintea mea n-o poate-nvinge. Nici gloria plătită greu, cu sânge, Nici datinile sfinte

Sorbi cupa vieții. Dar când sorbi, Pe dalbele-i chenare, Din ochii-nchiși, din ochii orbi, Curg lacrimile-amare. Când de pe ochi, pe-al morții

1 Mă iartă! – cea din urmă oară Ne întâlnim și mâna-ți țiu. Mă iartă! – liberă poți iară Să fii, dar fericită nu. Știu,

Spargeți zidul închisorii! Luminoase zări mă cheamă. Dați-mi fata cu ochi negri, Calul meu cu neagră coamă. Să sărut frumoasa fată Și pe cal

Pe ocean de timp și spații, Fără cârmă și catarg, Hore-ntregi de constelații Lin se leagănă în larg; Iar pe lanuri fără urme Se destramă-n

Portretul, după despărțire, Îl mai păstrez la pieptul meu. Ca umbra vremii de iubire, Mă bucură mereu, mereu. Și patimi noi să mă

Iubiri și doruri câte-am dus Nu vreau să le mai spun la lume - Mă judece doar Cel-de-sus Și conștiința mea anume. Primească-mi inima cum

Când nu te văd, ce nu ți-aș spune! Și când te văd, vreau să te-ascult! Dar, aspră, taci. N-ai vorbe bune. Și tac. Ce pot să fac mai

De nu eram copii, firește, De nu ne-am fi iubit orbește, Râzând, plângând dintr-un sărut - Durerea n-am fi cunoscut.

Prin munții pustii de la nord, singuratic Se-nalță un brad pe-un pripor; Se leagănă-n vânt, ațipește; și fulgii S-aștern și-l acopăr

Sunt fierbinte din născare Și mi-i drag, de obicei, Să-mi petrec printre pahare Timpul, cu amicii mei. Nu-mi doresc celebritate, Doar iubirii

Adio, nespălat imperiu, Rusie de satrapi și robi, Și voi, mundirelor mizere, Și tu, supusul lor norod. Sub poale de Kaukaz, prea

Que nous après tout vulgaires abois De tous ces charlatans qui donnent

Pe-al mării țărm sta dîrză o stîncă-ntunecată, Pe fruntea ei, un trăsnet se abătuse-odată. Și-a despicat-o-n două lăsînd la mijloc cale pe care

Un rege bun puteai să fii. N-ai vrut. Și ți-a plăcut să crezi Că poți poporu-n jug să-l ții. Nu-i cunoșteai tu pe francezi! Există judecată

Nu mă vrăji cu nurii tăi, Mi-i focul stins și pleata ninsă. Sunt ani de când alți ochi mișei, Oh! inima-mi străpung învinsă. De dragul lor

Când harul mă atinge lin pe față, Cu sufletul de foc și freamăt plin, Minunilor cerești eu nu mă- nchin, Ci pe pămînt cat farmecul- în

Te-apasă greu urîtul... Și n-ai cu-i să-ntinzi mîna Cînd sufletul vuiește de furtuni. Dorințe?... Nu-i zădarnic să tot dorești într-una?

Tăcere, discul lunii, plin, Lucește-n sălcii, lângă mal, Numai o rază joacă lin Pe brațul rece-al unui val.

Nu pot să mă chinui lîngă vatră- Plec de-aici în lupta fără vești. Poate-acolo va-nceta să bată Inima în care tu trăiești. De cerșit eu

Fulguie-o velă solitară Pe-albastrul mării nesfârșit. Ce-o fi pierdut în altă țară, Acasă ce-o fi părăsit? Îi vuie-n față vânturi,

La fel ca-n teatru scena lumii este. Jucăm într-un balet fără de veste: Când cineva ar vrea fierbinte Să-și facă drum spre titluri mai

Primiți salutul meu, o munți albaștri-ai Caucazului! Căci voi mi-ați legănat copilăria pe crestele sălbatice, voi m-ați purtat și m-ați înveșmântat

De moarte nu mă tem. Să vină! Mă tem că pier fără de urmă. Și-aș vrea ca focul ce mă scurme Să iasă cândva în lumină. Și-aș vrea... Dar jalea

În văgăuna unde sapă, Orb Terekul, în Darial, Se înalță, ieșind din apă, Un turn străvechi, pe surul mal. Tamara, mândra-mpărăteasă, În turnul

Zorind din calde țări străine Spre miazănoapte, -al meu salut O, Kazbek, îl îndrept spre tine Ce-n răsărit veghezi, tăcut. De veacuri cu turban

Pe Niprul furtunos, pe-o neagră stîncă, Un tînăr arbore trăiește; Nici zi, nici noapte vîntul n-are-astîmpăr Și fără milă-l chinuiește, Îi smulge

Pumnalul meu lucește-n podoaba-i aurită, Tăiș fidel și veșnic treaz; Oțelul lui păstrează, misterios călită, Tăria orientului viteaz. Slujind

În fum de nori furtuna urlă Pe noaptea apelor adânci, Se-nalță marea ca o turlă Și se prăvale peste stânci; Lung fulger - șarpe de jăratic

La cei pinteni de arginturi Astăzi puși căluțului Mă frământă negre gânduri, Tot privind la coasa lui. Moșii nu știau de pinteni, Când prin

Zăceam, la ceasu-amiezii, într-o vale Din Daghestan, în piept cu-o rană grea; Și sângele cu picături domoale, Din rana încă proaspătă

Taci molcom, nu trezi nici dor Adânc în suflet, nici fior, Căci ele scapără și pier, Precum luceferii din cer Răsar ca să apună iar, - Tu taci

