Demonul meu
de Lermontov Mihail Iurievici(2005)
1 min lectură
Mediu
1
Doar relele în el le-adună,
Tăind întunecatul nor,
Iubește groaznica furtună
Și foșnetul pădurilor.
Iubește nopțile posace
Și luna palidă-n abis,
Amarul zâmbet, ochiu-i place
Pustiu de lacrimi și de vis.
2
Deprins să-și plece- a lui ureche
La josnicii și la arțag,
Își rîde de credința veche
Și de cuvîntul bun și drag.
Iubirea, mila-I sînt străine,
Căci se hrănește ne’ncetat,
Cu fumul luptelor haine
Și izul sîngelui vărsat.
3
Cînd un martir apare-n lume
Pe tată-l umple de necaz
Cu zeflemele, crude glume, -
Sarcasm răsfrînge-al lui obraz.
Iar cînd coboară-n groapa rece
Vreun om, el cel din urmă ceas
Cu muribundul și-l petrece
Înveninîndu-l cu al lui glas.
4
Și mîndrul demon, viața toată
Mă va-nsoți, în orice loc,
Zvîrlind în mintea-mi zbuciumată
Lumina unui straniu foc.
Îmi va vădi desăvîrșirea
Pe veci smulgîndu-mi-o – și-apoi
Momindu-mă cu fericirea
Va lua-o veșnic înapoi.