Emil Brumaru›Poezii

Mă culc noaptea-n pături grele, Mă scol ziua tot sub ele, Vai de cafelele mele! Că am devenit lucid De zăresc omul prin zid Și-n ceasul de

Oare Cum se moare? Așa cum cade o căpșună-n apă Și vine-un cerb cu botul lui și-o papă? Oare Cum se moare?

Tu care-mi cânți de la magnetofon \"Helo\", în dimineața asta-i joi... Trec chelnerițe... Trage-n buze moi, Þigara fină, sonda cu sifon, O

De nimic nu-mi pare rău. Numai că n-am luat fântâna Ridicând-o-n cer cu mâna, Ca pe-un crin pietros și greu. Îngerii să-mi afle-n apa Rece,

Motto: Românca s-a născut actriță! Nuielușă de alun, Ce să-ți spun să te îmbun? Să-ți dau wisky cu măgiun, Leafa-ntreagă să-mi consum Ca

Femeia mea frumoasă ca scriptura, Nu-ți cer nici coapsele, nici sânii și nici gura, Ci sufletul răscopt ca o căpșună Cu mirosu-nțelept și carnea

Acum voi bea mastică. Poate Ile, Când o să crească, mă va face: BOU! Azi îi aduc un melc de zece kile De șocolată și i-l torn cadou. Oh!

M-am întors. Fă-mi adăpost Moale. Vreau să-ți povestesc. Raze vechi curgeau păstos Peste-un trup dumnezeiesc Care chiar al tău era, Cu

Bucătării, bucătării de vară, Creme de zahăr ars strălucitoare, Mari șervete de-azur, dulapuri-sfinxe, Dulci utopii din linguri vechi

O, servitoare, dulce servitoare Din îngereasca mea copilărie, Îți miroseam cu lăcomie fusta Plină de purici din bucătărie Și-ți căutam chiloții

Ne vom plimba-ntr-o brișcă dublă, Eu bun și gras, tu rea și suplă. Și vom opri la mii de baruri, Tu bând zaharuri, eu amaruri C-un strat de

E între noi un cântec vechi Ce-abia începe a se spune Cad îngerii perechi-perechi Prin blânda noastră rugăciune Și fluturii devin mai

Drum greșit, drum greșit, Pentru ce te-am mai pășit? Cu talpa te-am pipăit, Drum ferit, drum peticit. Sufletul mi-am dus, pripit, Pe muchea

De astăzi clipa-i cât dovleacul Și n-o mai pot rostogoli. Iubitei i se-nmoaie cracul, Sâni-i clocesc pilafuri gri; Patul își flutură

Erai atât de subțire! O frânghie, oh! cu un nod De carne. Flămând matelot, Pe care chiar Lautreamont Mă tot îndemna să-l deznod, În mijloc de

Motto: Iubito, am îmbaudelairit-o! Anțărț Mă iubeai din părți. C-o privire a la biche Mă făceai afiș. Și puteai să-mi papi Sufletul

Apollinaire e iar cu noi Sânii tăi goi fac găuri dulci În aerul în care-ți culci Fesele dese și papi bulci Gâdili căței de usturoi Pahar de

Cantoane, hălți, pavilioane C.F.R., Closete vechi de scânduri, oh, cotețe, Eterna Servitoare-o să ne-nvețe Ce are-ascunsă coapsa-n izuri

O, Leonid Dimov, e seară Și trec femei cu trupuri lungi Ca niște viespii uriașe Pe care nu poți să le-alungi Cu mâna leneșă din minte, Femei cu

Sînt ultimul poet balcanic. Cânt c-un descojitor mecanic Ce-nlătură, nu de pe frasini Sau de pe ulmi, scoarțele groase-n Lumina după-amiezii

Umblam umil să-ți șușotesc prin urbe Foșnetul fustei, coapsele-n mătasă... Acum lumina geamul vrea să-mi surpe-n Þăndări verzui în pieptu-nchis în

Ascultă-mi cuvintele Șoptite-n amurg. Dezbracă-ți veșmintele Când luneci prin burg Cu trupul, corabie Umflându-și în vânt, Mari, sânii.

Þipă sufletul în mine După mâna ta prelungă. Doamne, Doamne, nu mai vine Timpul să-ți întind pe-o dungă de pat tare trupul moale? Să-ți desfac

1. Vino la mine să jucăm popice! Tu bila de cristal, eu cea de puf Vom arunca-o spre Euridice Îmbujorați și puri, cu pămătuf De rouă fragă