Ce trist privesc tabloul acestei generații Cu viitorul sumbru sau gol la infinit, Plecată sub povara atâtor generații - Vlăstar prea crud, în

Ca n-o iubesc si n-o ador, Asa mi-a spus cu nepasare, Vrand nesfarsitul sa-l masor Si dragostei sa-i pun hotare. Dispretuindu-i maretia O

Te-asigur, nulitatea-i un dar pe-această lume. La ce bun glorie, profunde cunoștințe, Talent și dor imens de libertate Când nu prea știm ce-i de

Calvarul este-a lui stihie. Străfulgerând turme de nori, Adoră el doar vijelie, Păduri vuind, ape-n vâltori. Prin frunze

Motto: I see before me the gladiator lie...* Byron Cum freamătă cetatea, sublimă și

Nouri cerești, voi, în veci călătorilor! Din largul stepei în lanțul mărgeanului, Sunteți ca mine goniți, zburătorilor, Tocmai din nordul în sudul

Adânca noapte funerară Se subțiază ca o ceață Și iată că-mi răsar în față Giganții de odinioară. Mă-ndeamnă și cântând mă cheamă Și-atunci și eu

Prietene, nu râde pe nedrept - Mi-e dat să port cunună grea de spini... Iubita nu mai pot s-o țin la piept, Dar ochii de-amintirea ei sânt

Pumnal, tovarăș drag, te-a făurit Un georgian cu duh de răzbunare Iar un cerchez viteaz te-a ascuțit Ca să lovești în plin, cu-nverșunare. O

De când eternul creator Mi-a dat puterea de-a ști toate, Citesc în ochii tuturor Doar patimă și răutate. Am propovăduit iubire Și adevăr am

Când inspiratul Rafael desăvârși cu-al său penel Icoana Maicii Preacurate, Uimit de opera-i pictată Se prosternă în fața-i, el! Însă, arzând de

Oare cunoști meleagul sălbatic unde toate - Uscatul crâng și lunca - în soare înfloresc? Și urii viclenia și lenea îi slujesc? Și inimile-s pururi

1 Demult el doarme somn de veci, Demult se odihnește. Pe părăsitul lui mormânt O iarbă deasă crește. 2 Pe părul alb ce-i luneca Pe

Cu suflet pur, din tinerețe Fără dureri trăind neprihănit, Amice, azi poți spune cu blândețe: Da, fost-am fericit! Cel ce de timpuriu

Când n-oi mai fi pe-această lume Și doar a mele rătăciri În locul falnicului nume Vor zăbovi în amintiri... Când toate visele tăcură Și

În pragul sfântului lăcaș Cerșea, mulțimii, de pomană Un biet calic fără sălaș, Mult vlăguit și fără hrană. O nafură - atât cerșea Privirea

De-o parte, -n tăcere, boierii Așteaptă spectacolul serii; În mijlocul lor Stă regele falnic pe tron; În cerc, pe înaltul balcon Stau damele-n

Departe sus Lucește-o stea Furând nespus Privirea mea; În reverii Ea m-a pierdut Și din tării Mă-mbie mult! Privirea celei Ce-o iubeam Cu

O! zilele de ce nu trec În dulce leagănul de pace și visare, Departe de-un pământ întreg Și de elită-n mișunare? Dacă, strunind năluci

Nu-i da poetului crezare, Copilă, nu-i al tău el, nu-i! Și mai cumplit ca de vâlvoare Păzește-te de focul lui! În darn cu inima

Înnoptă o zgâtie noroasă Sus la pieptul muntelui voinic; Iar în zori, pe-al cerului colnic, Dispăru, grăbindu-se voioasă. Dar rămase-un semn de

De-ar ști întreaga omenire, Că viața, cu speranțe, vise Nu-i decât un caiet subțire Cu versuri răsștiute, scrise!

Veni-va în Rusia, negru, anul, Când va cădea a țarilor coroană! Își va huli prostimea țarii toți Și hrana multora va fi sânge și morți; Când pe

Vălură valuri mereu după valuri, Marea-n surdină sunând; Șirul de oameni urmând. Valul în voie sub soare aleargă Rece și liber în veci; Oameni-n

1 Sunt inși ce-și fac prieteni cu bulucul, La fel cum și-ar schimba surtucul. Cât este nou, de el nu se desparte, Apoi îl lasă slugilor, să-l

1 Nu-i nici înalt și nici frumos, Dar în priviri îi ard iubiri. Pe chipu-i soarta crud i-a scos Din tinereți numai tristeți. De smoală pleata

Sub paravanul cel de ceață, Sub cer vifornic, peste văi, Mormânt lui Ossian se-nalță În munții mei și-ai Scoției. Spre ea-mi zbor firea

Pe cel ce cunoscând durerea Și-a stins privirea-nspre amor, Întru speranța învierii De două ori nu-l înfiori. Vrăjmaș al lacrimii de

Nu-s Byron, nu, mi-s alt sus-pus Al stelei încă fără nume, La fel ca el, gonit de-o lume, Doar sufletu-mi îmi e, de rus. Mai crud încep, mai

Însingurat în larma lumii, Sub cer strein creșteam încet, Călind în focul pasiunii Mândria de a fi poet. Și iată caznele-mi zburară Prieteni

Răsalintat de muzele viclene, Cu sufletul zelos, sentimental, Eu nu râvnesc celestul ideal, Dar caut bucurii mai pământene. Iubirea trece ca un

Ma jur pe-ntaia zi a firii Ma jur pe ultimu-i azur Pe blestemul nelegiuirii Pe vesnicul adevar ma jur Ma jur pe chinul prabusirii Pe sacrul

И скучно и грустно, и неко&#10