Poezie
Bună, ce faci
Există îngeri. Poeme pentru oameni singuri.
1 min lectură·
Mediu
Doamna mov și Domnișoara verde
s-au întâlnit brusc.
Într-un anotimp nenumit, pe o stradă cu gropi dintr-un oraș de provincie oarecare,
râsul exploda printre garduri
cu lătrături vesele.
Viața era încă parfumată în soare, fructe colorate în roz
și galben și încă
un soi de
bonomie inexplicabilă,
violet,
ca între prieteni vechi.
Frica și boala stăteau
înghesuite la pândă, dar
e încă loc pentru un
„Bună, ce faci?”
E încă loc pentr-un surâs în colțul gurii orașului
sau o glumiță subită la final de sezon.
Terrierul din gând
m-apucă de picior.
Conștiința nu mi-a furat-o (încă) nimeni.
Hai să râdem de tot,
urban, indiscret, ca la noi acasă,
chiar și vulgar
pe alocuri.
Paginile cărții sunt goale.
Anii așteaptă
doar un
„Bună, ce faci?”
Noi parcă ne cunoaștem
din vis.
Doamnei care face curat la mine la bloc
0013
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Zvera End
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 138
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
Zvera End. “Bună, ce faci.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zvera-end/poezie/14206011/buna-ce-faciComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
