Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Urcuşul tăcerii

Dumnezeu Aievea, cap. Anatomia Harului

1 min lectură·
Mediu
În singurătatea necuprinsă
mă regăsesc
fără
să mă mai caut.
Inima nu cuvântă
cuvinte
fără de sens
pentru Tatăl
căci Tatăl
ascultă mereu.
Durerea depărtării de sine,
pădurile nimănui
urcușul tăcerii,
stingerea oricărui gând
și cuvânt
omenesc.
Doar un fir
de iarbă
uscată
pe coama
unui deal
singur -
statornic
sau alergând?
Uneori știu
alteori chiar n-aș vrea
să mai simt
să mai știu
atât de aproape de pleoape
și de oasele mele
cine (mai) sunt.
Eu, miezul cel mic
aveam odinioară
o coajă
verde
pe care-am uitat-o
undeva,
într-o lume în care
locuiam
cândva.
Doar urcușul a rămas, drumul.
Rădăcinile au crescut.
Drumul o ia
înaintea mea
și eu
îl urmez
în tăcere.
Lumea dispare.
Cuvântul coboară
în inimi.
Inima urcă, în genunchi,
dealul
Mintea tace.
În ruga inimii,
dealul se-nclină
omul e din nou
vertical,
liber.
— Zvera End
0019
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
141
Citire
1 min
Versuri
59
Actualizat

Cum sa citezi

Zvera End. “Urcuşul tăcerii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zvera-end/poezie/14206945/urcusul-tacerii

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.