Poezie
Me olvidé de vivir
Există îngeri. Poeme pentru oameni singuri.
2 min lectură·
Mediu
Mergeam pe Aleea Armoniei
cu doamna misterioasă în bleu ciel și în alb,
ce fuma vape
și mirosea mirific a mir.
Nu știam nimic despre ea...
Conducea stând aproape turcește,
ascultând Julio Iglesias,
într-o-nserare ciudată
Eram
într-o țară căreia îi lipsea un pic din dulceața și armonia
vremurilor
în care oamenii trăiau
cu poarta sufletului
larg deschisă mereu,
bucuroși când le vin oaspeți
triști când ceilalți sunt triști,
bolnavi puțin
odată cu cei bolnavi,
într-o rânduială a firii
în care mila
curgea într-un singur sens
odată cu
Dumnezeu, din amonte,
Indiferent de pe ce mal
al Amaradiei
ne priveam noi
fără să ne strivim
auzul și pașii
cu tristețile altora
uitarea și dragostea neîncepută
în ochii micului pictor cu pălăriuță
tăiată de mama cu foarfeca,
Mâna fină a doamnei în bleu ciel
desenând cartograme
cu explicații în fumul vert incert
Me olvidé de vivir.
Și viile, în cârduri lungi,
deodată cu păsările stinse-n tăceri
îmi aminteau...
Uitarea pierdută, pietroasă și roşiile cherry din solar cu vrej cu parfum
ca ale lui Jack, din poveste.
Dincolo de pădure era, probabil, Amaradia şi o viață paralelă
a mea, mai aproape de cer.
Dincolo de curte era casa țărănească
cu pivniță ce
aparținea
Mitropolitului
ce-a plecat
dar a lăsat în urma lui
dragostea.
Me olvidé de vivir
Soba asta de dragoste şi grijă
N-are nevoie de casă
Ca să-şi spună acasă
Graba şi viața îşi făceau culcuş
în noaptea parfumată de cimbrişor, cãrciumari şi regine
Doamna în bleu ciel dispăruse demult
În numărătoarea de pierderi şi kilometri,
ca orice escroc minor de profesie,
cu escrocherii mici
şi-aproape oculte,
cu chestii rizibile precum
karma şi Austria.
Eu însă eram în sfârşit într-un fel
de acasă
și
habar n-aveam unde era de fapt Amaradia
dar
îi regăsisem pe bunicii lui Hristos
şi piatra grăia cu blândețe
şi amară dragoste:
mai rămâi,
Amaradia,
niciun râu nu curge
împotrivă-ți
Rămâi
şi te roagă-n tăcere
în patul de la fereastra
cu lună, greieri
şi îngeri
*Scrisă într-un septembrie mâhnit, la Mănăstirea Târgu Logrești, printre dovleci şi iluzii şi poveşti în roz ciel & în alb, fără bleu
— Zvera End
00133
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Zvera End
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 352
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 82
- Actualizat
Cum sa citezi
Zvera End. “Me olvidé de vivir.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zvera-end/poezie/14205252/me-olvide-de-vivirComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.