Arthur Rimbaud›Poezii

Trîndavă junețe Tuturora roaba, Din delicatețe Viața-mi fu degeaba. Vino, vreme, vino, Inimilor plino ! Și mi-am zis : dar lasă, Nimeni nut

Cum lunecam la vale pe-a apelor oglindă N-am mai simțit odgonul întins de edecari: Cu chiote, Piei Roșii-i luaseră drept țintă Legându-i, goi, pe

1.Flamuri de mai 2.Cîntec din turnul cel mai înalt 3.Veșnicia 4.Vîrsta de aur Flamuri de mai În limpezi crengile de tei Se sting-un firav

Regăsită-i. Ce? Veșnicia. E Marea ! ea, cea veghe, Soarelui pereche. Suflete de pază, Martor tu să fii Pentru-ncinsa-amiază, Pentru nopți

Ea era grațios dezvelită Și indiscreți arbori greoi Zvârleau în geam câte-o creangă-nverzită Malițios, spre noi, spre noi. Și, mai goală,

Cîte-un glas, mereu Ca de înger, verde, - La mijloc sînt eu - , Spune, să mă certe : Întrebări buluc Dacă-ți curg, o mie, La beții te

E o vâlcea în care domnește-un pârâiaș Și-agață, nebunește, din iarbă și sulfină, Fâșii de-argint. Deasupra, pe muntele trufaș, Stă soarele.

Porneam, vârându-mi pumnul în buzunarul rupt, Și însuși pardesiul părându-mi ideal. Sub ceru \'nalt o, muză, ți-eram supus feal; O, ce iubiri, ce

În seri de vară-albastre, porni-voi pe cărare, Călcând firave ierburi, de grîne ciugulit; Visând, cu glezna prinsă de proaspăta răcoare, În mers

Pe povârnișul dealului îngerii își răsucesc veșmintele de lână prin ierburile de oțel și smarald. Pajiști de flăcări sar până-n creștetul dâmbului.

Rămase drept Preadreptul în omoplați, solizii, Îl aurea pe umăr o rază; reci sudori M-au prins : “Vrei să vezi oare străfulgerînd bolizii

Era nespus de dezbrăcată Și arbori falnici, indiscreți, La geam se-nghesuiau s-o vadă, Apropiindu-se, șireți. Ședea în jilț, aproape

Carele de-argint și de-aramă - Prorele de-oțel și de-argint - Bat spuma - Ridică tulpinile de mărăcini -, Curenții cîmpiei Și

Trăiesc șezând - un înger cu labe de bărbier Strângând vârtos o cană crestată-adânc. Cambrată Mi-e ceafa; hipograstrul, la fel. Cu-n

Mocnind, mocnind, ce patimi în inimă simțea, Ferice, sub sutana neagră, mâna-nmănușată. Într-o zi când grozav de sfielnic pășea, Gălbiu, cu gura

Sur la place taillée en mesquines pelouses, Square où tout est correct, les arbres et les fleurs, Tous les bourgeois poussifs qu\'étranglent les

“Novel” By Arthur Rimbaud “I. No one\'s serious at seventeen. --On beautiful nights when beer and lemonade And loud, blinding cafés are

Tu pecho contra mi pecho, ¿eh?, ¿iríamos, con la nariz llena de aire, y los frescos rayos de la mañana azul que te escancia el vino del día?...

Sul pendio del ciglione, gli angeli fan girare le loro vesti di lana, negli erbai d\'acciaio e di smeraldo. Prati di fiamme balzano fino alla

C\'est un trou de verdure où chante une rivière Accrochant follement aux herbes des haillons D\'argent; où le soleil, de la montagne fière, Luit:

L\'étoile a pleuré rose au coeur de tes oreilles, L\'infini roulé blanc de ta nuque à tes reins ; La mer a perlé rousse à tes mammes vermeilles Et

Qu\'est-ce pour nous, mon coeur, que les nappes de sang Et de braise, et mille meurtres, et les longs cris De rage, sanglots de tout enfer

O lâches, la voilà ! Dégorgez dans les gares ! Le soleil expia de ses poumons ardents Les boulevards qu\'un soir comblèrent les Barbares. Voilà la

C\'est un large buffet sculpté; le chêne sombre, Très vieux, a pris cet air si bon des vieilles gens; Le buffet est ouvert, et verse dans son