Zvera End

Realitatea alerga în oglindă. Pictorul din mine redesena copacii repezi în gând invers. Nu știam la cine să apelez pentru această (între)vedere. Nu știam la ce să m-aștept. Mă îndreptam fortuit

Mergeam pe Aleea Armoniei cu doamna misterioasă în bleu ciel și în alb, ce fuma vape și mirosea mirific a mir. Conducea stând aproape turcește, ascultând Julio Iglesias, într-o-nserare

Arcușul din spatele oaselor subțiri Cuvintele care ni se sparg E un fel de gri-mov suferind dimineața în care-am prins în sfârșit trenul de 6 spre viitorul meu. Erau tot felul de detalii rămase în

Era o situație ușor penibilă la Vâlcea, într-un hotel fără grădină. Fata cu hipomanie dată la maximum și egocentrism criogenat în vremuri de dinainte de BAC anula orice logică a îndoielii timide că

Să rămânem împreună Când avionul se va prăbuși, să ne rămânem, așa, vesele, mâncând gogoși și căutând pisici mămoase prin magazii cu amintiri, geamuri prăbușite şi cărți mucede. Să ne rămânem

Sorin Oprescu look-alike mergea pe bicicletă dimineața prin parc. Pensionarii negociau programul de șah, vara își negocia toamna, liniștea — jumătățile, lipsa. Căutam o singurătate ca a mea, cu

Părinte, am coborât pân’ la os, până-n stomac dureros, în coșul pieptului, în gât şi-n adânc, în peretele abdominal, sub coastă și-n vintre. Știu că te doare în limba ta albastră și albă, elină, în

Ne-a înghețat zborul în oase și în copaci târzii. Învelește-mă cu carnea ta, învelește-te cu dragostea mea, ai spus, când ți-e frig. Vii să mă iei tu în brațe? Sau te iau eu, Ai grijă de tine, ai

Viețile noastre la oraș erau niște librării ciudate, cu cărți vechi, de negăsit pe asfaltul grăbit și încins al distanței ascunse dintre două priviri. Doar acolo, la șes, la sat, timpul galopa

Eu, sincer, nu știam de dumneata și-n stilul neoclasic, hexametru, nu-ți pot mărturisi că știu sau că-mi doresc a scrie... Nu-s cel mai fin rimeur, dar eu, zburătăcită-n vis, de la

Misterul ne lovește tiptil, ne îmbrățișează cu un trecut aproape uitat, dar senin. În buzunarul de la piept, Tata poartă epitaful lui, scris de mine. Eu, fata de la 3, pentru domnul Niță de la 3 și

Tăcerea se așază între noi ca o pasăre albă. În culoarea rămasă din urmă, în zidirea înceată și-n înserarea târzie, aș vrea să sper în toate lucrurile care nu pier. Secunda îmi scapă din

În cartierul cu pepeni, absolut toată lumea mă iubește. Geo, care-a plecat dintre noi, dar vocea lui tot mă-ntreabă în gang, tânguit: ce-ai făcut azi de mâncare? Mamaia Florica, cu sacoșele ei cu

Alăuta s-a stins, dar Cerul nostru necuprins Încă-i păstrează Tânguirea, cărarea amară și șoapta. E eterna toamnă Cu o mie de sori violet În fiecare zi. Gândurile ni s-au ascuns în pași tăcuți Și

Viața atinge mâinile — mâinile tale ca niște mângâieri. Eu sunt Omul din lut, Omul din lut, îmi spui: n-am nici culoare, nici îndoială, nici umbră, nici superputeri. Merg grăbit, mănânc

E dimineață, cald-cald, pisicile-și fac încă siesta, vecinul de la 1 vine discret de la cârciumă sau cafea, ascunzând în dreapta o țigară și mă salută fericit. De parcă ar fi câștigat marele premiu

Catifelarea nopții mă poartă-n trecut, un fel de prezent inevitabil. Din lacrimi și Sfinți îmi clădesc un șirag ce mă duce la Tatăl. Unde sunt? Unde suntem? Unde ni s-a frânt drumul, unde s-au

Această ființă din humă, din coasta ta dreaptă, plutește timid prin zile și încăperi, își trece obosită mâna prin părul-valuri și griji mii și-ncet, tu auzi sau n-auzi șoptind prelung poalele

Acest înger rugător al meu, cu chip de om aspru, înalt în arc-zbor, acest om cu glas neted, șoptit dureros în cânt, atât de departe și-aproape de mine mereu, mă vizitează în gând. Sau singurătatea

E frig și e gri vertical. Păsările ne-au înghețat în priviri. Unde-o să ne mai ascundem, noi, oamenii-umbre? Cine o să ne mai înalțe imnurile, trilurile și căderile? Hére Nímfi Anímfefte. Sufletul